Brand voice

 Moş Crăciun a fost generos anul acesta la Centrul Maternal

Dana Lepădatu
29 dec 2017 2026 vizualizări

Deşi vremea lui Moş Crăciun a trecut, oameni de bine, care nu ţin cont de sărbătoare sau zile festive, se mai găsesc încă. Zilele acestea, Oana Lepădatu, împreună cu un grup de prieteni, au venit la Centrul Maternal Focşani aducând cadouri constând în jucării, dulciuri, hăinuţe, precum şi alte produse necesare bunei gospodăriri a Centrului. 

Anul acesta, Moşul a fost generos cu beneficiarii Centrului Maternal. Musafirii, deloc puţini la număr, au sosit încărcaţi cu daruri, atât pentru mămici, cât şi pentru copiii acestora. Administratorul şcolii de şoferi „Ok Driver” din Adjud, Cristea Ciprian, a dat o mână de ajutor Moşului, aducând lumina sărbătorilor în cadrul centrului. Nici reprezentanţii Frizeriei Wilson nu au stat deoparte, aceştia sosind şi ei, încărcaţi de cadouri. Cu mari emoţii, beneficiarii au primit şi vizita elevilor clasei a IX-a de la Colegiul Tehnic „Gheorge Asachi”, însoţiti de diriginta Mihaela Arhire. Aceştia au susţinut un program artistic cu dansuri sportive şi colinde, s-au jucat cu micuţii şi au fost foarte interesaţi de activitatea centrului. Beneficiarii au avut parte de un adevărat spectacol vocal, transmis cu multă căldură sufletească de tinerii care au dorit să aducă o bucurie în preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Un tată şi-a adus fiica elevă la centru, pentru a o învăţa că e bine să dai şi altora din puţinul tău. Alicia Popa şi-a donat astfel jucăriile sale micuţilor beneficiari, spre încântarea acestora. Încărcaţi de daruri, dulciuri, hăinuţe şi jucării au ajuns la Centru şi Alexandra şi Aurelia Vlad, care au reuşit să aducă bucurie şi zâmbete celor mai puţini norocoşi. Tot cu daruri a venit şi Robert Leonte şi familia Petrea din Adjud. Ospeţii au reuşit să umple întreaga încăpere de daruri şi sufletele copiilor de bucurie şi au fost răsplătiţi la rândul lor cu colinde şi zâmbetele mămicilor si copiilor instituţionalizaţi. Şefa Centrului Maternal, Mioara Nedelcu, le-a mulţumit tuturor celor care anul acesta şi-au îndreptat gândurile către copiii şi mamele din centru. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.