Părerea omului care a condus timp de 73 de zile Vrancea, în urmă cu 34 de ani, despre ce s-a întâmplat atunci
Disidentul anticomunist Liviu Ioan Stoiciu, care s-a făcut remarcat prin versurile sale împotriva regimului comunist pe care l-a numit la un moment dat, ”totalitarismul ceaușist" și care a condus județul Vrancea în primele 73 de zile ale libertății, nu mai știe dacă a fost revoluție în Romania. 22 decembrie 1989 l-a prins în Focșani. Familist, recunoscut ca vechi „client” al Securității, Stoiciu a ajuns în fruntea județului în ziua de 22 decembrie 1989 după ce a condus coloanele de muncitori care au plecat din zona industrială, au parcurs Bulevardul București și pe cel al Unirii, ajungând în Piața Unirii din Focșani. Republicăm astăzi părerea lui Liviu Ioan Stoiciu care în urmă cu 15 ani a povestit în exclusivitate pentru Ziarul de Vrancea ce s-a întimplat, în opinia sa, pe 22 decembrie 1989 la Focșani, dar și ce a urmat până pe 5 martie 1990, când a făcut definitiv un pas înapoi.
Revoluția și profitorii ei
22 decembrie 1989. Dimineața - la Biblioteca Județeana Vrancea (din 13 octombrie 1989, când am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceaușescu la al XIV-lea Congres al PCR, fusesem anunțat verbal că mi-am pierdut locul de muncă, dar eu veneam aici și semnam condica de prezență, așteptam o hârtie scrisă de demitere).
Se „sinucisese" Vasile Milea, șeful Armatei. Trece pe la mine acum Laurențiu Barbu (scria poezie, mă vizita des): „Știți că la ISEH s-a intrat în grevă?" Nu puteam să cred, am plecat împreună pe Platforma Sud a Focșanilor. Venit la ISEH, unde aveam cunoscuți, încerc să iau legătura cu ei, nu reușesc, îmi dau seama că sunt securiști care supraveghează totul, sunt somat să părăsesc locul, refuz, până la urmă sunt încadrat de doi necunoscuți și dus spre o mașină (erau Dacii și ARO), la șosea, să discut cu un șef al lor. Atunci au apărut tineri în stradă care strigau că „a fugit Ceaușescu"! Nu știam despre ce e vorba, securiștii au dispărut, am alergat la o rudă și l-am văzut la televizor pe Mircea Dinescu și revoluționarii care pătrunseseră în studio. Începuse „Revoluția în direct". M-am întors la ISEH; muncitorii ieșiseră în stradă de pe întreaga platformă industrială: era o coloană impresionantă. Am fost pus în fruntea ei, aveam de trecut printre unitățile militare până să ajungem în centrul orașului. Am tot așteptat să fiu împușcat din greșeala (nu numai securiștii erau la posturi, "în alarmă") Când am ajuns cu coloana de muncitori, care avea să umple toată Piata Unirii din Focșani, am găsit deja „Casa Albă" (n.r. vechiul sediu al Comitetului Județean PCR) ocupată de revoluționari, unii aruncau carți și dosare (cărora jos li se dădeau foc), alții portrete, alții spărgeau geamuri, alții furau. La Ateneul Popular, în balcon, Puiu Siru își instalase difuzoarele și microfoanele formației lui de muzică ușoară, iar printre cuvântători era și Lucian Dumitrescu, "secretarul județean PCR cu propaganda" (care devenise în ultimele zile, de când începuse Revoluția la Timișoara, foarte grijuliu și înțelegător cu mine). La un moment dat am fost luat pe sus din mulțime și adus în balcon. Puiu Siru a amintit celor de față că sunt un disident (auziseră de mine de la postul de radio Europa Liberă) și trebuie să țin steagul Revoluției". Așa m-am văzut instalat „președinte de județ", degeaba m-am opus. Aflasem că prima-secretară PCR Vrancea, Niculina Moraru, fugise și se ascunsese „în munți".
