Cum a ajuns preotul vrâncean care își dorea să devină polițist speranța sărmanilor și a năpăstuiților
În luna sfintelor sărbători de iarnă și a faptelor bune, dați o mână de ajutor proiectelor umanitare ale preotului vrâncean care își dorea să ajungă polițist, dar pe care viața l-a dus pe calea Domnului! Dați o mână de ajutor proiectelor umanitare mărețe ale Asociației conduse de preotul Marian Tudor din Găgești!
Asociaţia „Sfânta Sofia - Credinţă, Nădejde şi Dragoste”, speranţă pentru mamele cu copii mici alungate din casă, pentru familiile nevoiaşe şi bătrânii pe care nu-i mai ajută nimeni... Asociaţia „Sfânta Sofia - Credinţă, Nădejde şi Dragoste”, din satul Găgeşti, ajută copiii şi bătrânii din mai multe sate ale judeţului, dar şi mame zvârlite în drum, cu tot cu copii, de bărbaţii sau de concubinii lor beţivi şi bătăuşi.
Izolaţi în casă, din cauza pandemiei, părinţii nu-şi mai pot hrăni copiii, bătrânii bolnavi sau imobilizaţi la pat nu-şi mai pot procura medicamentele de care au nevoie, singura lor speranţă fiind în bunul Dumnezeu, care nu i-a lăsat niciodată la greu şi l-au trimis pe părintele Marian Tudor... Ajutat de oameni cu suflet mare, părintele Marian Tudor, de la Parohia Găgeşti, duce fiecăruia, după nevoi, alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării pentru copii. În tot acest demers este ajutat de familie şi de voluntarii care îi sunt alături.
„Nu mi-am imaginat niciodată c-o să devin preot... Aveam alte idealuri, alte dorinţe. Îmi doream foarte mult să ajung poliţist. Numai că, aşa cum ştim, nu e de fiecare dată cum ne dorim,” spune părintele Marian Tudor de la Parohia Găgeşti, pentru care această misiune grea, dar plăcută sufletului său, este un ţel important al vieţii sale.
Se spune că doar un om care a cunoscut suferinţa înţelege ce simte cel aflat în nevoi, iar părintele Marian Tudor este exemplul cel mai bun. Boala cumplită a mamei, suferinţa prin care a trecut, l-a apropiat de Dumnezeu, pe care l-a rugat s-o salveze, mai ales că erau 4 copii în casă. În momentul acela viaţa sa a luat o altă întorsătură.
„Am înţeles cum decurge viaţa şi dacă la început am vrut să devin poliţist, m-am sucit la 180 grade. După acest episod cu mama mea, care s-a pierdut, am decis să merg pe alt drum. În acele momente grele de după moartea mamei, am primit ajutor din toate părţile şi-mi aduc aminte cu bucurie clipele în care primeam o hăinuţă, un dulce, sau o jucărie. Mi-a rămas, aşa, întipărită în minte acea perioadă”.
Acum, părintele Marian Tudor întoarce binele care i s-a făcut. În momentul în care a decis să se dedice preoţiei, a urmat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, apoi seminarul, cale bătătorită de cei dinaintea şi de după dumnealui, cu dorinţa de a face bine, de a ajuta, de a îndrepta pe calea cea bună, pe cei „rătăciţi”. În judeţul Buzău, acolo unde a slujit întâi, şi-a făcut „ucenicia”, ajuns în Vrancea a luat-o de la capăt, folosind toată experienţa acumulată. Între timp s-au aşezat lucrurile aşa cum şi-a dorit, dar îi face plăcere să-şi amintească... Iubeşte oamenii, iubeşte copiii nespus, dar mai presus de toate îl iubeşte pe Dumnezeu, ale cărui îndemnuri le urmează.
„Vă spun sincer că ceea ce mă bucură cel mai mult e atunci când merg la un copil şi desfac sacoşa cu jucării... Zâmbetul, bucuria lui, îmi dau o energie extraordinară. Aş face asta în fiecare zi”.
S-a întors in Vrancea ca să-şi ajute tatăl bătrân, cu multe beteşuguri, care locuieşte într-un sat din zona de munte. În scurt timp a înţeles că şi bătrânii din Vrancea au nevoie de ajutor, nu doar copiii pentru care părinţii nu aveau ce pune pe masă, dar şi mamele alungate de acasă cu copii mici în braţe. Ajutat de oameni cu suflet mare, părintele Marian Tudor a reuşit să demareze la Găgeşti un proiect asemănător celui din Buzău.
„Dumnezeu a rânduit să găsim casa aceasta care, la început, mi s-a părut foarte scumpă. Cerea 70.000 euro. Dumnezeu a lucrat ca de fiecare dată şi am primit un telefon important de la doamna care ne-a ajutat enorm de mult”, spune părintele Marian Tudor.
