Ultima oră

VIDEO!!!Bacinschi cere păcură de la rezerva de stat pentru ENET

Iulia Crețu
14 dec 2012 2102 vizualizări
Primarul Focşaniului a recunoscut că este al doilea an în care Focşaniul intră în iarnă fără stoc de rezervă din păcură, în caz că furnizarea gazelor naturale se opreşte în caz de ger năpraznic. Consilierii PSD din Consiliul Local Focşani vor să ascundă astfel de informaţii faţă de cetăţenii municipiului. Societatea de termoficare mai are datorii în contul păcurii consumate în iarna din 2010, cand GdF a lăsat oraşul fără gaze naturale

Primarul Decebal Bacinschi a recunoscut că ENET-ul va înfrunta gerul din această iarnă fără a avea un stoc de păcură de rezervă în caz de probleme din pricina temperaturilor joase sau a deciziilor companiei GDF Suez de a limita/opri furnizarea de gaz. Asta pentru că Focşaniul nu se poate ţine de graficul de eşalonare a datoriilor. Ieri, în şedinţa Consiliului Local Focşani, s-a decis o nouă recapitalizare a “fabricii de căldură” ENET cu un milion de lei, care să acopere o parte din datoriile municipalităţii către furnizorul francez de gaze. “Consiliul Local, prin agamanul de la ENET, ar trebui să cunoască dacă este ENET în măsură să asigure căldura şi apa caldă şi dacă avem stoc de păcură. Eu, prin această recapitalizare, nu fac altceva decat să dau o mană la ajutor”, a încercat Bacinschi să paseze “pisica ENET pe acoperişul fierbinte al datoriilor”, care ameninţă să lase oraşul în frig. Consilierii locali de la PP-DD şi APV au cerut lămuriri suplimentare cu privire la situaţia ENET, dar s-au lovit de un refuz clar din partea celor de la PSD care, prin vocile lui Bogdan Matişan şi Cătălin Vrabie, au cerut ca “excentricităţile” lui Aurel Bacu şi Nicu Tănase de a şti ce este la fabrica de căldură să se limiteze la discuţiile de la comisii.

Cei de la PSD omit însă că şedinţele de plen sunt publice, iar cei din sală au dreptul să afle dacă de Crăciun şi de Revelion vor aştepta ca Moş Crăciun să-i încălzească cu suplimentare de pături sau dacă ENET va fi în măsură să dea căldură în calorifere. “Ne gandeam dacă cumva s-a terminat anul şi nu mai facem vreo recapitalizare. Dar, se pare că nu. În campanie am mai dat un branci la ENET, dar n-a fost de ajuns. La ce bun să tot facem grafice de eşalonare a datoriilor şi să nu le respectăm? Avem păcură asigurată? S-au plătit la zi salariile angajaţilor de la ENET?”, a cerut să afle consilierul Nicu Tănase de la PDL. “Se pare că domnul director de la ENET trebuie să prezinte toate datoriile pe care societatea le are, de la gaze, de la păcură, dar mai sunt şi terţe persoane, de exemplu cei care citesc gigacalorimetrele. Şi, domnilor consilieri, haideţi să avem un agaman la ENET”, a cerut şi Aurel Bacu de la PP-DD.

Tănase acuză PSD de lipsă de dialog

Deranjat de tirul întrebărilor de la Opoziţie, preşedintele de şedinţă, social democratul Bogdan Matişan a cerut ca întrebările să fie puse la comisii, nefiind de acord să-l lase pe directorul interimar al ENET, Mariean Vişan, să explice cum va trece ENET iarna 2012-2013. “Haideţi să-l chemăm pe domnul director la o şedinţă, separat, să avem discuţii serioase, în formulă restransă”, a cerut Matişan, de parcă încălzirea centralizată n-ar fi o chestiune care afectează aproape jumătate din populaţia municipiului. “Nu se poate avea un dialog la şedinţe, am cerut informaţii pentru cetăţeni. Urmează Sărbătorile şi vreau să ştiu dacă vom avea căldură şi dacă se va limita consumul de gaze”, a insisitat Nicu Tănase.

