Ultima oră

Localităţi fără energie electrică din cauza gheţii de pe conductori

Ziarul de Vrancea
10 dec 2012 1271 vizualizări
Ieri erau în întuneric consumatorii din 36 de localităţi, însă pană aseară avariile fuseseră remediate. De astăzi, la ora 12,00, pană maine la ora 20,00, zona noastră este sub avertizare de ninsori, viscol şi ger

Prima zăpadă din acest an a dovedit că instituţiile statului abilitate să ia măsuri în astfel de situaţii nu sunt deloc pregătite. Stratul de zăpadă nu a fost unul de speriat şi, cu toate acestea, în judeţ au fost numeroase drumuri blocate, iar zeci de localităţi au rămas fără energie electrică. Ieri dimineaţă la ora 8,00 în judeţ erau, potrivit reprezentaţilor Electrica Focşani, 24.200 de consumatori nealimentaţi cu energie electrică din 36 de localităţi. Două ore mai tarziu numărul acestora a scăzut la aproape 20 de mii de gospodării din 29 de localităţii fără curent electric. „Mai sunt afectate, total, 3 linii electrice LEA de 20 Kv şi parţial 2 linii electrice LEA de 20 KV, cu un total de 139 posturi de transformare, 12 deranjamente colective precum şi 16 deranjamente individuale”, se arată într-o informare a Prefecturii Vrancea transmisă MAI. Localităţi fără energie electrică erau oraşul Mărăşeşti - parţial, Tătăranu, Ciorăşti, Jorăşti, Ciuşlea, Bilieşti, Răduleşti, Suraia, Răstoaca, Bătîrlău, Jitia, Vintileasca, Vînători, garoafa, Vulturu, Hînguleşti. Au mai fost înregistrate 29 deranjamente individuale şi 25 colective în localităţile Dumbrăveni, Urecheşti, Boţarlău, Lămoteşti, Voetin, Năneşti, Valea Reghiului, Răiuţi, Bogza, Sihlea, Răstoaca, Podul Zamfirei, Popeşti, Răduleşti, Carligele, Suraia, Păuleşti. Ieri după-amiază mai erau fără energie electrică 7 localităţi, conform prefectului Cătălin Popescu. Directorul Electrica, Dumitru Dănilă, a declarat aseară că nicio localitate din judeţ nu mai este pe întuneric, fiind rezolvate toate situaţiile.

Avertizare de ninsori şi viscol de astăzi

De vreme rea nu vom scăpa nici în zilele următoare. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenţionare cod galben de ninsori şi viscol ce intră în vigoare astăzi la ora 12,00 şi este valabilă pană maine la ora 20,00. Potrivit directorul ANM, Ion Sandu, vremea rea va cuprinde pe rand Banatul, Oltenia, Muntenia şi toată Moldova, însă în judeţele vecine Vrancei vor fi precipitaţii însemnate şi vant de peste 60 km/h. Judeţele cele mai afectate vor fi Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi, Teleorman, Ialomiţa şi Giurgiu. De miercuri pană sambătă temperaturile vor fi extrem de scăzute, la Bucureşti fiind aşteptate joi noaptea chiar şi minus 20 grade Celsius. Ca urmare a acestei atenţionări, prefectul Cătălin Popescu a solicitat membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă atenţie sporită mai ales în cazul oamenilor străzii care trebuie adăpostiţi în centrele amenajate special pentru ei de Crucea Roşie. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.