Foto | Un profesor vrâncean dedicat și un critic literar cu vocație: profesor dr. Ana-Maria Cornilă Norocea-CN „Al.I.Cuza” Focșani
Interviu realizat de profesor Nina-Elena Plopeanu cu profesor dr. Ana-Maria Cornilă Norocea
Ana-Maria Cornilă-Norocea s-a născut în 1979 într-o familie cu preocupări culturale. Constanța Cornilă, mama, este o poetă apreciată, autoare a numeroase volume de poezii, denumită de scriitorul Culiță Ioan Ușurelu „Doamna poeziei vrâncene”. George Alexandru Cornilă, fratele, este un tânăr scriitor apreciat pentru diversitatea și complexitatea romanelor publicate. Ana-Maria a urmat cursurile Colegiului Alexandru Ioan Cuza Focșani, unde acum este profesoară de Limba și literatura română, cursuri pe care le-a absolvit în anul 1998 ca șefă de promoție. După absolvirea Facultății de Litere a Universității din București, secția română-engleză, a urmat un program de masterat, specializarea Literatură comparată la aceeași facultate. În 2018, a obținut doctoratul în filologie cu lucrarea „Ficțiunea biografică și rescrierea. Reconfigurări ale autorului și cititorului în romanul postbelic.”
Nina-Elena Plopeanu: Având în vedere faptul că în perioada postdecembristă s-a observat un recul în ceea ce privește instrucția în școala românească și că statutul cadrului didactic s-a deteriorat constant, care ar fi rolul profesorului contemporan?
Ana-Maria Cornilă-Norocea: Există atât de multe analize/dezbateri/polemici ce demonizează sau victimizează învățământul, încât aș prefera să nu mă alătur numeroaselor voci ce discută cu pathos gol despre acest subiect. Aș vrea să vorbesc despre un ideal profesional, despre datoria memoriei și a recunoștinței. Aș vrea să îmi amintesc de lecțiile pe care le-am primit eu de la profesorii mei. Cred că Domniilor Lor trebuie să le fiu recunoscătoare, deoarece au știut să cultive o deja existentă chemare irezistibilă spre Filologie. Singurul meu merit e că am acceptat această chemare (genetică sau harismatică). M-am încăpățânat să tezaurizez darul, în ciuda ispitelor alternative ce promiteau alte forme de putere, strălucire, împlinire.
Întâlnirea cu profesorii mei a reprezentat o continuare binecuvântată a setei de lectură, a bucuriei de a scrie, a provocării de a descoperi cele nespuse despre un text literar. Pentru mine, au fost importanți oamenii care mi-au definit relația cu textul literar.
Doamna profesor Alexandru Dumitra mi-a mentorat anii de gimnaziu și a fost cea dintâi voce care mi-a spus clar, cu titlu imperativ, că rețetele de interpretare nu trebuie să existe în viața unui cititor/comentator autentic, fie el și elev de gimnaziu. Doamna profesor Alexandru a fost primul ghid pe traseul originalității, al refuzului clișeelor, al încurajării viziunii creatoare construite pe baze temeinice (nu pe opinii./impresii fără fond, așa cum s-ar putea înțelege astăzi). Libertatea de interpretare nu înseamnă supremația opiniei de dragul opiniei, absența fundamentelor, a tradițiilor de receptare, ci presupune o cunoaștere și o reîntemeiere personală a acestora.
