Ultima oră

Tinerii care au clonat site-ul Orange au primit condamnările

Gabriel Sava
23 feb 2015 3200 vizualizări
Aceştia au indus în eroare 66 de persoane care participau la concursuri fictive pe pagina falsă u unul dintre autori va trebui să facă muncă în folosul comunităţii, iar celălalt nu are voie la discotecă

Tribunalul Vrancea a pronunţat ieri prima sentinţă în dosarul în care au fost judecaţi cei doi tineri care au clonat site-ul companiei de telefonie mobilă Orange România. Leonard Constantin Bălăban, de 19 ani din Boteni, Argeş şi Emanuel Nicuşor P., de 17 ani, din Drobeta Turnu-Severin au fost condamnaţi cu suspendare. Constantin Bălăban a primit o pedeapsă de doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi fals informatic. Acesta va fi obligat, printre altele, să  urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune dar şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile la Primăria comunei Boteni, judeţul Argeş. Instanţa a decis şi confiscarea unui laptop folosit în activitatea infracţională. Minorul care i-a fost complice argeşeanului în clonarea site-ului, Emanuel Nicuşor P. a fost condamnat la o măsură educativă neprivativă de libertate, respectiv va fi în supraveghere la final de săptămână pe o durată de 12 săptămâni. Acesta nu are voie să comunice şi să se întâlnească cu celălalt inculpat şi nici “să frecventeze localuri publice destinate tinerilor, localuri de alimentaţie publică, discoteci”. Către 27 de părţi civile, cei doi sunt obligaţi să plătească 2.067 lei şi 755 euro plus TVA. Alte 17 părţi vătămate au declarat că nu se constituie părţi civile. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată în apel. Cei doi creaseră o clonă a paginii oficiale a site-ului Orange Romania, pe care o postau pe conturile personale de Facebook. Bălăban insera unele secţiuni sub forma unor concursuri sau premii care în mod fals erau prezentate ca fiind iniţiate de către Orange România. Aceste secţiuni de “Concursuri online cu premii” conţineau un link care conducea utilizatorii care doreau să participe la concurs către o altă pagină de internet falsă care imita pagina de înregistrare a abonaţilor de pe site-ul www.orange.ro. “Utilizatorii erau astfel induşi din nou în eroare prin asemănarea izbitoare între pagina accesată şi pagina oficială a Orange România şi încercau să se înregistreze pe acea pagină prin introducerea datelor confidenţialede acces (nume utilizator şi parolă de siguranţă)”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT Vrancea. Prin metoda cunoscută drept “phishing” programul informatic care rula pagina falsă înregistra datele introduse de către utilizatori şi le transmitea către o adresă de poştă electronică controlată de către tânărul din Argeş. Cei doi inculpaţi obţineau în acest fel datele de acces la conturile abonaţilor şi utilizatorilor de cartele prepay, după care comandau online încărcarea unor cartele pe care inculpaţii le utilizau apoi pentru a plăti, tot pe internet, pe site-uri care administrau jocuri online, au mai indicat procurorii DIICOT în rechizitoriu. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.