Foto | Despre școală, familie și despre amintiri cu scriitorul vrâncean Daniel Mușat Mureșanu
Interviu realizat de profesor Nina Elena Plopeanu
Nina Elena Plopeanu: Citind cărțile dumneavoastră, am rămas profund impresionată de căldura și empatia dumneavoastră față de școală. Într-adevăr, școala nu este doar o clădire cu patru pereți, nu ne învață doar noțiuni de matematică, de fizică, de chimie etc. Ne învață cum să fim oameni, cum să înțelegem lumea în care trăim, cum să ne gestionăm emoțiile, sentimentele. Cu toate acestea, foarte mulți copii nu iubesc școala, ci o percep ca pe ceva necesar și obligatoriu. Spuneți-mi, vă rog, cum, când și cine a contribuit la atitudinea pozitivă pe care o aveți față de această instituție atât de importantă, dar atât de blamată astăzi?
Daniel Mușat Mureșanu: Doresc să vă mulțumesc stimată doamnă profesor Nina Elena Plopeanu, pentru frumosul gest de a vă gândi la mine și de a-mi acorda acest interviu! Acest lucru mă onorează și sper ca cititorii noștri, atât cei tineri cât și cei trecuți de prima tinerețe să fie sensibilizați de ce vor citi. Răspunzând la prima întrebare, care se referă la instituția Școală vă informez că atitudinea mea pozitivă s-a născut chiar atunci când am pășit pragul școlii generale. Am absolvit clasele primare la fosta Școală Generală nr. 3, situată pe strada Greva de la Grivița nr. 20. Din păcate clădirea a fost rasă de pe fața pământului de către regimul comunist în anul 1978. Aici am făcut cunoștință prima dată cu educația școlară și am învățat ce înseamnă respectul față de dascăli. Și acum îmi aduc aminte și o trec în pomelnic pe doamna învățătoare Elena Andrei, care mi-a pus prima dată condeiul în mână. Au urmat apoi o serie întreagă de dascăli, care au contribuit la atitudinea mea pozitivă despre școală. Pe parcursul vieții mele am tras concluzia că un elev dacă are în față un educator, o tablă, o bancă și o fereastră luminoasă poate învăța carte. Școala trebuie privită de către elevi ca ceva sacru, un loc unde își pot descoperi talentele și îndeplini visurile. Atâta timp cât instituția Scoală va funcționa într-un mediu sănătos cu o relație prietenească între profesor și elev, societatea se va dezvolta armonios și va produce efecte pozitive. Din păcate ne aflăm într-un moment de impas foarte periculos și bolnăvicios. Dacă nu intervenim la timp, acest fenomen se va extinde și produsul poate fi catastrofal. Deja am observat o transformare a limbii române, ceea ce face să ne pierdem din rădăcinile culturii românești. Dascălii, scriitorii, oamenii de cultură pot salva acest fenomen. Dacă vom ști să ne educăm tinerii vom putea păstra limba și graiul românesc curat.
Nina Elena Plopeanu: Nu mă îndoiesc că această atitudine pozitivă față de școală ați transmis-o și copiilor dumneavoastră. Cum ați realizat acest lucru?
Daniel Mușat Mureșanu: Poate puțini dintre cititori știu că împreună cu soția educăm patru băieți. Dintre aceștia doar unul este biologic, dar pe toți, îi considerăm ai noștri. De aproape 20 de ani am format patru băieți cu care, fără a fi lipsiți de modestie, spunem că ne mândrim. În primul rând, exemplul personal a avut un impact pozitiv în dezvoltarea lor ca indivizi în această societate. Așa se face că fiul biologic își desfășoară activitatea în domeniul muzicii, fiind producător și membru în două trupe cunoscute. Al doilea fiu este absolvent al Facultății de Sociologie din cadrul Universității București și anul II de Master în Comunicare. Al treilea fiu este elev în clasa a XII-a la Liceul de Artă ,,Gh. Tattarescu”, clasa Arhitectură și se pregătește pentru admitere la Universitatea de Arhitectură. Și, în sfârșit, al patrulea fiu este tot elev al Liceului de Artă ,,Gh. Tattarescu” clasa a XII-a, profil Arta Actorului și se pregătește pentru admitere la Facultatea de Teologie. Așadar, am muncit cu cei patru băieți și vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați dacă am reușit să-i sprijinim pe drumul vieții.