În anii de liceu, am avut privilegiul de a beneficia de îndrumarea unui alt profesor-model. Doamna profesoară Aurelia Nedelcu a continuat demersul pedagogic pe care îl cunoscusem în gimnaziu, impunând același standard al receptării personalizate a textului literar. Cărțile de comentarii, rețetele, prescurtările interpretative au fost pentru mine teritorii nefrecventate, disprețuite, datorită intuiției proprii, dar și datorită consilierii venite din partea profesorilor mei. Evitarea rețetelor din cărțile de comentarii nu echivala însă cu refuzul lecturilor critice autentice, valoroase. Dimpotrivă. Aceste lecturi critice masive erau necesare, obligatorii pentru formarea a ceea ce astăzi s-ar numi competența de receptare/interpretare a textului literar. Perspectiva personală se formează pe baza tradiției, a suportului cultural existent, fie el prelungit, îmbogățit sau chiar respins – dar parcurs, interiorizat, nu ignorat cu grație și orgoliu, cu scuza penibilă… a dreptului la opinie. Opinia culturală necesită studiu prealabil, înțelegere a bazei preexistente. Nu repetare, nu imitare, nu supunere, ci cunoaștere exhaustivă a reperelor. Apoi, vine și libertatea, vine și demnitatea sau mai bine zis dreptul opiniei personale, al unei interpretări inovatoare.
Doamna profesor Aurelia Nedelcu a făcut un gest întemeietor atunci când m-a luat în biblioteca liceului Cuza și mi-a pus în brațe un teanc de cărți alese (gândite/judecate/filtrate valoric) de pe rafturile bibliotecii. A fost momentul deschiderii către gândirea și scriitura criticii literare – moment fundamental pentru orice filolog. Lecturile au crescut, căci fiecare carte venea cu o bibliografie, ce deschidea noi trasee ale studiului și ale căutării de sens. Aceasta a fost adevărata intrare pe traseul ramificat la nesfârșit al bibliografiilor critice. Au urmat, bineînțeles, alte călăuziri intelectuale oferite de doamna profesoară care îmi aducea sacoșe întregi de cărți din biblioteca personală. Doamna profesor a mai săvârșit (pe lângă multe altele) încă un gest întemeietor: la prima oră de română din liceu, doamna Nedelcu ne-a adus un album de Kandinski, stârnind, evident, cu o vorbă a unui teoretician al modernității - efectul de șoc. Pictură la ora de literatură? Da, evident. Înainte de teoriile transdisciplinarității, doamna profesoară a cultivat ideea acestui liant între arte. Probabil că gestul acesta mi-a influențat apoi interesul pentru colaborarea literatură-arte plastice, amplificat apoi grație profesorilor de la Catedra de literatură comparată a Filologiei bucureștene. Lucrarea mea de masterat –Estetici ale invizibilului – are ca subiect artele plastice. Iată, așadar, doar două momente care s-au înscris definitiv în sufletul și în destinul meu. Mă bucur să repet,ori de câte ori am prilejul, că mă simt pentru totdeauna eleva doamnei profesor Aurelia Nedelcu, de la Liceul (cum era pe atunci) Alexandru Ioan Cuza.
Pentru a împlini triada necesară inițierii, trebuia să mai am parte de o intervenție modelatoare: domnul profesor Mircea Dinutz, critic literar imbatabil în spațiul vrâncean și recunoscut pe plan național. Cred că a fost pentru mine domnul profesor de critică literară. Mi-a confirmat chemarea intelectuală către Universitatea bucureșteană, ale cărei valori le prețuiam amândoi. Apoi, mi-a creat obișnuința de a gândi un text și de a-mi transpune gândirea într-un discurs critic bine controlat, în care fiecare cuvânt trebuia să aducă Idee. Dacă nu aveai nimic nou și consistent de spus despre marile figuri/texte/teme literare, nu erai îndreptățit să scrii – nici măcar în calitate de candidat la Facultatea de Litere. Domnul profesor a pecetluit acest adevăr al originalității obligatorii, normate de erudiție. Nu în ultimul rând, domnul profesor Dinutz și-a asumat (în scris) încrederea în viitorul meu intelectual/critic, înainte ca eu să conștientizez acest traseu pe care urma să îl străbat dincolo de viața de elev. Am realizat târziu ce a însemnat ca un critic să gireze gândirea și stilul unei eleve, în ultimă instanță, o neinițiată, ale cărei lecturi nu puteau egala experiența culturală a magistrului.