„Armata preluase controlul județului"
Zile la rând s-a constituit un "birou de conducere" (CPUN oficial), consultând populația adunată în Piața Unirii, care contesta numele de pe listă și o luam de la capăt. Armata preluase controlul județului. Între timp arestasem securiștii (pe șeful lor îl țineam lângă mine, pe un scaun, păzit de soldați. El mi-a amintit că a fost ordin să fiu omorât și că el n-a făcut-o, trebuie să țin cont de asta). Când a început să se tragă și în Focșani, conform scenariului terorist de la centru, am înțeles că merita să mor „ca un pașoptist". După ce l-am văzut și pe Virgil Măgureanu prezentând „idealurile revoluționare" la televizor (vă reamintesc, Virgil Măgureanu era un „exilat al lui Ceaușescu" la Focșani; el mă pusese să-i citesc o carte care se intitula „cum se preia puterea politică"), am căzut pe gânduri! El nu fusese decât un anonim metodist la Muzeul de Istorie, care dispăruse din Focșani din luna noiembrie. Telefonul Operativ (celebrele TO din biroul fostului prim-secretar PCR) nu funcționa în continuare, Armata nu mai primea ordine de la București. Am luat în serios postura mea publică, am uitat că sunt „poet" și am pus județul pe roate din punct de vedere administrativ, numind persoane de specialitate în funcții provizorii, care să le dea oamenilor căldură, apă, curent electric, alimente. Am luat seama intuitiv, după execuția dictatorilor Ceaușescu, că se tranșează la București lupta pentru putere. Întâmplător, acum mi s-a sugerat că a venit vremea să mă retrag din fruntea județului (în fiecare zi îi anunțam pe focșănenii adunați în Piața Unirii că mă voi retrage imediat ce lucrurile vor intra pe un curs natural), deoarece Armata va conduce România. M-am opus violent (ofițerii de Armata stăteau drepți în fața mea, eu eram conducatorul revoluționar de drept în Vrancea), am urlat că asta ar mai lipsi acum, să fie condusă România de o dictatură militară! Atunci Armata a făcut un pas înapoi în fața mea, în Vrancea. Dar am simțit tot timpul că, de fapt, eram folosit, că se profita de naivitatea mea „revoluționară". Indiscutabil, Revoluția populară fusese deturnată și avusese loc tacit o lovitură de stat militară, Ion Iliescu preluând puterea. Condamnabil, după moartea Ceaușeștilor au murit inutil sute de nevinovați, armata ținând să se legitimeze la putere „prin luptă" în numele noii democrații și inventând „teroriștii". A preluat puterea cine a putut, mi-a spus mai târziu Virgil Magureanu, „noi am fost aceia, dacă nu eram noi, erau alții, cineva trebuia să preia puterea în România.” „Noi" însemnând „complotiștii"-KGB (cu acordul CIA) de dinainte de declanșarea Revoluției, în frunte cu Ion Iliescu!
„N-a fost o revoluție în decembrie 1989, ci o lovitură de stat"
Acum a apărut și FSN. Interesant, un vrâncean din fosta miliție mi-a atras atenția că el a fost membru al FSN din vara anului 1989, fiind recrutat în acest sens (era extrem de speriat de evoluția evenimentelor și m-a rugat să nu-i dau niciodată numele de gol). Am conștientizat că e adusă pe tapet o altă minciună, aceasta a apariției spontane în cadrul Revoluției a FSN. Brusc, CPUN s-a transformat în CFSN. Am luat seama încet-încet că toți revoluționarii foști disidenți, ”scoși în față la Revoluție" (să-i dea credibilitate morală), au fost folosiți. Și că lovitura de stat militară a adus la putere „oameni ai lui M. Gorbaciov și ai prestroikăi lui". Nu spun că intrarea în sistem m-a îngrijorat. Corupția e a doua natură a lui. Asta m-a hotărât să părăsesc definitiv șefia județului. Mergeam des la București, la ședințele Guvernului și cele ale Parlamentului Provizoriu, se pregăteau primele alegeri libere. După ce FSN a anunțat că devine partid, m-am retras liniștit din fruntea județului Vrancea. La 5 martie 1990 am predat toate legițimațiile oficiale și am venit la București (redactor-șef, ales în lipsă, la un nou săptămânal al Uniunii Scriitorilor, Contrapunct), intrând în opoziție". Pe mâna electoratului, din 20 mai 1990, securiștii și activiștii PCR și-au schimbat pielea și au reluat puterea, de data asta „legal". Înăbușirea în sânge a „Pieței Universității" din București, pe 13-15 iunie 1990, unde se susținea impunerea Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara (prin care activiștii PCR și securiștii nu aveau acces nici la primele alegeri libere) a perpetuat marasmul moral în România. Nici până azi n-a fost votată o Lege a lustrației. Urmarea: economia, finanțele și politica stau în mâinile foștilor tovarăși. Nu s-a schimbat nimic, au fost eliminați numai cei compromiși de comunism, din prima linie, dar au preluat puterea cei din familiile lor, în stil mafiot. Nefiind o schimbare reală radicală de sistem, n-a fost o Revoluție în Decembrie 1989 (în numele căreia am luptat și eu, fraier), ci o lovitură de stat. Doar presa a profitat de eliberarea de sub regimul comunist. Azi împărtășim soarta statelor sud-americane sărăcite de regimurile „democrate", cu o societate polarizată dramatic, în care o mâna de îmbogățiți din banul public ține în genunchi majoritatea, manipulată în stil capitalist, dându-i mereu circ și o pâine „albă" de supraviețuire.
