Economic

Se negociază intens contractul de mentenanţă pentru ENET

Iulia Crețu
10 apr 2014 1608 vizualizări
O firmă din Suceava ar urma să primească 15 milioane de euro pentru a avea grijă de buna funcţionare a cazanelor de la ENET SA Focşani, deşi contractul presupune cinci ani garanţie pentru lucrări

Primarul Decebal Bacinschi a declarat că în aceste zile comisia de negociere discută cu firmele care au lucrat la reabilitarea pe bani europeni a ENET SA Focşani pentru perfectarea contractului de mentenanţă. Bacinschi a precizat că, cel mai probabil, se va ajunge la un numitor comun săptămana viitoare. Negocierile se poartă cu o firmă din Suceava, Loial Impex SRL, care ar urma să primească un contract de 15 milioane euro pentru îngrijirea motoarelor de la fabrica de căldură timp de 15 ani. Se pare însă că, aceeaşi firmă este obligată de contractul pe bani europeni pe care l-a derulat la ENET să asigure societăţii de termoficare o garanţie a lucrărilor de cinci ani. Primarul Bacinschi s-a fofilat să ofere mai multe informaţii, motivand că nu face parte din comisia de negociere. Edilul şef nu a ştiut nici să spună nici componenţa comisiei, din care fac parte şi funcţionari din Primăria Focşani, între care oameni de la “Achiziţii, Contabilitate şi specialişti de management şi consultanţă”, dar şi reprezentanţi ai firmelor caştigătoare ale contractului de la ENET. “Nu am semnat contractul pentru mentenanţă, suntem în discuţii cu danşii, este o comisie de negociere din care face parte şi firma care a caştigat odată cu realizarea construcţiei. Din comisie mai fac parte salariaţi ai primăriei, specialişti de management şi consultanţă, de la Achiziţii şi Contabilitate. Probabil, contractul se va semna săptămana viitoare. Nu ştiu să vă spun mai multe pentru că nu fac parte din comisie, nu am voie să fac parte din ea”, ne-a spus primarul Bacinschi. De asemenea, municipalitatea încă nu a decis ce va face cu noua centrală termică, care ar trebui înregistrată pe o societate pentru că primăria nu are licenţă de operator termic. “Se fac formele legale, să vedem cum procedăm să obţinem licenţă pentru ENET, care este singurul operator de acest gen din Focşani. Vom merge şi la ANRE. Nu am discutat dacă vom face o nouă societate sau o menţinem pe cea actuală, avem mai multe variante pe care le vom prezenta Consiliului Local”, a mai spus Bacinschi. Prin proiectul “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, centrala termică a oraşului, SC ENET SA, a fost modernizată pe bani europeni. Proiectul are o valoare de 149 milioane lei, din care 50% din fondul de coeziune, 45% de la bugetul de stat şi 5% de la bugetul local al Focşaniului. Contractul de lucrări a fost atribuit SC Loial Impex SRL Suceava, SC Euro Construct Internaţional SRL şi SC Energoutil Contact SA, care a caştigat un contract în valoare de 62 milioane lei. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
lars, acum 3675 zile, 7 ore, 31 minute, 44 secunde
pe tema mentenantei am mai postat un comentariu cindva.am inteles ca noile cazane sau generatore au fost montate de norvegieni;nu stiu,poate am inteles eu gresit.oare nu ne-ar costa mai putin daca citeste integral
milica, acum 3675 zile, 11 ore, 2 minute, 16 secunde
A sigur se vor castiga 15 milioane dar nu pentru firma ci pentru banditi care conduc Focsaniul si Vrancea.Pai vine campania pentru europarlamentare si cea pentru prezidentiale , de unde iau bani sa citeste integral
danb, acum 3675 zile, 14 ore, 54 minute, 28 secunde
Vad ca nu-si pune nimeni o intrebare de bun-simt. Va castiga ENET-ul 15 milioane de Euro ca sa-si plateasca macar mentenanta la motoare ??? Sau se vor incarca focsanenii si cu paguba asta ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.