Deoarece în articolul de față, e vorba despre datoria/onoarea de a reînvia memoria locală, voi face referire doar la profesorii din Focșani în calea cărora am avut norocul să apar, iar amintirile /omagiile despre profesorii de la Filologia bucureșteană ar ocupa și ele un spațiu prea amplu, pe măsura impactului pe care l-au avut în existența mea.
Nina-Elena Plopeanu: Regretatul profesor și critic literar Mircea Dinutz afirma despre Ana-Maria Cornilă (pe când era elevă în clasa a XII-a, participantă la etapele naționale ale Olimpiadei de Limba și Literatura Română): „ascunde o forță morală și intelectuală ieșită din comun. Iubește și este iubită de literatură. (...) Când, într-un viitor previzibil își va publica articolele, eseurile, cărțile, nu se va mai mira nimeni. Pentru că toți aceia care o cunosc îndeaproape știu că, sub fragilitatea aparentă, se ascunde o alergătoare de cursă lungă. O redutabilă comentatoare de literatură”. Cum ați confirmat aceste predicții făcute de domnul profesor Mircea Dinutz în revista Salonul literar din 7/octombrie 1998?
Ana-Maria Cornilă-Norocea: Așa cum spuneam, la momentul acela nu am realizat miza ridicată de această afirmație. Încă eram destul de uimită că domnul profesor îmi selectase un micro-eseu critic despre Eminescu. Îmi reciteam textul cu oscilații de perspectivă – acum mi se părea imperfect, acum mi se părea că ar îndrăzni…să sclipească. Am continuat să scriu și să public texte critice pe parcursul facultății.
În 2006, a urmat primul volum de critică/hermeneutică literară- Reverii critice. Abordam acolo teme ce prezentaseră interes pentru mine: terapeuticul și patologicul imaginarului, revizitarea canonului, ficțiunea, lectura, (in)vizibilul pictural.
În 2013, a apărut al doilea volum, Identități critice, în care am abordat teme precum: identitatea auctorială (cu polivalențele ei), poetica autografului, practici de titrare poetică, interdiscursivitatea criticii, hermeneuticile Erosului poetic.
Am scris, într-un ritm ghidat de plăcerea lecturii, diverse studii/eseuri literare, pe același principiu învățat de la criticul Mircea Dinutz: rigoare teoretică, relevanță a ideii, grijă stilistică. Cronicile realizate de Adrian Botez, Laurian Stănchescu, Dumitru Augustin Doman, Petru Isachi, Lucian Strochi au confirmat, în timp, previziunile domnului profesor.
Recomandarea făcută de domnul Dinutz cândva, când nici nu pornisem pe drumul hermeneuticii literare, s-a împlinit în timp. Probabil acele cuvinte au luminat un traseu dintre multele ce ni se deschid de obicei în viață.
Nina-Elena Plopeanu: Elaborarea unei lucrări de doctorat presupune foarte multă muncă, parcurgerea a sute, poate mii, de pagini de bibliografie. Este cu atât mai valoroasă cu cât se caracterizează prin originalitate și eficiență. Ce aduce nou în literatură și în critica literară lucrarea de doctorat a Anei-Maria Cornilă-Norocea?
Ana-Maria Cornilă-Norocea. Elaborarea tezei de doctorat implică lectura câtorva sute de cărți, pe puțin, fiecare având câteva sute de pagini. E firescul asumării unei munci de cercetare. Pe lângă lucrările utile cu adevărat pentru structurarea cercetării, sunt și multele cărți citite pentru a vedea dacă au tangență cu subiectul și dacă rămân sau nu în bibliografie. Astfel, lista cărților parcurse în timpul studiilor doctorale rămâne întotdeauna mult mai amplă decât lista bibliografică din finalul lucrării.