În scurt timp, casa a fost cumpărată şi concesionată Asociaţiei pe mai mulţi ani. Deşi proiectul era gândit doar pentru copiii din localitate, în Centru a apărut şi prima mamă cu 4 copii, alungaţi de bărbatul beţiv şi bătăuş, iarna, în toiul nopţii, la ora două...
„Aicea, înainte de pandemie, veneau copii şi luau masa de prânz, după ce ieşeau de la şcoală. După şcoală îşi făceau temele, în sala alăturată. Aveam 25-30 copii care veneau zilnic. Acum e sala de mese pentru mămicile şi copiii care locuiesc în Centru. Numai în Centru, aicea, avem 12 copii, mai avem 2 case, într-una stă o familie cu 9 copii, în cealaltă casă stă o familie cu 6 copii.”
La copii, părintele nu merge niciodată cu mâna goală, duce alimente, dulciuri, spre marea bucurie a micuţilor care-l primesc cu braţele deschise. Cei mici sunt acolo, frumoşi, sănătoşi, fericiţi alături de mama lor. Tatăl e la muncă. Nu trece mult şi vin cei mari, de la şcoală, bine îmbrăcaţi, bine îngrijiţi. Dincolo de poarta casei nimeni nu ştie prin ce greutăţi trec părinţii lor şi nu se deosebesc prin nimic de ceilalţi copii. Mare lucru...
„Nu plătesc chirie, ne-a oferit părintele, este foarte darnic. Nu plătim absolut nimic...”, spune mama copiilor.
- Vă simţiţi în siguranţă? întreb
„Da, suntem în siguranţă. Copiii merg la grădiniţă, la şcoală, învaţă foarte bine, sunt foarte mulţumită de ei”.
- A meritat efortul? îl întreb pe părintele Marian Tudor.
„A meritat, este o familie extraordinară. Am aflat că stăteau în chirie, cu greu reuşeau să plătească chiria şi în felul acesta am decis să-i ajut şi i-am adus în căsuţa aceasta. E o mamă model, o mamă eroină. Îmi pare rău când întreabă câte unu la ce-i trebuie 7, 8, 9 copii... Eu răspund, de ce doar 1 sau 2? Familia cu mulţi copii este mai fericită când se adună cu toţii în jurul mesei, de Crăciun, de Anul Nou.
Părintele spune că nu-i ajunge timpul la câte probleme are de rezolvat
Doi dintre copiii care stau la Centru sunt veniţi de la Buzău. În 2011, când părintele s-a mutat în Vrancea, nu s-a îndurat să-i lase, mai ales că mama lor este foarte bolnavă.
„ Doi copii care aveau mari, mari probleme. Îs copii care mâncau mălai amestecat cu apă rece, în bidoane de plastic. Aici este camera lor, îşi aşează singuri, bagă la spălat, îşi fac patul (...) De învăţat, mai puţin.” Avem cereri tot timpul, din toată ţara, sună mămici disperate care n-au unde să locuiască şi vor să găsească un adăpost”.
Maria a ajuns în Centru în 2020, cu fetiţa ei de 6 luni. Concubinul a gonit-o de acasă de 3 ori, pe timp de iarnă.
„Dacă nu mă primeau aceşti oameni, cred că ajungeam ori la mama... dar la mama nu prea, nu ne înţelegem. În acest Centru mă simt bine, ca şi cum ar fi casa mea”, spune Maria.
Ioana are 28 de ani. Bărbatul, cu care are 2 fete a izgonit-o de acasă, la ora 2 noaptea. Aici a mai uitat de necazuri.
„Mă simt foarte bine, avem tot ce ne trebuie.”
Elena are 10 copii, 5 căsătoriţi, 5 cu ea. A venit aici după moartea soţului şi a femeii care a crescut-o, de care a avut grijă la bătrâneţe, dar care, înainte de a muri, a lăsat toată gospodăria unui nepot - deşi îi fusese promisă ei - iar nepotul i-a cerut să plece din casă. Elena este fericită că a găsit un adăpost la Găgeşti, dar se gândeşte că ar cam trebui să-şi găsească o locuinţă a ei.
Proiectele părintelui nu se opresc aici. Doreşte să ridice încă un Centru cu o capacitate mai mare. Poate şi un Centru de zi unde să aducă - după pandemie - şi copiii din sat. Nici bătrânii nu au fost uitaţi, iar Dumnezeu are grijă de toate, spune părintele Marian Tudor, din Găgeşti Vrancea. ( Janine VADISLAV )
Dacă doriţi să ajutaţi:
Asociaţia Sfânta Sofia: Cont LEI: RO45BTRLRONCRT0435895701
CONT EURO : RO92BTRLEURCRT0435895701
REVOLUT : 0720281634
PAYPAL: asociatiasfantasofia@gmail.com
