Ultima oră

Topul arborilor excepționali din Focșani. Voi știți unde sunt?

Iulia Crețu
29 oct 2015 6923 vizualizări
In acest moment, în Focşani sunt inventariaţi ca arbori monumente ale naturii zece copaci seculari, cei mai mulţi stejari u municipalitatea trebuie să facă un registru local al arborilor extraordinari, în caz contrar riscând să fie amendată u ZdV îţi face harta arborilor vechi “de când lumea” din Focşani

Senatul României impune noi reguli privind protecţia mediului. Printr-o propunere legislativă adoptată miercuri, senatorii obligă primăriile să ţină evidenţa arborilor excepţionali. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane a fost iniţiată de 16 senatori PNL şi PSD şi a fost adoptată de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 72 de voturi “pentru”, două abţineri şi unul împotrivă. Senatorii precizează că prin arbori excepţionali se înţeleg cei cu vârste mari, cu înălţimi şi diametre care depăşesc sau se apropie de potenţialul maxim al speciei, cu port deosebit sau însuşiri rar întâlnite, cei care asigură un habitat ideal pentru păsări, insecte, liane, cu care prezintă legături esenţiale complexe, cei înfrăţiţi sau care includ în creşterea lor diferite obiecte – bănci, bare metalice etc. Actul normativ precizează că registrele locale ale arborilor excepţionali se constituie pe baza normelor tehnice aprobate prin ordin al ministrului Mediului şi al ministrului de Interne, în termen de un an de la publicare acestora. “Fiecare lună de întârziere în constituirea registrelor locale se sancţionează cu 2.000 de lei pentru fiecare comună, 2.500 de lei pentru fiecare oraş, 3.000 de lei pentru fiecare municipiu şi 3.500 de lei pentru fiecare primărie de sector”, susţin iniţiatorii legii de protejare a arborilor încadraţi ca monumente ale naturii. După votul senatorilor, propunerea va ajunge la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Focşaniul, oraş al bătrânilor stejari

Cei mai cunoscuţi arbori excepţionali din Focşani sunt cei “Doi Stejari”, care sunt în acelaşi loc de peste patru secole şi jumătate

În Focşani sunt cel puţin zece arbori clasaţi ca monumente ale naturii şi care pot intra în categoria celor excepţionali. Vârsta lor variază între 150 şi 500 de ani. Martori tăcuţi ai evoluţiei oraşului de pe Milcov, cei mai mulţi dintre arborii seculari sunt stejarii, şapte la număr, urmaţi de câte un tei, un platan şi un ulm. Despre ei se vorbeşte şi în Strategia de dezvoltare a oraşului, cei care au realizat documentul precizând că arborii de sute de ani din Focşani pot fi exploataţi, nu forestier, ci turistic.

 Astfel, pe strada Măgura veghează un stejar cu vârsta estimată la 450 de ani, aflat în proprietate privată. Un stejar şi mai bătrân este îngrijit de Şcoala “Duiliu Zamfirescu”, în a cărei curte se află, şi care are o vârsta estimată de 500 de ani. Pe strada Timiş din zona Parcului Bălcescu, în curtea unui focşănean, mai este un stejar cu o vârstă de aproape 450 ani. Tot un stejar, dar care de această dată îşi poartă grandoarea pe domeniul public, cu o vârstă de aproape jumătate de secol, este situat între Teatrul Municipal şi vechea Prefectură. În zona Colegiului Unirea, pe strada Al. Golescu se găseşte un stejar de circa 450 de ani, tot pe domeniul public. Cei mai cunoscuţi arbori excepţionali din Focşani sunt însă cei “Doi Stejari”, care sunt în acelaşi loc de peste patru secole şi jumătate, la staţia de autobuz care le poartă numele. Se spune că aceştia sunt ultimii din vechea pădure de stejari care se afla în zonă. Pe Fundătura Cuza Vodă, în curtea BCR, freamătă de trei veacuri un platan. În zona Teatrului, pe strada Simion Bărnuţiu este un ulm bătrân de 250 de ani. Cel mai tânăr bătrân arbore excepţional este un tei care face umbră în curtea fostului Palat al Copiilor, arbore care are 150 de ani. Teiul Casei Macridescu are şanse să ajungă în patrimoniul municipalităţii, asta dacă Primăria va reuşi să finalizeze în favoarea sa negocierile cu proprietarii imobilului istoric, scos la vânzare. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
hai hui, acum 3104 zile, 20 ore, 57 minute, 34 secunde
Parca si pe str Trotus e o astfel de podoaba
d@n@a, acum 3105 zile, 1 ora, 2 minute, 5 secunde
Degeaba obliga primariile sa le tina evidenta daca nu au si grija de ei .Stejarul de la sc.10 nu e intretinut ,cad crengi uscate din el pe masinile parcate langa scoala.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.