Nina Elena Plopeanu: Din proprie experiență, știu că profesorii iubesc învățarea, iubesc pe cei ce învață și iubesc să aducă împreună învățarea cu cei care învață. Ați avut şansa de a beneficia de experiența unor profesori de excepție: Gheorghe Zaharia, Florin Muscalu, Traian Olteanu, Gheorghe Slujitorul și alții. Care credeți că au fost atuurile acestor ,,Lorzi ai învățământului", cum îi numiți dumneavoastră, calități ce i-au făcut nemuritori în mintea şi amintirea dumneavoastră, dar și a colegilor de școală?
Daniel Mușat Mureșanu: Calitățile ,,Lorzilor Învățământului” au fost în primul rând cele de empatie cu elevii domniilor sale. O altă calitate, și poate cea mai importantă a fost aceea de a ști să descopere în fiecare elev un dram de talent. Domnul profesor diriginte Zaharia îmi dădea ca temă pentru acasă, analiză literară pe text, dar să nu fie mai mică de 20 de pagini. Deși mi se părea cam mult, acum îmi dau seama că domnul profesor cunoștea potențialul meu și de fapt… aceste teme erau doar un exercițiu pentru mai târziu, ceea ce m-a ajutat să mă familiarizez cu literele. Pe foștii mei dascăli îi mai numesc și „Icoana vieții” la care mă închin în amintirea memoriei lor.
Nina Elena Plopeanu: Pasiunea de a scrie, se pare, că v-a însoțit încă din adolescență, când visați să scrieți un roman despre plimbările pe strada umbrită de tei și castani, pe care cred că o străbateți și astăzi cu nostalgie și care vă trezește amintiri dragi. Aveați acasă, grație tatălui dumneavoastră, o bogată bibliotecă. Ce cărți din această bibliotecă ați recomanda elevilor de astăzi pentru a le amplifica apetitul pentru lectură?
Daniel Mușat Mureșanu: În primul rând, tinerilor le-aș recomanda să citească. Apoi să știe să aleagă o carte bună. Domnul profesor diriginte Zaharia ne spunea la orele de Literatură; ,,A citi o carte proastă este o crimă!” Și într-adevăr dânsul avea multă dreptate. Citind o carte proastă înseamnă să pierzi timp prețios. Elevilor din ziua de astăzi le-aș recomanda să citească din biblioteca mea toate cărțile, deoarece tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, citea numai cărți bune. Și acum, când devin nostalgic, mângâi filele cărților citite de el și mă impresionează obiceiul pe care îl avea de a scrie la sfârșitul cărții pe ultima pagină: ,,Citită cu mult drag, azi…”. De multe ori citea o carte și de două-trei ori.
Daniel Mușat Mureșanu: Din câte am înțeles, aveți un suflet sensibil, iubiți literatura, teatrul, muzica, arta, călătoriile. Acest profil nu prea se potrivește cu profesia dumneavoastră, care implică duritate, seriozitate, stăpânire de sine. Cum v-ați acomodat cu exigențele profesiei dumneavoastră? Dacă vi s-ar da posibilitatea unei reîntoarceri în timp, ce altă profesie v-ați fi ales?
