Ultima oră

Manual de toporator: "taie copacul razant cu pământul şi astupă rădăcina cu frunze"

Gabriel Sava
12 iul 2015 3431 vizualizări
In acest fel, cioatele sunt aproape imposibil de identificat la un control obişnuit u prejudiciul descoperit în pădurea de la Boloteşti- Vidra, disputată de doi procuratori, se ridică la peste 50.000 lei u pădurea a făcut obiectul mai multor controale derulate de fostul ITRSV cât şi de Ocolul Silvic Experimental Vidra

Final de control în pădurea de 456,7 ha de la Boloteşti- Vidra, aparţinând Tatianei Cecilia Apostoleanu, după ce inspectorii Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic (CRSC) Focşani au mers în ultimul control alături de lucrători de poliţie. Asta şi pentru că, la ultimele controale, inspectorii silvici au acuzat presiuni din partea ambelor tabere care îşi dispută pădurea, pe de o parte procuratorul Maricel Cosor, mai nou în numele unei alte persoane, Georgeta Elisabeta Malian, şi Tatiana Apostoleanu, reprezentată de procuratorul Gabriel Marin. Gabriel Marin a acuzat încă din luna martie că există în pădurea de sub Măgură mai multe tăieri ilegale, lucru infirmat în permanenţă de pădurarul- titular de canton dar şi de autorităţile în domeniu silvic, cel puţin până la controlul derulat la începutul acestei luni, când au fost descoperite, în total, 127 de cioate, în special gorun, dar şi câţiva fagi. Conform grilelor de calcul, volumul total este cifrat la circa 125 m.c. iar valoarea totală a prejudiciului astfel calculat este cu puţin peste 51.000 lei.

Ce spun inspectorii de la CRSC Focşani

“Controlul de fond a fost derulat pentru depistarea eventualelor delicte silvice. Au fost identificate 127 de cioate, în special în două parcele situate în zona mai de jos a pădurii u.p. 88 şi 89, acolo unde şi accesul a fost mai facil. Este un volum de circa 125 m.c. iar prejudiciul se ridică la 51.296 lei. Cei mai mulţi arbori tăiaţi au fost descoperiţi fiind tăiaţi razant cu solul, după care au fost acoperiţi cu pământ. Tăierile sunt mai vechi de un an însă acestea nu au putut fi observate la controalele anterioare deoarece, în toamnă, cioatele erau acoperite de un covor de frunze destul de gros. Astă iarnă, de la zăpadă şi ploi, acesta s-a tasat, apa a curs şi a mai dezvelit dintre aceste cioate care au putut fi astfel observate de proprietar şi de noi la control. Acestea au fost marcate şi urmează să înaintăm o sesizare lucrătorilor de poliţie pentru a stabili cine se face vinovat de comiterea acestor tăieri şi de furtul arborilor”, a precizat Ionel Zanfir, seful Serviciului de Control din cadrul CRSC Focşani, care s-a aflat şi personal în control la aceste verificări. Conform actului de control, la capitolul alte menţiuni se specifică faptul că “cioatele inventariate şi anulate au o vechime de un an, acestea fiind tăiate razant cu pământul, acoperite cu frunze, vegetaţie erbacee, fapt pentru care acestea au fost practic imposibil de identificat de-a lungul timpului, iar la data controlului cioatele erau identificate, în sensul că erau dezvelite iar pe arborii vecini erau semen cu vopsea verde”, se indică în actul de control.

Cioatele “cu căciulă” descoperite de mandatarii proprietarului

Maricel Cosor a cerut ca inspectorii silvici să nu intre în pădurea de la Boloteşti fără acceptul său

