Ultima oră

Judeţul lui Drujbă Vodă! Avem nevoie de ziarişti sau de poliţişti?

Ziarul de Vrancea
22 mai 2015 4368 vizualizări
Abia după ce Ziarul de Vrancea a relatat despre camioanele sovietice care ne golesc pădurile, fără numere de înmatriculare, instituţiile statului anunţă anchete şi dau amenzi u în rest, din păduri se fură ca-n codru cu complicitatea instituţiilor statului şi a politicienilor u în urma sesizărilor ziarului, poliţia a anunţat ieri că l-a amendat pe pădurarul Iulian Petroiu, iar şefii, care zic că n-au ştiut nimic, îl ameninţă cu demiterea

Direcţia Silvică Vrancea a făcut ieri declaraţii oficiale legate de cazul camionului “fantomă” de la Gura Caliţei, despre care Ziarul de Vrancea a relatat în ultimele trei zile. “Noi nu am ştiut că firma Iulamy SRL a aparţinut titularului de canton, Iulian Petroiu. Din relatările dvs am obţinut aceste informaţii care ne-au fost confirmate. Prin contractul colectiv de muncă din 2011 s-a stipulat că angajaţii Direcţiei Silvice nu au voie să fie proprietari, administratori sau angajaţi ai unor structuri care să concureze profilul de activitate al Romsilva. Atunci a fost momentul în care unii dintre angajaţi au optat pentru a rămâne în sistem sau pentru a pleca”, ne-a precizat Lucian Zamfir, directorul Direcţiei Silvice din judeţ. Acesta a fost categoric în privinţa pădurarului Iulian Pietroiu. “Dacă se va dovedi că a derulat activităţi care concurează obiectul de activitate al Direcţiei Silvice,va fi destituit”, a adăugat şeful  Diecţiei Silvice. Conform instituţiei, în partida din care provine lemnul cu care a fost încărcat camionul neînmatriculat au început controale. “După apariţia materialului în presă, am dispus efectuarea unui control pentru a se vedea dacă exploatarea se face în conformitate cu normele silvice”, a precizat Lucian Zamfir.

Pădurarul şi-a licitat propria pădure

Un control similar este derulat şi de Comisariatul de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani. Partida a fost contractată în vara anului trecut, după ce aceasta a fost scoasă la licitaţie de către Romsilva. “Partida are un volum contractat de 874 m.c. răşinoase şi foioase, circa zece specii de arbori. Prima licitaţie a avut loc pe 30.06.2014, însă nicio firmă nu s-a prezentat pentru a o contracta, apoi, aceasta a fost reluată pe data de 23.07.2014, când singura firmă care s-a prezentat a fost Iulamy SRL Lăstuni. Contractarea s-a făcut în condiţii legale, la un preţ peste cel minim impus de Direcţia Silvică. Din cauza drumurilor din zonă, atribuirea partizilor în cantonul respectiv s-a făcut cu dificultate”, ne-a precizat Titi Olteanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice.