Primarul Decebal Bacinschi s-a simţit în cele din urmă forţat să vină cu nişte explicaţii, deşi anunţul acesta trebuia făcut în primul rand. “Intrăm în iarnă, pentru al doilea an consecutiv, fără niciun fel de stoc de păcură. Am făcut o informare la Prefectura Vrancea şi am cerut acordarea unei cantităţi din rezerva de stat. Totuşi, GDF ne-a asigurat că nu sunt probleme în furnizarea gazelor la parametri normali, chiar dacă temperaturile scad”, a spus Bacinschi. După cum se ştie, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat încă o iarnă dificilă pentru regiunea noastră. Chiar şi în aceste zile ne aflăm sub efectul unei avertizări  de ger şi viscol valabilă pană sambătă dimineaţă. (Iulia CREŢU)
FOTO: ENET nu poate sa garanteze calorifere fierbinti pentru toata iarna


Datorii pentru păcura din 2010

Fabrica de căldură din oraş a fost somată de Rompetrol Ploieşti pentru a-şi recupera banii pe păcura furnizată la Focşani în sezonul rece din 2010. Este vorba despre suma de 13,2 milioane lei pentru păcura folosită acum două ierni, în momentul în care GDF a întrerupt furnizarea gazului pentru oraş. Mariean Vişan, directorul interimar de la ENET Focşani, declara recent că va încerca să negocieze o reeşalonare a datoriilor. Despre această datorie neplătită s-a aflat în şedinţa lunii noiembrie, în care s-a decis reducerea preţului la gigacalorie de la 240 lei la 190 lei, generată de campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări imagini de la şedinţa de Consiliu Local de ieri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 16

Adaugă comentariu
cetateanu, acum 4157 zile, 21 ore, 2 minute, 38 secunde
cu dom ulise-viteazul n-o scoti la capat niciodata, tot la psihiatrie se ajunge, la el nu exista logica ci doar obsesie
Ramas totusi Nedumerit, acum 4157 zile, 21 ore, 10 minute, 19 secunde
Am citit cu atentia pledoaria dstra dar totusi nu inteleg vina lui Tanase ?? Nu a iesit in evidenta ca el v-a recomandat trimiterea la Psihiatrie. Sa inteleg ca procesul cu Placinta , Mustea citeste integral
Ulise Grosu, acum 4157 zile, 22 ore, 59 minute
[Pentru "Nedumeritul " Este regretabil ca Domnia Voastra considera ca o persoana care a fost supusa unei MONSTRUOZITATI, ar trebui sa ceara scuze unor persoane implicate direct sau indirect citeste integral
Nedumeritul pt d-l Ulise, acum 4158 zile, 2 ore, 30 minute
D-le Uilise lamuriti situatia cu d-l Tanase cu trimiterea la Psihiatrie ? Ne-ati informat mult timp ca d-na Placinta va facut trimiterea la institutia pentru vindecarea psihicului,apoi din cand in citeste integral
Stress, acum 4158 zile, 7 ore, 27 minute, 46 secunde
Trebuie să înțelegem că cei din Consiliul local,sunt interesați de rezolvarea problelor noastre din timpul iernii,dar încearcă să ne explice nebunia,adică faptul că problema noastră e de citeste integral
Ulise Grosu, acum 4158 zile, 7 ore, 41 minute, 11 secunde
Nota : Precedentul comentariu imi apartine.
, acum 4158 zile, 7 ore, 44 minute, 55 secunde
Spectacolul ENET este din ce in ce mai SPUMOS. La articolul de ieri, publicat de Ziarul de Vrancea, in care s-a facut vorbire de ENET, am fost "atacat la baioneta" de "niste feciori de citeste integral
, acum 4158 zile, 8 ore, 6 minute, 58 secunde
Bai primare,vinde ursii si cumpara pacura bre...
Popescu. Kanty Popescu!, acum 4158 zile, 8 ore, 45 minute, 4 secunde
Bine, bine, dar cine e fata aia din poza? Oare se incalzeste tot la pacura?:)))))
un cetatean, acum 4158 zile, 8 ore, 45 minute, 6 secunde
Asa se intampla cand provincia de tot rahatul Vrancea este condus de oameni cu cap de broasca!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.