VIDEO | Ecaterina Teodoroiu, între legendă și adevăr istoric. Eroina care a căzut în luptă și a fost înmormântată în Vrancea
MOTTO: „Istoria este cea dintâi carte a nației” N. Bălcescu
MOTTO: „După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimica nu este mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât istoria.” M. Kogălniceanu
Numele legendar al Ecaterinei Teodoroiu face parte din tripticul de aur al eroilor neamului românesc din epopeea Războiului de Întregire Națională alături de generalul Alexandru Averescu și Eremia Grigorescu.
Pentru a aprecia cum se cuvine avengura personalității eroinei, este necesară o prezentare chiar și succintă a biografiei sale. Astfel, Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, jud. Gorj. În familia agricultorilor Vasile și Elena Toderoiu, din care mai făceau parte încă 7 frați. Numele ei de naștere era Cătălina Toderoiu.
A urmat cursurile școlii primare în comuna Vădeni și în orașul Târgu Jiu. După absolvirea școlii primare s-a înscris la un pension din București pentru o carieră de învățătoare, apoi a frecventat cursurile unei școli de infirmiere, absolvită în 1916. Acum este momentul când își ia numele de Ecaterina Teodoroiu, din motive pe care istoria nu le menționează.
Încă din anul 1913 s-a înscris în Asociația Cercetașilor din România, numită cohorta „Păstorului Bucur”, condusă de Aretia Piteșteanu, unde se făcea intensă educație patriotică, care-și va pune amprenta asupra faptelor sale ulterioare. Asta într-o perioadă când domnia lui Mihai Viteazul era studiată în școlile secundare în 16 ore, după cum ne informează marele istoric Dinu C. Giurescu. Putem compara studiul istoriei românilor din acea perioadă, cu studiul istoriei românilor astăzi, din școli, când domniile lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul sunt predate într-o singură oră? Evident, întrebarea este retorică, iar răspunsul trist și dezolant. În asemenea condiții, să nu mire lipsa de patriotism a multor concetățeni ai noștri.
După intrarea României în Războiul de Întregire Națională, la 27 august 1916, Ecaterina Teodoroiu a făcut parte din cercetașii care au îngrijit răniții din spitalele din Târgu Jiu. Acum este momentul când se produce o schimbare radicală a atitudinii sale. Din dorința de a-i răzbuna pe cei 4 frați care muriseră în lupte, mai exact după ce a participat la înmormântarea ultimului dintre ei, fratele Nicolae, a cerut să fie transferată într-o unitate combatantă în prima linie a frontului.
În timpul luptelor, a căzut prizonieră și dusă la lagărul de la Cărbunești, de unde a evadat folosindu-se de un revolver ascuns, pentru a-l împușca pe soldatul ce îi păzea, fiind și ea rănită ușor în timp ce fugea. Între timp, în luptele din octombrie, tatăl său a fost luat prizonier și ceilalți 3 frați, din care 2 ofițeri, au fost uciși în lupte. Această cumplită tragedie familială i-a mărit și mai mult dorința de răzbunare.
Revenită în unitatea sa, a participat la prima bătălie de la Târgu Jiu, unde Armata I Română, condusă de generalul Ion Dragalina, respinge atacul armatei inamice, unde a luptat în primele rânduri, remarcându-se prin vitejia sa deosebită. La câteva zile distanță, pe 14 octombrie 1916, participă cu același entuziasm la lupta de la Podul Jiului. Aceste fapte de vitejie ieșite din comun i-au adus numele de „Eroina de la Jiu”. Dar în timpul ultimei lupte, a fost rănită deosebit de grav, și a fost internată într-un spital din Târgu Jiu.
Ca urmare a ocupării a sudului țării și a Bucureștiului de armatele germane, bulgare și turcești, regele, guvernul și parlamentul s-au mutat la Iași, care timp de doi ani a devenit capitala României, iar frontul s-a stabilizat pe linia strategică dintre curbura Carpaților- Focșani-Nămoloasa –Galați.
În timpul acestor evenimente tragice din istoria românilor, ea este tranferată într-un spital din Iași. La spital a avut loc vizita istorică a reginei Maria care a decorat-o pentru faptele sale de vitejie cu „Virtutea Militară- clasa a II-a ” prin decret regal. Tot prin decret regal a fost avansată la gradul de sublocotenent, fiind prima femeie ofițer din armata română. Regina Maria, ea însăși o eroină națională a românilor, a ascultat rugămintea Ecaterinei și a ordonat imediat să i se încarce sania cu 400 kg de sare de bucătărie și câteva mii de țigări pentru soldați și a mers personal să distribuie acestea companiilor pe front.
După însănătoșire Ecaterina Teodoroiu a revenit pe front în vara anului 1917. La 20 august 1917, Regimentul 57/58 Infanterie din care făcea parte plutonul comandat de sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, lupta pe Dealul Secului, în zona satului Muncelu, din comuna Străoane. În urma unor lupte aprige, regimentul s-a retras în satul Fitionești. Aici are loc un atac al armatei germane pe 22 august 1917, pe la ora 10:00, la locul Poienița Popii de pe valea Glodului, respins de trupele române, din care făcea parte și plutonul eroinei. În timpul acestui atac, Ecaterina cade eroic, la numai 23 de ani, împușcată în piept. Rănită grav, este transportată pe targă la postul sanitar, dar se stinge din viață în timpul transportului. A fost înmormântată pe partea stângă a apei Glodu, alături de un alt mormânt proaspăt al căpitanului Dumitru Morjan (Monografia comunei Fitionești , pag 69-72).
