Politică

Preşedintele de onoare al PNŢCD a trecut în lumea celor drepţi

Silvia Vrînceanu
21 mai 2014 3020 vizualizări
Preşedintele de onoare al Organizatiei PNŢCD Vrancea, fostul deţinut politic Toader Cruceanu, din comuna Pufeşti, a trecut ieri dimineaţă în lumea celor drepţi, la vârsta de 79 de ani.

După cum relatează foştii săi camarazi, Toader Cruceanu a trăit momente de groază în lagărul de exterminare de la Salcia, din Insula mare a Brăilei, unde a stat întemniţat din 1958 şi până în 1963. Povestea într-un recent articol de presă că, din cauza bătăilor pe care le încasau deţinuţii, a văzut cum arată pămantul romanesc udat cu sange. Toader Cruceanu fusese condamnat iniţial la 17 ani de închisoare pentru că a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă, sub acuzaţia de "uneltire contra oranduirii de stat". "A fost un om deosebit, un luptător, iar tortura şi umilinţa suportate în lagărul de muncă silnică l-au întărit. Ţin minte că în 2012 a mers cu noi la toate mitingurile electorale, de la Bucureşti şi Iaşi, deşi erau temperaturi de 40 grade. A participat la congresul din 20 aprilie 2013, de la Piteşti. L-am îndrăgit foarte mult, a fost un om curajos. Ultima întalnire cu dansul a fost cu două săptămani în urmă. Eram cu echipa de campanie în drum spre Adjud, am ţinut să-l revăd, l-am îmbrăţişat şi i-am urat multă sănătate. L-a plecare am facut cu toţii o poză. Dumnezeu să te odihnească în pace, dle Preşedinte!", se arată într-o declaraţie de presă făcută de Lilian Ilie, preşedintele PNŢCD Vrancea. Fost  primar al comunei Pufeşti, Toader Cruceanu a fost ales Preşedinte de Onoare al PNŢCD Vrancea în aprilie 2013. Acesta va fi condus pe ultimul drum în cursul zilei de astăzi. (S. V.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Stefan Caliga, acum 3646 zile, 17 ore, 50 minute, 44 secunde
Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in Pace !
Stefan Caliga, acum 3646 zile, 17 ore, 53 minute, 37 secunde
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
paunescu cornelius, acum 3647 zile, 20 ore, 6 minute, 23 secunde
dumnezeu sa-l odihneasca !!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.