Trebuie precizat faptul că, până la data controlului de la începutul lunii iulie, pădurea a făcut obiectul mai multor controale derulate de fostul ITRSV cât şi de Ocolul Silvic Experimental Vidra, în paza căruia se află şi în acest moment pădurea.  Pădurarul titular de canton, Petrică Ciubotaru, a declarat la controlul din 22 iunie că, de la momentul lunii noiembrie, de când a preluat pădurea, nu au existat tăieri ilegale. “Cioatele la care face referire Gabriel Marin, care au fost descoperite în primăvară, sunt vechi de 2-3 poate chiar patru ani. Eu nu pot plăti ceea ce nu s-a tăiat pe mandatul meu”, a declarat pădurarul. Pădurea de 456,7 ha situată la poalele Măgurii, între Boloteşti şi Vidra este împărţită între doi “poprietari”. În timp ce procuratorul Maricel Cosor spune că suprafaţa de pădure îi aparţine, acelaşi lucru îl susţine şi Tatiana Cecilia Apostoleanu şi mandatarul său, Gabriel Marin. Ultimii doi au solicitat CRSC Focşani să efectueze un control pentru ca pădurea să treacă din paza Ocolului Silvic Experimental Vidra în cea a Ocolului Silvic Privat Chiojdeni. După două tentative de efectuare a controlului, pe 2 iunie au început verificările, care au continuat, conform oficialilor acestei instituţii, pe 11 iunie şi s-au finalizat pe 22, cu un control parţial. După care, la începutul acestei luni, pădurea a fost parcursă în întregime, iar actul de control a fost finalizat. Rămâne însă de văzut cine va achita acest prejudiciu, având în vedere şi faptul că pădurea cu pricina s-a plimbat, din 2006 şi până în prezent, prin “ograda” a cel puţin patru ocoale silvice: Panciu, Vidra, Fitioneşti şi Tulnici. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
cetatean, acum 3233 zile, 23 ore, 23 minute, 22 secunde
sint un om batrin, daca ar fi verificati toti acesti boieri care sustin ca sint fii de boieri am descoperii ca aceste paduri sint date gresit deoarece foarte multi boieri au avut averile confiscate citeste integral
iulica, acum 3233 zile, 23 ore, 52 minute, 35 secunde
sa-ti fie rusine gabi marin tu sti foarte bine cine esti nu mai vorbi de rau personalul silvic deoarece si la ocolul ghiosdeni sint niste nenorociti ing. vucmanovici un escroc care a avut in paza citeste integral
mos nicolaie, acum 3233 zile, 23 ore, 57 minute, 34 secunde
vinovati de tot acest circ nu este altcineva decit proprietarii de drept ar trebui sa deschida ochii foarte mare cind fac asemenea procuri cum sa dai procura la asemenea escroci exenplu gabi marin citeste integral
cetatean, acum 3234 zile, 20 minute, 36 secunde
saracii silvicultori . oare cum mai pot trai? cand ionel a dat un link cu profesionalismul celor de Os vidra , silvicultorii au inceput sa se jeleasca. sunt asa de necajiti incat nu mai stiu ce case citeste integral
mos craciun, acum 3234 zile, 1 ora, 49 minute
nu mai vorbiti de rau personalul silvic nu-i bagati pe toti in aceiai oala sint oameni care isi fac datoria dar vinovati despre acest caz sint proprietarii de drept care habar nu au ce fac atit citeste integral
antonia, acum 3234 zile, 16 minute, 40 secunde
saracii silvicultori oare mai pot trai pe acest pamant. au obosit numarand banii si casele.
radu, acum 3233 zile, 23 ore, 56 minute
@ Antonia Sa stiti ca e foarte greu sa numeri bani ,case si masini (neaparat 4x 4) cand ai doua clase mai mult ca trenu" !
, acum 3234 zile, 2 ore, 5 minute, 52 secunde
nu mai vorbiti asa de urit de personalul silvic, sa va fie rusine deoarece nu va dati seama cit de greu este sa ai o gestiune deschisa, cita frica poti sa deti in suflet si in inima, ait cosor cit si citeste integral
ionel , acum 3234 zile, 3 ore, 53 minute, 34 secunde
...................daca zici ocolul silvic vidra , zici totul ...............sau trebiue sa construiesti un "mandresti " doar pentru ei ! Acest Ocol silvic "experimental " citeste integral
ionel , acum 3233 zile, 23 ore, 40 minute, 44 secunde
2015 Romania .Proprietatea privata , un moft ! - YouTube https://www.youtube.com/watch?v=27OCoLSZumU
ion, acum 3234 zile, 11 ore, 52 minute, 59 secunde
Cosor cel mai mare nenorocit care este ajutat de organele de control .se face control si nu se stabilesc vinovati.ce manarie si la cei de la itrsv.ăstia sunt tata norilor. La puscarie
gigel, acum 3234 zile, 12 ore, 15 minute, 32 secunde
acest nenorocit de ”Cosor” care a taiat ilegal se vede de la o posta ca este ajutat de organele silvice . cei care sunt pusi sa vegheze la regimul silvic vin si spun ca nu se face nimeni vinovat citeste integral
cdetatean, acum 3234 zile, 13 ore, 40 minute, 53 secunde
asa se procedeaza si in comuna bordesti si timboesti se taie copacii se acopera cu frunze si pamint si se cotizeaza la padurarul narion,se munceste ,se transporta lemne se da bani.mai nou se taie teii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.