Lucrarea de doctorat, coordonată de domnul profesor universitar doctor Liviu Papadima (un alt profesor/intelectual providențial în existența mea), s-a intitulat „Bioficțiunea și palimtextul. Recomfigurări ale autorului și cititorului în romanul postbelic” și se plia la momentul acela pe un fenomen literar răspândit în spațiul occidental: explozia interesului publicului pentru romanele despre scriitori și despre cărțile acestora. Teza mea de doctorat se înscrie în domeniul literaturii comparate și al teoriei literare, discutând două concepte preluate din cercetările unor teoreticieni din Franța, Anglia, Statele Unite: bioficțiunea - ficțiunea biografică și palimtextul - rescrierea. La vremea redactării tezei mele, fenomenul nu era încă adoptat programatic în spațiul românesc, în sensul că nu existau ca în Occident proiecte editoriale sau chiar cursuri de creative-writing care să vizeze scrierea de bioficțiuni sau palimtexte. Editurile din România au preluat și ele, mai târziu, în 2019/2020 moda occidentală a bioficțiunilor/ficțiunilor biografice și a palimtextelor/rescrierilor, dar fenomenul nu a căpătat la noi amploarea editorială din Occident. Editura Polirom a reușit să impună colecția de biografii romanțate/ficțiuni biografice, dedicate marilor nume din cultura națională, iar Editura Muzeelor Literare Iași a coordonat un proiect prin care a invitat autori contemporani să rescrie poveștile lui Creangă.
Nina-Elena Plopeanu: Lucrarea de doctorat a Anei-Maria Cornilă-Norocea, publicată la Editura Tracus Arte, București, 2019, sub titlul „Ficțiunea biografică și rescrierea. Reconfigurări ale autorului și cititorului în romanul postbelic”, ne vorbește, printre altele de bioficțiune și palimtext. Logica, intersectată și cu lingvistica, ne spune că o noțiune se definește prin gen proxim și diferență specifică. Puteți explica, pentru cititori, ce deosebiri există între ficțiunea biografică și biografia unei personalități? Aceeași întrebare în ceea ce privește distincția dintre palimtext și palimpsest?
Ana-Maria Cornilă-Norocea: Ficțiunea biografică/bioficțiunea reprezintă un text literar inspirat din viața unei personalități reale, în timp ce biografia constituie un text nonliterar/nonficțional ce prezintă datele exacte despre viața unei personalități. O biografie este, de exemplu, lucrarea Cantemireștii de Ștefan Lemny, iar o biografie ficționalizată este romanul Ligiei Ruscu, Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinții.
Palimpsestul a devenit o metaforă pentru scriitura pe deasupra altui text (literar sau nonliterara), practică frecventată de postmoderni în special. Palimtextul reprezintă o specie aparte de discurs construit pe un text literar anterior, pe care își propune să îl reformuleze/reinventeze/recontextualizeze /resemantizeze integral. Elemente de palimpsest se regăsesc în romanul lui Ioan Groșan, O sută de ani de zile la Porțile Orientului, în care abundă jocurile cu referințele livrești, fără a se rescrie integral un text literar de bază. Un palimtext este, de exempliu, Relatare despre Harap Alb de Stelian Țurlea, carte ce extinde basmul lui Creangă la dimensiunile unui roman de 300 de pagini.
Nina-Elena Plopeanu: În vara trecută, George Cornilă a lansat romanul Hasdeu. Duhuri, apărut în 2023 la Editura Polirom, atât la noi la Focșani, cât și în alte orașe din țară și chiar în afară. Unde putem încadra acest volum având în vedere că are elemente de bioficțiune, de biografie și, desigur, biografie romanțată?
Ana-Maria.Cornilă-Norocea: Bioficțiunea este o biografie ficțională, așa cum îi spune și numele. Diferența față de biografie e că aceasta din urmă reprezintă un discurs strict științic, documentat și documentar, în timp ce biografia ficțională aduce intervenția imaginației. Nu e transcrierea vieții, ci rescrierea ei. Bioficțiune este termenul folosit de teoria literară occidentală (a apărut mai întâi în franceză, apoi a fost preluat de teoreticienii englezi) pentru a desemna lucrări de tipul biografiilor romanțate. Hasdeu. Duhuri este o bioficțiune scrisă după toate regulile artei, la intersecția dintre talentul scriitorului contemporan – George Cornilă și valoarea autorului bioficționalizat, adică Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Romanul a avut succes atât la public, cât și la critica literară, deoarece păstrează ingredientele literaturii de calitate, transformând o viață de om într-o operă literară autentică..