Dupa 19 ani FSN se reunește
Morala? Au trecut 19 ani. La putere e același FSN (împărțit între FDSN-PSD și PD) și azi, cu fiii „foștilor" în frunte (până acum au stat părinții din linia a doua sau a șaptea a PCR; arma de represiune a PCR a fost Securitatea, toți membrii PCR au fost complici cu Securitatea), sau cu tot felul de interpuși ai lor. Protestul românilor, scârbiti că la putere vin aceleași clanuri, s-a văzut la 30 noiembrie 2008, când a votat mai puțin de 40 la sută din electorat. În Vrancea continuă același șantaj politic „de rețea". Un model: veșnic-parlamentarul de Vrancea, Miron Mitrea, cu dosar DNA (individ fără scrupule, "cu dintii inclusiv în beregata conducerii PSD"), îl capacitează pe dubiosul Marian Oprișan, reales la președinția județului, care-l protejează pe ofițerul de Securitate Teodor Ghețu, director de instituție (n.r. directorul DGASPC Vrancea pe atunci) știu ei de ce și cum (se susțin reciproc), s-au îmbogățit din bani publici, s-au relegitimat la putere sfidând bunul simț.
Articol scris de Liviu Ioan Stoiciu pe 22 decembrie 2008 la București
iviu Ioan Stoiciu a condus CFSN/CPUN Vrancea până la 5 martie 1990. Acum, după 19 ani, baronul Marian Oprișan vrea să se legitimeze «președinte de județ»
„Președinte de județ" pentru 73 de zile
Disidentul anticomunist Liviu Ioan Stoiciu, care s-a făcut remarcat prin versurile sale împotriva regimului comunist pe care l-a numit, la un moment dat, "totalitarismul ceaușist" și care a condus județul în primele 73 de zile ale libertății, nu mai știe dacă a fost revoluție în Romania. 22 decembrie 1989 l-a prins în Focșani, familist, recunoscut ca vechi client al Securității. Stoiciu a fost pus în fruntea celor care au condus coloanele de muncitori ce protestau pe Bulevardul Unirii. Acum crede ca «autorii» aveau nevoie de legitimitate și s-au folosit de cei care au luptat cu adevarat împotriva sistemului. Liviu Ioan Stoiciu a povestit în exclusivitate pentru Ziarul de Vrancea ce s-a întimplat in 22 decembrie 1989 la Focșani dar și ce a urmat pâna în martie 1990, când a făcut definitiv un pas înapoi; <<Mi-am dat seama că am fost și eu unul din prea mulții naivi, pioni pe o tablă de șah politică, nevinovați, ce am crezut că ”fac Revolutie” curată atunci, care să schimbe ”orânduirea”. (..) Nu făceam decât ”să fim folosiți”, să facem jocul ”comuniștilor reformați în funcții”, aceiași comuniști, din alte eșaloane ceaușiste, din păcate. Când am luat de seamă că pot deja să ajung o unealtă în mâna diavolului, m-am retras din președinția județului Vrancea și din ”Parlamentul Provizoriu”, definitiv, la 5 martie 1990, dupĂ 73 de zile, exact, de la Revoluție>> scrie Liviu Ioan Stoiciu în cartea sa "Jurnal stoic din anul revoluției, urmat de Contrajurnal". Acum, la 19 ani, Liviu Ioan Stoiciu vorbește de un așa numit șantaj politic "de rețea", despre refacerea FSN-ului și despre aceiași Oprișan și Ghețu, personaje cu o susținere ocultă, care fac încă jocurile în Vrancea. Locul lor ar putea fi luat de băieții "foștilor" care își fac acum botezul în politica mare.
