Politică
Stelescu e interimar la PMP Vrancea, Tănase merge la PNL
19 oct 2015
2456 vizualizări
Partidul Mişcarea Populară Vrancea anunţă că, din 9 octombrie, conducerea formaţiunii este asigurată de Costică Stelescu
Acesta va fi preşedinte interimar şi îl înlocuieşte pe Nicu Tănase, cu care a şi făcut echipă până la „evaluarea organizaţiei PMP Vrancea”, după cum se invocă sec într-o informare de presă. Se pare că apele la PMP nu se liniştesc deloc. De la înfiinţare, PMP Vrancea a schimbat trei preşedinţi. Nicu Tănase afirmă că a fost descumpănit de decizia PMP de a-l demite pentru câteva ore acum o săptămână, pentru ca ulterior să se revină asupra deciziei. Tănase susţine că Vasile Blaga i-ar fi făcut oferta de a veni la PNL Vrancea, pentru a întări organizaţia. „Voi activa la PNL, am discutat cu Vasile Blaga şi m-a rugat să pun umărul la construcţia PNL la Vrancea. Am discutat şi cu Costică Neaţă, nu mai sunt animozităţi, probabil voi activa ca prim-vicepreşedinte. Conducerea PMP m-a demis pentru câteva ore, iar apoi a revenit asupra deciziei. Au fost atunci zvonuri că vor veni opt primari la PMP, care evident că nu au venit. Atunci mi s-a creat o incertitudine asupra poziţiei mele, mai ales că alături de PMP am avut rezultate la alegeri între primele zece organizaţii din ţară”, ne-a spus Tănase. (I. C.)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.