VIDEO Astăzi despre: Mihail Cristodulo Cerchez, colonelul român căruia generalul Osman-Pașa i-a predat sabia după încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei
Mihail Cristodulo Cerchez (n. 8 iunie 1839, Bârlad — d. 12 iulie 1885, Iași) a fost un general român, care a condus trupele române în Războiul de Independență (1877) la Grivița, Bucov, Opanez, Smârdan, Plevna, Vidin.
Secolul al XIX-lea, cunoscut și sub numele de „secolul națiunilor”, a dus la o renaștere a popoarelor din Balcani care trăiau sub dominația otomană. Confruntat cu o criză financiară profundă, Imperiul sultanului se afla în declin. Introducerea de noi taxe a dus la revolte în provinciile Bosnia și Herțegovina în 1875 și, un an mai târziu, în Serbia și Bulgaria. Contextul era pregătit pentru ca Rusia, înfrântă în Războiul Crimeii din 1856, să se întoarcă în Balcani în calitate de apărătoare a cauzei slave. În urma eșecului Conferinței de la Constantinopol, s-a deschis calea spre un conflict militar. Războiul avea să se desfășoare pe ambele maluri ale Mării Negre, atât în Balcani, cât și în Munții Caucaz.La 10 decembrie, confruntat cu o situație disperată din cauza lipsei de alimente și muniții, generalul Osman Pașa, aflându-se în fruntea a 30.000 de soldați, a încercat să străpungă încercuirea inamicilor. Trupele ruso-române au provocat pierderi grele trupelor turcești, în timp ce unul dintre comandanții români, colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, a reușit chiar să ocupe reduta Grivița 2, un punct strategic important. Osman Pașa a fost rănit la piciorul stâng de un șrapnel, iar calul său a fost ucis sub el. Copleșit și blocat în mijlocul trupelor inamice, temutul general turc a trebuit să se recunoască învins și s-a predat colonelului Cerchez. Acesta i-a înmânat sabia alături de cuvintele: „Împreună cu armata mea mă predau în mâinile tinerei și curajoasei Armate Române”. Această capitulare nu a dus imediat la încetarea confruntărilor, dar a constituit totuși momentul decisiv al războiului. Ostilitățile s-au încheiat la 31 ianuarie 1878 cu victoria armatelor ruse și române.(evenimentulistoric.ro)
Tatăl său, Nicolae Cristodul, era medic, iar mama sa, Elena Cerchez, provenea dintr-o veche familie de dregători. Aceasta era fiica hatmanului Costache Cerchez.
Primele lecții le ia în casa familiei, de la un profesor particular, studiile continuând în pensionul francezului Malgouverne din Iași. A absolvit Academia Mihăileană din același oraș.
La terminarea studiilor, se angajează funcționar la Ministerul de Justiție. Este un scurt popas, pentru că la 23 mai 1856 numele său apare în efectivul Regimentului 4 Linie (Infanterie) din Iași, cu gradul de cadet. Fără a urma școala militară, dovedind inteligență și capacitate în fața superiorilor, a urcat rapid treptele ierarhiei militare.
La 10 aprilie 1857 este avansat la gradul de sublocotenent, moment în care își pune ca deviză a conduitei sale și a subordonaților săi: „Datoria înainte de toate.”
A continuat cu gradul de locotenent în 1858, avansat la excepțional în gradul de căpitan în 1860 și tot la excepțional în gradul maior în 1863. A comandat un pluton, după care o companie în cadrul Regimentul 4 Linie, apoi Batalionul al 2-lea din Regimentul 1 Linie din București.
Un aspect interesant care trebuie menționat este faptul că aderă la Societatea „Junimea” încă din anul 1865, apărând în documentele acesteia ca al 16-lea membru. Acolo i-a cunoscut pe Vasile Pogor, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri și pe mulți alții. Contactul cu „Junimea” era firesc. Avea o bună cultură, pe care o dobândise ca autodidact, își constituise acasă, așa cum remarca Iacob Negruzzi, o bibliotecă bogată.
Revenind la activitatea militară, după ce Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice, Mihail Cerchez a refuzat jurământul față de Locotenența Domnească. Atitudinea acestuia a avut drept consecință scoaterea sa din rândul cadrelor active ale armatei permanente și încadrarea în Batalionul 2 din Inspectoratul 2 Grăniceri.
Dându-și seama că nu este dorit în rândurile cadrelor active ale armatei, Mihail Cerchez a demisionat. La numai câteva luni de la trecerea sa în rezervă, la 22 martie 1867, domnitorul Carol I l-a rechemat în activitate și a fost numit comandant al Batalionului 3 din Corpul Trupelor de Grăniceri, care-și avea reședința la Ștefănești, în jud. Botoșani. La data de 2 octombrie 1867 a fost avansat locotenent-colonel și numit la comanda Batalionului 1 din Regimentul 4 Linie din Iași.
