Ultima oră

Doi asistenţi personali au fost concediaţi pentru că nu îngrijeau bolnavii

Iulia Crețu
1 aug 2014 1802 vizualizări
Primăria Focşani are în plată aproape 350 de astfel de asistenţi, care au grijă, în marea lor majoritate, de rude cu handicap grav

Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) din subordinea Primăriei Focşani şi-a prezentat, la mapa şedinţei ordinare de luna trecută a Consiliului Local, raportul privitor la situaţia asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. Din aceasta reiese că doi asistenţi de acest fel au rămas fără slujbă, după ce inspectorii sociali au concluzionat că nu aveau grijă de bolnavii cu handicap, faţă de care şi-au luat angajamentul moral şi pentru grija cărora erau plătiţi de stat. Astfel, la începutul semestrului I 2014, erau în plată 359 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, iar la sfarşitul semestrului s-a ajuns la 334 asistenţi personali, faţă de totalul de 390 aprobat prin hotărare de CL în 2010. În perioada ianuarie –iunie 2014 au fost angajaţi 29 de asistenţi personali şi s-a încetat contractul de muncă pentru 54, din diferite motive (decesul persoanei bolnave – 20, decesul asistentului personal – 2, expirarea certificatului de handicap – 11, la cererea asistentului personal – 11, s-a desfăcut contractul de muncă - 2 şi alte situaţii – 8 cazuri). “Am avut şi două cazuri în care asistenţii personali nu s-au achitat de sarcinile revenite, drept pentru care s-au desfăcut două contracte de muncă”, spun cei de la SPLAS, care fac referire şi la motivarea asistenţilor personali, nu financiară, ci morală şi umană. “Asistenţii personali se ocupă cu responsabilitate de îngrijirea, supravegherea şi respectarea drepturilor bolnavilor în cauză, tratează cu respect, bună-credinţă şi înţelegere persoanele cu handicap grav şi nu au abuzat fizic, psihic sau moral de starea acestora”, după cum se arată în raportul Serviciului de Asistenţă Socială. Pentru a şti cum să se ocupe de persoanele cu handicap grav, care în majoritatea cazurilor sunt membri ai familiilor asistenţilor, în aprilie 2014, SPLAS a organizat curs de instruire pentru 148 de îngrijitori ai celor în nevoie. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.