Local

Cum a rămas în urma acțiunii de curățenie prestate de asistații social

Alexandra TĂTARU
8 iun 2017 3698 vizualizări

Timp de două zile, curățenia pe străzile municipiului Focșani a fost asigurată de persoanele beneficiare de ajutor social, obligate să presteze muncă în folosul comunității, așa cum prevede Legea 416/200În prima zi au fost măturate aleile principale și secundare și au fost curățate spațiile verzi din zona străzilor Ion Basgan, Aurora, Tudor Vladimirescu și Leopoldina Bălănuță, acțiunea continuând cu străzile Mare a Unirii,1.

Culturii, Fulger și Mărășești, după cum au anunțat reprezentanții Primăriei Focșani. Am găsit, însă, prin oraș, câteva zone care pot reflecta rezultatele muncii acestor ajutoare speciale care au venit în sprijinul angajaților Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani. Primul aspect a scos la iveală, de sub bălării, o mizerie de nedescris care nu se știe pe seama cui poate fi pusă, un fel de mizerie ascunsă ”sub preș”. O altă situaţie arată aceeași imagine ”înghețată” suprinsă în urmă cu o săptămână. Potrivit locatarilor din zona pieței agroalimentare, angajații DDSP au refuzat să ia, și de data asta, mormanul de crengi uscate rezultate în urma furtunii și ploii înghețate din aprilie. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
alexandrina alexandrina, acum 2537 zile, 2 ore, 8 minute, 10 secunde
Daca un consilier personal a fost trimis in strada sa verifice cum ii sunt respectate ordinele si angajatii au refuzat sa ridice crengile ati spus indirect ca primarul nu a dat acest ordin. Felicitari citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.