Ultima oră

VIDEO!!! Baznă îl acuză pe Dilă de “1001 nereguli” săvarşite în CJPC

Sorin Tudose
18 iul 2012 2186 vizualizări
Lovită în amorul propriu, Mirela Baznă a organizat ieri o conferinţă de presă în care l-a dăramat pe Dilă u aceasta l-a acuzat de o sumedenie de matrapazlacuri u a fost prezentantată şi o înregistrare video în care Dilă pare să folosească maşina de serviciu în interes personal u Dilă spune că are ordin de sus să stea cuminte, însă promite să se răzbune cand va intra oficial în biroul de comisar şef

 Mirela Baznă, fosta şefă a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), a susţinut ieri o conferinţă de presă în care l-a făcut praf pe Dumitru Dilă, cel care îi va lua locul în funcţia de comisar şef şi care conduce instituţia, cu unele intermitenţe, de 12 ani. Ştiind că este pe “final de mandat” Baznă s-a răzbunat pe Dilă acuzandu-l de cate-n lună şi-n stele. “Atunci cand am preluat această instituţie am constatat cu stupoare că tot ceea ce însemna instituţia statului era folosită mai mult de 50% în interes personal. Am găsit garajele ocupate de maşinile personale ale şefului instituţiei. Am găsit contracte de comodat încheiate ilegal pe o perioadă de 20 de ani cu o asociaţie, Mioriţa, în situaţia în care instituţia nu avea personalitate juridică astfel încat să încheie comodatele. În perioada imediat următoare preluării acestei instituţii am sesizat şi ANI şi ANPC cu privire la legalitatea semnăturii de către şeful acesetei instituţii a unor documente ale unor firme. Un funcţionar public semna pe o factură a unei firme SC Medoni Srl”, a declarat Mirela Baznă.

Dilă, la vilă cu maşina OPC-ului

Fosta şefă a CJPC a omis să spună de ce i-a trebuit atata vreme să demaşte nereguli pe care le-a găsit încă de la venirea sa în instituţie, în 2011. În schimb, l-a acuzat pe Dumitru Dilă că a fost reclamat în repetate randuri de cetăţeni că face abuzuri în serviciu, dar şi că foloseşte maşina instituţiei în interes personal. În acest sens aceasta a prezentat şi o înregistrare video în care un Logan al CJPC Vrancea era folosit de Dumitru Dilă undeva la reşedinţa sa de vacanţă, de la Vulcăneasa. “Maşina instituţiei a fost folosită în interes personal atat iarna cat şi vara, ziua, noaptea, duminica şi tot aşa. După cum se vede şi în această înregistrare fostul şef al instituţiei s-a folosit de maşina Protecţiei Consumatorilor pentru diverse treburi la vila sa”, a adăugat Baznă. Aceasta a spus că a intrat în posesia înregistrării abia săptămana trecută şi că o va preda autorităţilor spre cercetare.

