Limitele anticorupţiei penale
Nu sînt jurist, ci teoretician în ale corupţiei. Definiţia mea a fost totdeauna – şi mai nou e confirmată de UNCAC, convenţia ONU contra corupţiei – foarte largă. Eu consider coruptă orice alocare preferenţială, care e deci o abatere de la distribuţia pe criterii clare sau aleatorii, după caz, deci şi nepotismul, şi firma de partid preferată sînt corupţie în definiţia mea.
Nu şi în legislaţia noastră, care se bazează pe clasica definiţie a corupţiei profit ilegal (şi monetar) din funcţia publică. Ca atare, multe cazuri împinse în zona corupţiei nu sunt corupţie, nici cînd Morega şi Păcuraru se înteleg la telefon ca fiul primului să primească contracte de stat de la al doilea, nici cînd Codrut Sereş se vede cu unii prezumtivi băieţi deştepţi şi discută cum să le facă loc pe lîngă deja existenţii băieţi deştepţi. În cazul din urmă mă tem că DIICOT nu va ajunge nicăieri cu condamnarea, încadrările fiind de spionaj şi alte aiureli. În cazul Nicolae, iarăşi încadrările de subminare a economiei naţionale şi complot nu îmi sună bine, riscul fiind să dispară la implementarea noului Cod Penal. Traficul de influenţă este prea monetar definit în legislaţia noastră (reciprocitatea nu există), şi mita prea este baza anticorupţiei legale, cînd mita directă nu e cel mai important element în corupţia sistemică.
Ciudat că nu a fost nici o dezbatere publică despre ineficienţa legislaţiei, ci doar despre ineficienţa DNA. Riscul e sa începem procese pe care nu le vom duce decît la noi achitări, cu delimitarea şefului statului şi mai mult de anticorupţie. Chiar dacă există îndoieli că Parlamentul actual ar putea largi şi clarifica cadrul legal al anticorupţiei, discuţia trebuie deschisă neîntîrziat. Avem legi contra băieţilor deştepţi? Sau frecăm puşca, alimentăm talk-showuri şi totul e doar fum, spre deziluzia generală?
Alina Mungiu-Pippidi este profesor de politici publice la Hertie School of Governance, presedinte al Societăţii Academice din Romania şi iniţiatorul proiectului romaniacurata.ro