Sport

Naționala de handbal masculin tineret a României cu focșăneanul Toboșaru în lot joacă azi calificarea la mondialul de anul viitor

Ziarul de Vrancea
24 iul 2022 841 vizualizări

România merge în finala EHF M20 Championship după o semifinală de infarct cu handbalistul legitimat la CSM Focșani 2007, Tiberius Toboșaru aflat de asemenea în lot.

Naționala de handbal masculin tineret a României, cu handbalistul legitimat la CSM Focșani 2007, Tiberius Toboșaru aflat în lot, e la un pas de calificarea la campionatul mondial de anul viitor, precum și de promovarea în primul eșalon valoric european. Tinerii noștri handbaliști au învins sâmbătă seara Grecia, după un meci de infarct, câștigat de echipa noastră după aruncările de departajare, partida încheindu-se nedecis după 60 de minute, 31-31. Banca tehnică a echipei noastre a decis să schimbe linia de 9 metri cu care se câștigaseră precedentele două jocuri, iar Grecia a controlat cea mai mare parte a primei reprize, dar ai noștri, cu Erik Pop în mare formă, au revenit pe final și au intrat la pauză cu două goluri avans.

Repriza secundă a fost din nou una cu evoluții oscilante ale echipei României, care s-a văzut condusă la un moment dat și la 3 goluri, 28-31 în minutul 55. Băieții noștri au atacat 7 contra 6 și au reușit să egaleze la 31 printr-un 7 metri obținut și transformat de Pop, când mai erau 100 de secunde, însă grecii au preluat din nou conducerea după un atac lung. Tamas Katona a pătruns și a înscris cu 7 secunde înainte de final și s-a trecut la aruncările de la 7 metri. Portarii noștri au apărat trei aruncări, iar Dumitrescu, Pop și Moldovan au marcat pentru calificarea în finala de duminică, în care România va întâlni Israelul, de la ora 18.00 (live pe ehftv.com).

”În primul rând vreau să-mi felicit coechipierii și staff-ul pentru că împreună am reușit acest rezultat! A fost un meci disputat, cum de altfel ne așteptam să fie, dar suntem bucuroși, pentru că am reușit să câștigăm. Pentru meciul de mâine, trebuie să avem doar un gând:VICTORIA! Hai Romania!”, a declarat MVP-ul partidei Erik Pop, pentru handbalmania.ro

”A fost un meci destul de greu, în care am avut o evoluție destul de ștearsă la început, apoi am echilibrat jocul și am intrat la pauză cu avantaj de două goluri. În repriza a doua, pe fondul unor greșeli și a unor decizii mai puțin inspirate ale jucătorilor în atac și în apărare, adversarii au egalat și chiar s-au distanțat la un moment dat. Am schimbat și sistemul defensiv și cel ofensiv, ne-a ieșit și ne bucurăm că am câștigat la 7 metri, chiar dacă e o loterie. Mâine ne așteaptă finala cu Israelul, o echipă cu un joc rapid în atac și cu o apărare destul de bună. Eu sper să jucăm un handbal și mai bun decât am jucat în semifinală și să ne atingem obiectivul, acela de a câștiga turneul și de a obține calificarea la campionatul mondial.”- Daniel Anca (selecționer România tineret) citat de handbalmania.ro

GRECIA – ROMÂNIA 33-35 (14-16, 31-31), după aruncări de departajare

România: Preda, Pașca – Pop 10, Dedu 5, Katona 4, Stănescu 4, Dumitrescu 4, Moldovan 3, Bote 2, Cîtu 2, Chiratcu 1, Bruj, Toboșaru, Duță, Bran, Bordeanu. Antrenori: Daniel Anca, Raul Marian, Daniel Apostu.

Text informații:handbalmania.ro

Citiți și:

Finala CE de handbal tineret (U20) de la Varna, Bulgaria, se va juca în această seară între România și Israel, de la ora 18.00 (live pe ehftv.com)!

 Naționala de handbal tineret a României (U20), din care face parte și extrema stângă a echipei de tineret a CSM Focșani 2007, Tiberius Toboșaru, s-a calificat în finala EHF M20 Championship, care se desfășoară la Varna, Bulgaria (cel de-al doilea eșalon valoric european).

În semifinale, România a învins aseară Grecia, după un meci tensionat, care după 60 de minute s-a încheiat la egalitate, 31-31.

Echipa României a învins după aruncările de departajare cu scorul de 35-33 (16-14, 31-31).

 Câștigătoarea turneului din Bulgaria (16-24 iulie) va promova în primul eșalon valoric european și se va califica la Campionatul Mondial din 2023.

La competiția europeană din Bulgaria au participat 10 echipe naționale de handbal tineret, care au fost împărțite în două grupe.

 România a jucat în semifinala cu Grecia, de aseară, în următoarea formulă:

Preda, Pașca - Pop (MVP-ul partidei), Dedu, Katona, Stănescu, Dumitrescu, Moldovan, Bote, Cîtu, Chiratcu, Bruj, T. Toboșaru (CSM Focșani 2007), Duță, Bran, Bordeanu.

Antrenori: Daniel Anca, Raul Marian, Daniel Apostu.

Succes, România!

Succes, Tiberius Toboșaru!”-CSM Focșani 2007 oficial


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.