Răbufnire şi…cam atat

Conferinţa de presă de ieri a avut un vădit aer de răzbunare însă nici Dumitru Dilă nu e genul de şef de instituţie pe care să îl suspectezi că e sută la sută integru. Mirela Baznă se declară profund supărată de modul în care funcţionează instituţiile statului, dar spune că nu ţine cu dinţii de scaun. După ce a terminat cu acuzele împotriva lui Dilă aceasta a declarat presei că a făcut mai multe lucruri notabile în CJPC, aşa cum sunt rezolvarea sistemului termic şi poziţionarea comisariatului judeţean pe locul 20 într-un clasament ANPC, în condiţiile în care la venirea sa instituţia se afla pe locul 40. Topul nu pare a fi public de unde să se poată consulta de oricine, dar asta nu înseamnă neapărat că este inexistent. Ce-i drept, în ceea ce priveşte ordinea făcută în instituţie Mirela Baznă şi chiar şi Bogdan Matişan, ca să fim corecţi, au dat un “refresh” modului în care arată CJPC-ul. Deşi Baznă a adus mai multe acuzaţii care, la o adică, pot fi adevărate, cert este că va elibera funcţia de comisar şef în 24 de ore. Mai mult decat atat, nici măcar nu va rămane angajată a autorităţii locale, întrucat a venit pe post din “sursă externă”. Dumitru Dilă nu vrut să comenteze prea mult limitandu-se la a declara că “nu comentez minciunile unora şi altora” şi că, în opinia sa, Mirela Baznă este “o mulţime vidă”. Totuşi, în legătură cu folosirea maşinii instituţiei în interes personal, Dilă a declarat că a fost în control la nişte pensiuni de pe Valea Milcovului şi a profitat de ocazie pentru a se opri şi pe la casa sa de la Vulcăneasa, care nu ar fi o vilă ci un … vagon forestier reaamenajat. Nu în ulltimul rand Dumitru Dilă a adăugat că va da şi el o replică într-o conferinţă viitoare, după ce se va muta oficial în biroul de comisar şef. Pană atunci, spune Dilă, are “ordin de sus” să tacă. (Sorin TUDOSE)

Pe site-ul nostru puteţi urmări un material video cu declaraţiile Mirelei Baznă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
Marian, acum 4232 zile, 6 ore, 47 minute, 45 secunde
Am dat intamplator de acest articol,care sincer m-a deranjat foarte mult.Cu ani in urma am fost la Mera,satul Vulcaneasa,invitat de un prieten sa stam la unul Munteanu.Cat am stat acolo, acel individ citeste integral
Marian, acum 4232 zile, 6 ore, 49 minute, 50 secunde
Am dat intamplator de acest articol,care sincer m-a deranjat foarte mult.Cu ani in urma am fost la Mera,satul Vulcaneasa,invitat de un prieten sa stam la unul Munteanu.Cat am stat acolo, acel individ citeste integral
votantu, acum 4308 zile, 5 ore, 45 minute, 40 secunde
davide tu daca treci prin fata porti parintilor si ai fi cu masina de servici nu a-i opri ???? daca nu ,esti un fraier si cred ca nu iubesti pe ce-i din jur
Comisarul, acum 4308 zile, 8 ore, 36 minute, 19 secunde
Oare ce spun sefii de la Bucuresti despre doamna Bizna,vazand circul ieftin pe care-l face aceasta in ultima vreme in presa.Ma intreb de ce unii ziaristi iau de buna ce debiteaza aceasta persoana,care citeste integral
IONEL, acum 4308 zile, 10 ore, 3 minute, 40 secunde
Dupa citirea articolului si declaratia video,am ajuns la vorbele unui coleg din consiliul local Focsani,care spunea ca,,pe fruntea doamnei Bizna scrie-MAHALA ,,.Bine ca pleaca de acolo.
Zuza, acum 4308 zile, 11 ore, 50 minute, 9 secunde
"forumul superior al nostru...", "eu personal..." doar doua exemple de perle ale istericei subalterne a lui... (Urmariti materialul video!) Asta-i modelul simpatizantilor si citeste integral
david, acum 4308 zile, 13 ore, 5 minute, 52 secunde
din pacate astai romania,functionarii publici folosesc masini de serviciu mai mul in interesul lor decat pt stat,este si cazul politistilor.dureros e ca nu exista lege in tara asta,sau daca exista e citeste integral
danb, acum 4308 zile, 17 ore, 3 minute
Madam Bazna doar penibila, ca de obicei. Daca a stiut de aceste lucruri si pana acum nu a zis nimic mai poate fi acuzata si de tainuire sau chiar de complicitate ca sa fie borsul complet.
my self, acum 4308 zile, 17 ore, 52 minute, 34 secunde
Iata adevarata fata a dictaturii uniunii europene: http://www.youtube.com/watch?v=WIvmpHawDlY&feature=share
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.