CONSTITUTIA DE PLASTILINA
Aceasta, la rindul ei, il primise ca dar de la autoritatile locale. Opinia publica va fi cert impartita cu privire la oportunitatea acestei decizii. Cine are vederi liberale si crede in sanctitatea proprietatii, va sustine probabil această decizie, argumentind ca nu e drept ca nationalizarea regimului comunist sa triumfe. Cine e mai relativist, si cu perspectiva istorica mai lunga, va sustine ca decizia e deplasata. In fond, castelul nu a fost niciodata in familia Hohenzollernilor, si cu atit mai putin a Habsburgilor. Fata de Peles, construit de Carol I, Branul e un castel vechi, care apartinuse comunitatii locale si ar fi just sa se intoarca la ea fara rascumparare.
Partea cea mai zapacitoare a acestei discutii este ca ea survine la citeva zile dupa ce Curtea Constitutionala a dat girul final legii lui Dan Voiculescu, care lovise mortal legea caselor nationalizate din anul 2000 si compromisul istoric atins atunci intre post-comunistii (PSD) si anticomunistii romani (CDR). Dl. Voiculescu a intervenit in favoarea unui grup special de lobby, chiriasii care au cumparat de buna credinta, si a propus practic inversarea principiului restituirii in natura, stabilind ca de principiu proprietarii vor primi despagubiri, si nu imobilul. Desi presedintele Basescu a intors legea de la promulgare si au existat doua rinduri de sesizari la Curtea Constitutionala, legea a trecut pina la urma, aratind inca o data ca marea inovatie liberala de a face proprietatea "garantata" prin modificarea constitutionala din 2003 nu face doi bani. Pentru ca, la urma urmei, la a cui proprietate face aluzie articolul constitutional? Si cei care au cumparat de buna credinta, si cei care au fost proprietarii originali sint proprietari. Principii de drept diferite si legi din momente istorice particulare dar fiecaruia un oarecare drept "" numai ca cele doua se ciocnesc. Cosmar constitutional si legal perfect, complicat si de suprematia dreptului international fata de cel autohton, consfintit tot de Constitutia noastra. Asta inseamna ca proprietarii originali vor ataca la Strasbourg si vor cistiga, si legea Voiculescu va servi doar sa mai produca ani de confuzie suplimentara, costuri in plus, si brambureala prin curtile de justitie, unde nici un judecator nu va mai sti cum sa interpreteze asemenea cazuri.
Cum poate functiona tara asta cand reaua credinta si tembelismul unei majoritati (precum cea parlamentara care a trecut legea Voiculescu, sau cea a Curtii ConstituÃionale care a validat-o) fac din Constitutie o materie de plastilina, care se poate deforma oricum o cer interesele de moment? Cum e cu putinta sa nu reusim dupa douazeci de ani sa punem o data punct la chestiunea cu proprietatea, baza unei economii de piata, pe care toti vecinii nostri, in feluri diferite, au reusit sa o rezolve demult? Oricum ar fi rezolvat-o, rind pe rind, in tarile din Europa centrala s-a gasit un consens politic durabil (in unele pentru restitutia in natura, in altele pentru despagubiri) care a inchis chestiunea definitiv si a permis vietii sa mearga mai departe. Numai noi batem pasul pe loc, si explicatia este evidenta: lipsa unei elite politice capabila de acest gen de bun simt constitutional (si in general de bun simt) care sa reuseasca sa obtina o majoritate.
Putem schimba Constitutia de o mie de ori, cita vreme vom avea in majoritate asa niste interpreti ai ei vom trai permanent in incertitudine. Mai merita deci sa ne ostenim?
