Monumente Mutilate

Marile personalităţi vrîncene au plăcuţe comemorative în locul caselor demolate

Aurelian Ivan
10 dec 2011 8107 vizualizări
Scriitorii Hortensia Papadat Bengescu şi Duiliu Zamfirescu sau arhitectul Ion Mincu, personalităţi care s-au născut sau au trăit în Focşani, au de curînd plăcuţe memoriale în locul caselor în care au locuit u Direcţia pentru Cultură a cheltuit doar 200 de lei pentru această activitate

După ce Ziarul de Vrancea a semnalat public lipsa de interes a autorităţilor culturale faţă de marile personalităţi ale judeţului, s-au luat unele măsuri reparatorii. Acum, în locul unele au fost casele dărîmate ale scriitorilor Duiliu Zamfirescu şi Hortensia Papadat Bengescu sau a arhitectului Ion Mincu s-au montat plăcuţe care să amintească de locul unde au copilărit, trăit şi scris marile noastre talente. Cu cîteva luni în urmă, cotidianul nostru prezenta situaţia nedreaptă faţă de aceste personalităţi, ale căror case au fost demolate de comunişti, iar în locul lor s-au înalţat blocuri, fără ca nici măcar o plăcuţă memorială să nu fie lăsată în loc, ca amintire. Nedreptatea a fost corectată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Vrancea, care a reacţionat după apelul public făcut de ziarul nostru. ”Am văzut articolul din Ziarul de Vrancea şi am luat decizia de a restabili respectul faţă de aceste personalităţi ale judeţului prin aceste plăcuţe. Am făcut acest lucru pentru memoria colectivă, culturală şi identitară a acestui judeţ. Ne-a costat doar 200 de lei. Nu a fost în atribuţiile noastre, dar am simţit că trebuie să facem asta. Bine ar fi dacă acest prim pas ar fi continuat şi de Primăria Focşani sau de ONG-urile culturale din judeţul nostru. Am amplasat o plăcuţă memorială pe locul unde a avut casa arhitectul roman Ion Mincu, unde a locuit scriitorul Duiliu Zamfirescu şi unde a trăit scriitoarea Hortensia Papadat Bengescu. Plecînd de la acest lucru, am extins ideea către întreg judeţul. Vrem să restabilim respectul faţă de amintirea marilor personalităţi pe care le-a dat Romaniei zona Vrancea. Ne-am bucura dacă am primi sprijin şi din partea oamenilor de afaceri în acest proiect. Am făcut deja o bază de date cu personalităţile din judeţul Vrancea”, ne-a declarat Florin Micu Iliescu, directorul Direcţiei pentru Cultură. În Focşani, vreme de cîţiva an, a locuit şi scris Hortensia Papadat Bengescu (1876- 1955), care a locuit în apropiere de Colegiul Naţional “Unirea”. Scriitorul Duiliu Zamfirescu (1858-1922) a avut locuinţa chiar lîngă Şcoala Generală care astăzi îi poartă numele. Arhitectul Ion Mincu (1852-1912) s-a născut la Focşani şi a locuit în zona Capelei Militare. Casa sa a fost demolată în epoca socialistă pentru a face loc cartierelor muncitoreşti cu blocuri. Pe locul unde a copilărit marele Mincu, întemeietorul şcolii romaneşti de arhitectură, a fost ridicat un bloc cu zece etaje. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.