Ultima oră

Ministrul Mediului nu găseşte nicio problemă în numirea lui Duţă în CA la Romsilva

Iulia Crețu
12 sep 2013 2114 vizualizări
Social democratul face parte din conducerea Romsilva, deşi se judecă cu Regia Naţională a Pădurilor pentru Moşia Vladnicul

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, nu are nimic împotriva numirii lui Gică Duţă, în Consiliul de Administraţie la Romsilva, cu toate că acesta se judecă taman cu Pădurile Statului pentru o moşie în nordul judeţului Vrancea. Cu privire la o posibilă stare de incompatibilitate a social democratului Gică Duţă a semnalat deputatul PDL de Adjud, Florin Mihail Secară. “Gică Duţă s-a înscris şi a depus în termenul legal documentele solicitate înscrierii la selecţie. În urma evaluării conţinutului documentelor cuprinse în dosar, membrii comisiei au constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de regulament”, se arată în adresa depusă la Camera Deputaţilor. Printre alte documente, Duţă a dat şi o declaraţie pe propria răspundere că nu se află în situaţie de incompatibilitate cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, cu toate că acesta a revendicat în instanţă, după ce a cumpărat drepturile litigioase, Moşia Vladnicul de la Tănăsoaia. “Luand în considerare documentele mai sus menţionate, comisia s-a pronunţat în vederea admiterii d-lui Duţă Gică la interviul organizat în conformitate cu prevederile legale. După etapa interviu, avand în vedere rezultatul final obţinut, dl Duţă Gică acumulează punctajul necesar pentru a fi propus membru în ca al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Avand în vedere cele relatate, considerăm că membrii comisiei au deliberat în baza documentelor solicitate şi puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile legale”, îi transmite Rovana Plumb deputatului democrat liberal de Vrancea. Gică Duţă a fost subsecretar de stat la Ministerul Pădurilor în fosta guvernare PDL-PSD. În acelaşi timp, el s-a luptat în instanţă pentru a caştiga în jur de 1.700 ha pădure în nordul judeţului, deşi actele prezentate justiţiei ridicau anumite bănuieli. Judecata s-a făcut în judeţul în care este judecător şi soţia sa, Silva Duţă. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
ne-a furat padurile, acum 3884 zile, 20 ore, 5 minute, 53 secunde
Ce sa caute neneia asta care a lasat multe locuri goale in vrancea, dar in fine in romania conduc numai cei care au faultat legea si incompetentii ;)
, acum 3885 zile, 4 ore, 28 minute, 24 secunde
Pai nu intelegeti ca familia acum e la putere? Celmare si Duta au verde la tot ce se numeste putere si coruptie!
Deceneu, acum 3885 zile, 10 ore, 30 minute, 31 secunde
Individa asta a facut, de cand e ministru, tot ce se poate, si activ si pasiv, pentru devastarea mediului. E greu de crezut ca cineva poate sa urasca natura. Probabil ca e vorba doar de o indiferenta citeste integral
Alex, acum 3885 zile, 15 ore, 48 minute, 33 secunde
E un om de viitor!!! Astfel de indivizi sunt, prin numirea în astfel de funcții, de fapt, trimiși la produs.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.