Ultima oră

Răzvan Mustea Şerban, servit de DNA: făcea presiuni pentru Elena Udrea

Iulia Crețu
5 feb 2015 6891 vizualizări
Numele fostului deputat PDL de Focşani şi fost ministru al Comunicaţiilor în Guvernul MRU, Răzvan Mustea Şerban, apare în referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul Elenei Udrea. Potrivit procurorilor DNA, Mustea Şerban ar fi făcut presiuni în favoarea Elenei Udrea.

DNA a explicat că, pe 7 ianuarie 2015 a făcut denunţ Marin Gabriel care l-a menţionat pe Mustea Şerban. “Acesta susţine că, în anul 2011, pe fondul presiunilor exercitate de Cocoş Dorin a virat într-un cont din Dubai suma de 1.000.000 de euro pretinsă de Cocoş Dorin pentru deblocarea plăţilor aferente contractului e-România. Tot din denunţul formulat de Marin Gabriel rezultă că astfel de presiuni au fost exercitate şi de Andrei Săvulescu – manager de proiect, Vreme Valerian – ministru MCSI şi Mustea Răzvan”, după cum se arată în referatul DNA. Răzvan Mustea a fost ministru al Comunicaţiilor, pentru câteva luni, în 2012, preluând mandatul de la Valerian Vreme, şi el implicat în dosarul Udrea. Răzvan Mustea Şerban este naşul de cununie al Elenei Băsescu, cu care, se pare, n-ar mai fi în relaţii de prietenie. Mustea Şerban a fost şi preşedinte al organizaţiei de tineret a PDL. El nu a putut fi contactat pentru a-i fi consemnat punctul de vedere. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
Maian Popescu , acum 3377 zile, 3 ore, 14 minute, 11 secunde
Săracilor , invidioșilor , argaților ce sunteți !!! Băiatul asta a muncit cinstit si este modest si educat dacă are necazuri are pentru ca i-au fost înscenate .
alex n, acum 3377 zile, 9 ore, 24 minute, 53 secunde
exceptional comentariul domnul "danb"! chiar nu as mai putea completa cu altceva.
ton, acum 3377 zile, 9 ore, 38 minute, 46 secunde
La DNA este de lucru pentru inca 10 ani. Prostimea strangea cureaua (criza) ,iar smecherii isi umflau conturile cu milioane de euro. Unde pui ca tot aceiasi infractori vor sa vina iarasi la citeste integral
lars, acum 3377 zile, 10 ore, 53 minute, 14 secunde
,,danb,, are dreptate!nu era mustica cel ce umblind brat la brat cu eba si alte inteligente si inteligenti din pdl striga pentru ,,O ROMINIA A STATULUI DE DREPT,,ce-l avea ca pricipal exponent pe cel citeste integral
ion, acum 3377 zile, 11 ore, 48 minute, 51 secunde
La Paris,Roma,etc erau sustinatori ai dreptului de vot,tipau alaturi de stranieri ca acestia li s-a luat dreptul fundamental de a vota. Aveau de ce? Simteau ca se apropie arderea lor,demascarea?
ori, acum 3377 zile, 11 ore, 51 minute, 41 secunde
Pana acum o ridicau in slavi pe ea si tot partidul. Ei se afisau ca imaculati si protectori,salvatorii tarii si singuri capabili sa eradicheze coruptia. Ziariste infocate la tv sustineau cauza cu zel. citeste integral
pt dan b, acum 3377 zile, 11 ore, 59 minute, 2 secunde
ori i-a transmis numarul de telefon si lu nevasta-ta???? nu ar fi fost problema dar cred ca a sunat ea :))))))))))
danb, acum 3377 zile, 19 ore, 24 minute, 6 secunde
Ei nu se poate. Si CINSTITUL asta ? Ala care umbla cu o ghioaga aprinsa prin oras si-i zicea "Flacara Democratiei" ? Fiul "omului de afaceri serios" Ionel Mustea care a primit citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.