Întrucât au existat polemici cu privire la locul unde a murit eroina, unii susținând că locul morții sale ar fi satul Muncelu, iar alții că ea și-ar fi găsit sfârșitul pe Valea Glodului din satul Fitionești, pentru stabilirea adevărului istoric ne vom folosi de declarațiile unor martori oculari. În acest context merită remarcate eforturile cosecvente ale cetățeanului Pătrășcanu Gh. Gheorghe, din satul Ghinicești, comuna Fitionești, un mare iubitor al istoriei, pentru stabilirea adevărului istoric. Acesta a făcut numeroase demersuri, inclusiv la revista „Magazin istoric”, invocând principalele studii referitoare la moartea eroinei.
Argumentul hotărâtor privind moartea Ecaterinei pe Valea Glodului din Fitionești este relatarea bătrânului veteran, sergentul Tudorică Șt. Ion, care a făcut parte din plutonul ei. Pentru edificare, prezentăm o pagină din declarația sa privind moartea eroinei, plină de un dramatism deosebit.
„Pe la ora 10 dimineața, domnișoara Ecaterina, observând atacul inamicului, trece dânsa la mitralieră. Trage în inamic trei benzi de cartușe. După ce a terminat, domnișoara s-a ridicat în genunchi să treacă în tranșee. Atunci a fost lovită în piept de un glonț și a căzut în tranșee. Regimentul nostru de olteni, 57/58 se afla în zona dealului Glodu”.(Monografia com. Fitionești, pag. 71-72).
Un alt argument folosit de Pătrășcanu Gh. Gheorghe pentru a demonstra că dreptatea este de partea sa, a fost evenimentul din 3 iunie-5 iunie 1921, când o delegație a femeilor din județul Gorj, cu aprobarea Ministerului Apărării, s-a deplasat la Fitionești, pe Valea Glodului, pentru a transfera rămășițile pământești ale eroinei în județul Gorj. Un martor ocular, Zaharia Popa, din Fitionești, ne descrie cu lux de amănunte acest eveniment excepțional. Conform relatărilor sale, corpul neînsuflețit al eroinei este așezat într-un sicriu de metal, care lucea de îți lua ochii, și așezat pe un afet de tun. Ostașii călări încep marșul funebru iar sicriul a fost așezat în biserica din centrul satului unde a rămas toată noaptea, asigurându-se o gardă militară permanentă. A doua zi, duminică 5 iunie 1921, după ceremonia (slujba) religioasă oficiată de 3 preoți, sicriul a fos așezat iarăși pe afetul de tun și însoțit de o mulțime numeroasă și de marșul funebru, trece prin satele Fitionești, Holbănești, Mănăstioara și apoi spre orașul Panciu și mai departe spre orașul Gorj. Emoționantă este și prezența elevilor din Fitionești și a cadrelor didactice care au însoțit cortegiul funebru, cântând: „Presărați pe-a lor morminte” , până la ieșirea din satul Mănăstioara. Pe șosea, copiii, tinerii și bătrânii stăteau cu buchete de flori pe care le aruncau pe sicriu. Aceste scene emoționante ne evocă venerația și dragostea populației din întreaga țară pentru „eroina de la Jiu” devenită eroină națională.
Locul mormântului Ecaterinei Teodoroiu a fost cinstit de populația comunei Fitionești și a localităților învecinate, care anual, în luna august, așezau flori pe mormântul ei. Cinstindu-i memoria, locuitorii satului au așezat la mormânt o cruce din lemn, cu un grilaj tot din lemn, care a rezistat până în anul 1988. În acest an, în locul crucii s-a ridicat un mic monument din beton, prin contribuția elevilor, a cadrelor didactice și a multor iubitori de istorie, care va rezista peste veacuri.
În timpul regimului comunist eroinei i s-a dat o atenție redusă, datorită apartenenței ei la organizația cercetașilor și a legăturilor sale cu familia regală. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, a fost parțial reabilitată și prezentată ca o eroină națională, dar legăturile ei cu familia regală, îndeosebi cu regina Maria, au fost total ignorate.
Datorită vitejiei și eroismului ei legendar, a rolului mobilizator pentru ostașii români și a jerfei supreme pe altarul patriei „eroina de la Jiu” a devenit eroină națională, fiind considerată Ioana d’Arc a României, iar numele său va fi înscris pentru vecie cu litere de aur în istoria neamului românesc. Viața și faptele sale eroice reprezintă o strălucită lecție de istorie pentru toți românii și îndeosebi pentru tinerele generații.
Bibliografie:
-
Monografia comunei Fitionești, Ed. Rafet, 2007, autori: Felix Lazăr, Dumitru Pricop, Nicu Mazăre, Constantin Marafet.
-
Istoria Războiului de Întregire Națională, Editura Casa Scoalelor, vol II, autor Constantin Kirițescu.
Prof. Mihai Momanu
Profesorul Mihai Momanu este colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți și:”Memento ECATERINA TEODOROIU (1894-1917)