Avansat la gradul de colonel în anul 1870, Mihail Cerchez a fost numit comandant al Diviziei 2 Infanterie, acordând multă atenție cazării, echipării, hrănirii și instruirii efectivelor din subordine. Om educat și preocupat de situația armatei, colonelul a publicat articole în reviste de specialitate, s-a ridicat împotriva criticilor răuvoitoare din presă ce vizau armata, a ținut conferințe în mediile ofițerești, a propus organizarea mixtă a armatei permanente și a miliției, descentralizarea administrativă și recrutarea armatei pe criterii regionale etc.
Izbucnirea războiului sârbo-otoman, în 1876 a determinat România să ia măsuri de securizare suplimentară a frontierei sale de sud-vest. Astfel a fost constituit Corpul de observație, pus sub comanda colonelului Mihail Cerchez.
La data de 5 aprilie 1877, a fost numit la comanda Diviziei 1 Infanterie, dedicându-se cu răspundere instruirii ostașilor pe care i-a condus în Bătălia a 3-a de la Plevna și a primit capitularea generalului Osman Pașa (28 noiembrie 1877).
Cufărul de campanie al colonelului Cerchez
Cufărul de campanie al colonelului Cerchez este o piesă deosebită în colecțiile Muzeului de Istorie din Iași. În comparație cu alte cufere vechi din lemn, care erau fiabile, dar grele, aceasta este o ladă extrem de ușoară pentru dimensiunile sale. Marginile sunt realizate din placaj acoperit cu pânză impermeabilă, întărită cu traverse. Capacul are o formă arcuită pe care se află o plăcuță metalică cu inscripția M.C. care dezvăluie numele proprietarului; la ambele capete ale cufărului sunt fixate două mânere din piele rezistentă. În interior, există trei compartimente mobile, care pot găzdui patru ținute militare. Datorită acestui cufăr și în ciuda condițiilor dificile de pe front, colonelul a putut afișa în fiecare zi o ținută impecabilă. Cufărul l-a însoțit pe marele ofițer pe parcursul întregii campanii și este o mărturie palpabilă a atmosferei Războiului de Independență, reflectând curajul unuia dintre cei mai viteji eroi ai săi.Osman Pașa a fost rănit la piciorul stâng de un șrapnel, iar calul său a fost ucis sub el. Copleșit și blocat în mijlocul trupelor inamice, temutul general turc a trebuit să se recunoască învins și s-a predat colonelului Cerchez. Acesta i-a înmânat sabia alături de cuvintele: „Împreună cu armata mea mă predau în mâinile tinerei și curajoasei Armate Române”. (evenimentulistoric.ro)
Referindu-se la acest moment, Mihail Kogălniceanu arăta că Mihail Cerchez era ofițerul armatei române „care s-a găsit față-n față cu Osman Pașa și dacă nu i-a cerut sabia, lăsându-i-o s-o ia alții, este respectul pentru acel leu de la Plevna, de la care nu voia să-i ia sabia, nici chiar avându-l ca prizonier”.
Pentru conducerea curajoasă și demnă a trupelor în bătălia de la Plevna, colonelul Mihail Cerchez a fost avansat în gradul de general de brigadă, la 1 decembrie 1877.
În perioada următoare, proaspătul general, în fruntea Diviziei a II-a, a participat la luptele de la Smârdan și Ianova, în ianuarie 1877, care au dus luna următoare la căderea cetăților Vidin și Belogradcik.
După război, generalul Mihail Cristodulo Cerchez a făcut parte din Statul Major General, a comandat Divizia I teritorială Craiova (1878-1881) și Divizia a IV-a teritorială Iași (1881-1882).
Pentru meritele sale deosebite, a fost decorat cu ordinele „Steaua României” în grad de ofiţer, „Virtutea Militară de aur”, „Trecerea Dunării”, „Apărătorii Independenţei”.
Viața de militar, privațiunile la care s-a supus ani la rând, inclusiv pe front, au lăsat urme asupra lui Mihail Cristodulo Cerchez. Ca urmare a unor tulburării neurologice, începând din 1879 a primit frecvent concedii, pentru a se trata.
În cele din urmă a fost nevoit să se pensioneze, în anul 1882.
A decedat din cauza unei boli incurabile la data de 12 iulie 1885 în Iași, la vârsta de 46 de ani. Își doarme somnul de veci în cimitirul Eternitatea din capitala Moldovei.(spinos.ro)
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
În semn de recunoștință pentru tot ce a făcut în Războiul pentru independența Bulgariei, poporul bulgar i-a ridicat un bust în fața Mausoleului Ostașului Român de la Grivița.
Lectură suplimentară: Generalul Mihail Cerchez, Vasile Mocanu, Editura Militară, 1978
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