Poliţia l-a amendat pe pădurar

Urmare a articolelor publicate de Ziarul de Vrancea, politiştii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice au efectuat verificări privind legalitatea transportului de material lemnos. Iată ce ne-a transmis Poliţia la redacţie: "La data de 19 mai a.c. P. Iulian din cadrul Ocolului Silvic Dumitreşti a emis un aviz de însoţire primar pentru cantitatea de 13,780 m.c lemn rotund specia molid, cu punct de descărcare localitatea Valea Coteşti, comuna Coteşti, judeţul Vrancea. La completarea avizului de însoţire, emitentul nu a respectat prevederile H.G. nr.470/2014, pentru aprobarea normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, în sensul înscrierii la rubrica nr.14 a unor date incomplete cu privire la mijlocul de transport. Pentru încălcarea prevederilor legale privind emiterea documentelor cu regim silvic, emitentul a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 21 lit.d din Legea nr.171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 lei. În continuarea verificărilor, politiştii au mai stabilit faptul ca mijlocul de transport (autocamion), care nu este înregistrat sau înmatriculat în circulaţie, a fost condus la data de 19 mai a.c. pe DJ 204P, de către deţinătorul acestuia A. Zamfirel, de 30 ani, din comuna Poiana Cristei. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi fără permis de conducere". Cu alte cuvinte, a fost nevoie ca un cetăţean determinat să-i filmeze pe "toporatori" şi să ofere înregistrarea presei pentru ca autorităţile statului să se sesizeze şi să ia măsuri, potrivit legii. Credeţi că acesta este singurul camion neînmatriculat care circulă încărcat cu lemne pe drumurile publice din judeţ? Sau că autorităţile statului ar fi reacţionat  dacă înregistrarea video nu ar fi fost făcută publică după ce "Radarul pădurilor" şi-a arătat limitele? Sunt, desigur, întrebări retorice pentru că în Vrancea, "ŢARA LUI DRUJBĂ", "băieţii deştepţi" fură chiar în timpul protestelor antidefrişări. Şi asta pentru că au protecţie până la cel mai înalt nivel, iar singurii sacrificaţi sunt adesea cei care fură cu căruţa şi cu spinarea. (Silvia VRÎNCEANU, Gabriel SAVA)

 

 

 

Get your own valid XHTML YouTube embed code

Cititi si: VIDEO!!! Camionul “fantomă” al toporatorilor are “nume de cod”- VN DAC


Video!!! "Toporatorii" au camioane militare fără numere de înmatriculare

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
xulescu, acum 3271 zile, 10 ore, 29 minute, 41 secunde
Dar camionetele cu prelate ce au nr. de Bulgaria nu sunt vazute de politisti ?
a, acum 3271 zile, 16 ore, 16 minute, 41 secunde
avem nevoie de ziaristi ca politisti sunt deja corupti macar in felul asta se v a sensibiliza cineva si se va opri macelul asta
HOT, acum 3271 zile, 21 ore, 34 minute, 6 secunde
Acest Petroiu a deranjat pe cineva si a intrat in gura ZDV , fiind sigur turnat aici . E clar ca fiind dat in ZDV politic are culoarea rosie . Adevarul e ca indiferent din ce partid fac parte citeste integral
ion, acum 3271 zile, 23 ore, 46 minute, 35 secunde
veniti sa vedeti la munte cum trec masinile noapte,de ce nu se controleaza Obstile ?? noi facem sesizari degeaba politia ridica di umeri,faceti un control la Valea Sari,la Poiana sa vedeti cum domnul citeste integral
jonyy, acum 3272 zile, 9 ore, 30 minute, 30 secunde
Masina este a padurarului VULPEpadurar la OS FOCSANI,EI furra cu masinile si nu patesc nimic
FLUTUR, acum 3272 zile, 9 ore, 50 minute, 2 secunde
Oare nimeni nu stie de fardelegile teroristului de padure ,alias padurarul IULIAN PETROIU?Nu stie nici Ocolul silvic DUMITRESTI?Nu observau ca padurarul centra prin marcat material lemnos de citeste integral
omul padurii, acum 3272 zile, 10 ore, 17 minute, 43 secunde
Oare chiar nu stie nimani de conflictul de interese al padurarului?Nici Dumitrache seful de Ocol,nici TODERICA inginer la ITRSV SI CUMNAT CU PADURARUL,Toderica fiind casatorit cu sora citeste integral
vasile,mihai,vasile,ionica,nelu..etc, acum 3273 zile, 17 minute, 30 secunde
Sa vina presa sa vada ce fac in padure acesti indivizi la obstea coza..fura de rup si au tentacule lungi,lungi.La cate un control autoritatile stau pe la terasele din Lepsa,isi iau cateva kg bune de citeste integral
xulescu, acum 3273 zile, 4 ore, 55 minute, 4 secunde
Daca vreti sa vedeti camioane fara numere de inmatriculare, mergeti la NEREJU. Adevarate camioane, nu de-astea de incepatori ca in videoclip.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.