Daniel Mușat Mureșanu: Mi-a plăcut foarte mult profesia pe care am avut-o în slujba cetățeanului! Aproape 18 ani am lucrat cu mult drag pentru asigurarea liniștii concetățenilor mei. Am fost dedicat acestei munci, dar din cauza unui accident am fost nevoit să mă retrag din viața activă. Sincer să fiu am dorit să ajung învățător, dar ghinionul a făcut ca atunci când am terminat clasa a VIII-a, secția Liceului Pedagogic să fie desființată. Am mai cochetat, fiind sfătuit și de mama, să mă fac preot. Mi-ar fi plăcut și această profesie, însă îmi era milă când vedeam oameni pe care îi cunoscusem, cum se odihneau în fața Altarului. Vă spuneam puțin mai înainte că am învățat la fosta școală nr. 3 de pe strada Greva de la Grivița, locuind chiar lângă biserica Sfântul Gheorghe, unde slujea părintele Dumbravă. De câte ori un vecin trecea în cealaltă lume, mergeam cu mama să aprindă o lumânare la căpătâi, iar eu eram cuprins de emoții. Dacă ar fi să mă reîntorc în timp, sigur aș opta pentru învățător sau preot, dar cu siguranță nu aș renunța la a așterne pe hârtie, îngălbenită de timp amintiri despre Focșaniul vechi.
Nina Elena Plopeanu: Cărțile dumneavoastră „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii" şi „În căutarea... Focșaniului pierdut" volume de proză memorialistică, reprezintă o oglindă a orașului de pe Milcov în ultimul sfert de veac al secolului trecut și degajă o mare dragoste față de urbea natală. Ne prezintă oameni, mentalități, evenimente și nu în ultimul rând o imagine a unui oraș aflat într-o dinamică a transformărilor. Ce ați dori să nu se schimbe din vechiul oraș, să rămână așa cum l-ați cunoscut sau perceput?
Daniel Mușat Mureșanu: Într-o activitate desfășurată în cadrul Bibliotecii Județene Vrancea la Galeriile de Artă din centrul Focșaniului, am avut onoarea să fiu prezentat de către domnișoara dr. bibliotecar Teodora Fîntînaru ca fiind un ,,Cicerone contemporan”! Sunt un om care dau o mare atenție detaliilor, fapt ce mă ajută în expunerea amintirilor mele. Dacă aș avea puterea, aș dori ca în vechiul oraș să nu se schimbe oamenii! Sunt conștient că acest lucru este imposibil, dar îmi amintesc cu mare drag ce oameni buni au trăit în urbea noastră. Am atâtea amintiri frumoase cu oameni deosebiți încât aș mai putea scrie multe capitole. De fapt am mai afirmat că scrierile mele cu amintiri sunt cărți fără sfârșit. Orice clipă poate deveni o amintire despre care se poate pomeni mai târziu. Inclusiv acest interviu va deveni o amintire. De asemenea, aș mai dori să se mai păstreze și reabiliteze unele clădiri care cândva erau o emblemă pentru Focșani. Am văzut totuși și salut intenția și inițiativa ca unele case vechi să fie conservate. Călcând pe aleile pe care mergeam în urmă cu 50 de ani simt miros de iasomie, liliac și Regina Nopții, care izvora din curțile focșănenilor.
Nina Elena Plopeanu: Ați avut o primă familie exemplară: mama, tata, bunica. Familia de acum vă este sprijin de nădejde în toate demersurile dumneavoastră literare. La rândul dumneavoastră, sunteți un tată și un soț dedicat. Vă gândiți la niște viitoare proiecte comune?
Daniel Mușat Mureșanu: Un izvor nesecat al amintirilor mele este bunica Cleopatra, cu care mă plimbam prin vechiul Focșani. Poate și datorită ei s-au născut cărțile mele. Tatăl meu citind foarte mult, probabil mi-a transmis plăcerea de a scrie. La cum mă plimbam cu el prin Cimitirul Nordic și îmi povestea despre cei care se odihnesc acolo și pe care îi cunoscuse, sunt convins că dacă trăia, i-ar fi plăcut cum scriu. Mama, o ființă blândă, mi-a transmis bunătatea și sinceritatea ei. Am avut deosebitul noroc să îmi întemeiez o familie trainică cu același interes pentru literatură. Faptul că și soția mea semnează două povestiri în cartea ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” și am simțit că a plăcut, ne-a venit ideea să facem o colaborare. Așa s-au născut Mușatismele, care apar săptămânal într-o rubrică specială, găzduită de Ziarul de Vrancea. Vă pot dezvălui ca o glumă că, împreună cu soția, ne aflăm în același acvariu. Poate vă întrebați cum așa? Eu sunt zodia Pești, iar ea Rac, despre care se spune că sunt foarte sensibile și cu spirit creativ. Cu această ocazie informăm cititorii noștri de bună credință că Mușatismele nu aduc atingere unor persoane și asemănarea cu ele este pur întâmplătoare, ele având mai mult temă de satiră și umor.