Nina-Elena Plopeanu: În aceeași lucrare evidențiați actualitatea basmului Povestea lui Harap Alb, prezent în rescrierile autorilor contemporani. George Cornilă, în trilogia Regele lupilor, recurge la o rescriere a istoriei folosindu-se de mai multe basme populare sau ale unor autori cunoscuți. În ce măsură putem vorbi referitor la lucrarea respectivă despre palimtext și ce rol îndeplinește acesta?
Ana-Maria Cornilă-Norocea: Nu e vorba de palimtext, în măsura în care trilogia Regele lupilor este o creație fantasy cu altă miză: recsrierea istoriei (așa cum ați menționat) și nu rescrierea literaturii. Referințele livrești, componenta intertextuală, reprezintă un element firesc în discursul literar postmodern, nutrit de lecturi/referințe culturale, fără să se transforme în palimtext. Regele lupilor nu își propune să rescrie integral și amănunțit textul lui Creangă. Palimtextul își are protocolul său de redactare- o tehnică, dacă vreți, standardizată, în limitele căreia inovează fiecare autor. Această tehnică presupune reinventarea fiecărui detaliu al textului, reconstruirea poveștii de la început până la sfârșit, miza fiind chiar această poveste rescrisă, nu inserarea ei într-o narațiune principală. Rescrierea este o specie de sine stătătoare, care recurge la intertextul extins, nu doar la inserții intertextuale fragmentare. .
Nina-Elena Plopeanu: „Tânăra Ana-Maria Cornilă-Norocea este o voce puternică în critica vrânceană” și nu numai, adaug eu, „pentru că stăpânește terminologia specifică, are cultura și toate celelalte arme necesare, dar are și judecăți de valoare de la care nu se abate...Exact ce-i trebuie unui critic foarte bun”, spunea scriitorul Culiță Ioan Ușurelu în Antologia scriitorilor vrânceni, apărută la editura Salonul Literar în anul 2016. Ce părere are criticul Ana-Maria Cornilă-Norocea despre literatură vrânceană contemporană?
Ana-Maria Cornilă-Norocea: În treacăt fie zi, tinerețea ca vârstă biologică s-a cam dus...A rămas, poate, tinerețea spirituală.
Există o Vrancea literară, adică o conștiință scriitoricească extrem de răspândită în spațiul județului nostru și aflată în expansiune. Există apetit pentru creație, există orgoliu creator, există talent. Nu am vocație maioresciană și nici vervă polemică (așa cum avea mentorul meu, Mircea Dinutz), nu mi-am propus să fac ordine în literatura locală. E și greu într-o epocă a relativismelor, a subminării autorității, a expansiunilor egocentrice. Nu îmi investesc existența în războaie inutile. Pentru mine, cultura este o plăcere, o practică hedonistă, astfel încât citesc și scriu despre o carte strict pentru plăcerea personală (și textuală aș zice). Autorii pe care i-am comentat și pe care îi comentez mi-au plăcut, s-au remarcat printr-o notă/contribuție/scânteie aparte și au putut deveni subiect de analiză hermeneutică – miza mea o reprezintă interpretarea textului, reconstruirea lui interpretativă și nu deconstruirea valorică. Citind și autori regionali, am realizat că se poate constitui un canon secund, cu texte valoroase ce nu au căpătat, din păcate, ecoul național meritat. Pot afirma că sunt autori (unii din Vrancea, alții din nordul Moldovei – din ceea ce am avut ocazia să citesc) cu vocație literară și critică autentică, lipsiți însă de promovarea de care au parte voci mai puțin titrate. Meritocrația, se pare, a devenit la rândul ei relativă și ocolește axiologia - sau o redefinește.
Interviu realizat de profesor Nina-Elena Plopeanu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