Nina Elena Plopeanu: Aveți un spirit civic dezvoltat. Am urmărit demersul, încheiat cu succes, prin care ați atras atenția asupra stării deplorabile în care se găsea mormântul familiei Bengescu. Credeți că în Focșani sunt și alte monumente ce ar merita atenția autorităților? De pildă, mormântul poetului Dimitrie Dăscălescu se află ascuns sub o mochetă la biserica Sfântul Mina. Cred că ar trebui făcut ceva pentru ca acest poet din generația pașoptistă, prieten cu Grigore Alexandrescu și Gheorghe Sion, colaborator al unor reviste ieșene de la mijlocul secolul al XIX-lea, să fie readus în atenția focșănenilor?
Daniel Mușat Mureșanu: Da, sunt un partizan al amintirilor înaintașilor noștri. Tot de la tata am aflat povestea mormântului generalului Bengescu, acum foarte frumos reabilitat. De la el am descoperit și mormântul vechiului negustor focșănean, grecul Anton Polatos, care deținea o brutărie de unde focșănenii își cumpărau pâinea cea de toate zilele. Mormintele familiei mele se învecinează cu cele ale generalului Bengescu și al lui Anton Polatos. Voi reveni în scurt timp cu o fotografie ce reprezintă crucea vechiului brutar. Sincer să fiu, spre rușinea mea, nu am știut detalii despre mormântul poetului Dimitrie Dăscălescu. Salut însă inițiativa poeților vrânceni, care își desfășoară activitatea în cadrul Cenaclului ce poartă numele distinsului Dimitrie Dăscălescu.
Nina Elena Plopeanu: Focșaniul nu a dus lipsă de personalități niciodată. Dacă ați scrie o carte despre personalitățile contemporane la ce nume v-ați opri și de ce?
Daniel Mușat Mureșanu: Focșaniul a însemnat acasă pentru oameni al căror nume au un ecou și astăzi. Este suficient să îl amintesc pe filantropul Gheorghe Pastia de la care moștenim Ateneul și Teatrul. Despre personalitățile contemporane m-aș opri și aș scrie despre mentorul meu profesorul diriginte Gheorghe Zaharia. Orele domniei sale erau adevărate bijuterii literare. De la dânsul am învățat dragostea de a scrie, de a citi, dar și de a critica literar. Bineînțeles că galeria personalităților contemporane poate mereu fi pomenită. Aș mai scrie și cu siguranță o voi face, amintind despre familia profesor Elizia și Vasile Lefter de care mă leagă un eveniment plăcut, dar și despre familia profesor Nina Elena Plopeanu și dr. Petrache Plopeanu. Domnul profesor dr. Petrache Plopeanu a participat la prima mea lansare de carte, unde m-a încurajat să scriu în continuare pentru că eu realizez o istorie vorbită despre focșăneni. Pentru acest lucru îi mulțumesc și îi rămân recunoscător. Nu în ultimul rând, mulțumesc pe această cale și doamnei profesor Nina Elena Plopeanu care semnează acest interviu pentru că la lansarea cărții ,,În căutarea… Focșaniului pierdut” a sesizat faptul că dau multă atenție la detalii și că scriu ușor, ,,purtând cititorul printre rânduri ca într-o călătorie”!
Nina Elena Plopeanu: În încheiere, vă rog să transmiteți un îndemn, o urare, o stare de spirit cititorilor Ziarului de Vrancea al cărui colaborator sunteți și dumneavoastră.
Daniel Mușat Mureșanu: Cititorilor Ziarului de Vrancea le doresc multă sănătate, să dea mereu dovadă de spirit civic. Le doresc să citească și să fie iubiți! Cu drag, Daniel Mușat - Mureșanu Focșani!
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
