VIDEO Astăzi despre: „Mr. Jazz of Romania” | Johnny Răducanu, cel mai mare exponent al jazz-ului românesc din istorie, despre iubirea vieții lui, care i-a schimbat viaţa. A murit singur, bolnav și sărac în urmă cu 12 ani, cu o pensie de... 420 de lei
Johnny Răducanu (n. 1 decembrie 1931, Brăila, România – d. 19 septembrie 2011, București, România) a fost un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație român de etnie romă.
Johnny Răducanu (pe numele său real Răducanu Crețu) s-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila, într-o familie de romi cu tradiţii muzicale de peste 300 de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu.
Mama lui Johnny Răducanu cânta la pian, fraţii ei, de asemenea – Oană (pian, contrabas, trompetă, baterie), Cristache (vioară) şi Sandi – pian. La rândul lui, tatăl lui Johnny Răducanu – Creţu Costică – cânta la contrabas, însoţise trupa de operă Leonard şi era fiul lui Petre Creţu Solcanu (el însuşi cânta la diblă, ca şi fratele lui mai mare, Şerban, ceilalţi doi fraţi mai mici – Micul şi Ghioca – fiind potcovari).
Cel mai mare dintre ceilalţi patru băieţi era Dumitru (Mitică) Creţu, pianist şi compozitor la Bucureşti, al cărui fiu, Michael Creţu – finul de botez al lui Johnny Răducanu – este, ca şi naşul său, contrabasist, compozitor şi profesor la Manchester, al doilea frate al lui Johnny era pianistul Ion Mişu Creţu, primul dirijor al Ansamblului „Doina Vrancei” din Focşani, iar ceilalţi doi fraţi ai maestrului au locuit la Câmpulung Moldovenesc – Victor Creţu, care se dedicase viorii, dar a decedat de tânăr, şi Mitei, care a fost zeţar.
Johnny îşi face studiile primare la Brăila, iar pe cele muzicale de pian le începe la vârsta de cinci ani, în 1936, sub îndrumarea profesoarei Giuseppina Papanti, în cadrul Societăţii Filarmonice „Lyra” – înfiinţată la Brăila în 24 octombrie 1883, ce avea să funcţioneze până la transformarea localului în cinematograf, în 1947.
Începând cu anul 1953, când Johnny avea 22 de ani, Maria Tănase – care lucrase şi cu tatăl lui, cu contrabasistul Creţu Costică – îl ia pe tânăr în formaţia ei, tot în calitate de contrabasist, efectuând concerte în Bucureşti şi în ţară.A întreprins numeroase turnee peste hotare, la Moscova în anul 1962, la Festivalurile de muzică uşoară de la Varşovia şi Praga – în anul 1968, la Belgrad, în Suedia, Olanda, Germania, Spania, Franţa, Grecia, Belgia, Statele Unite, sau Elveţia.în anul 1987, a devenit membru de onoare al Academiei ”Louis Armstrong” din New Orleans.
A colaborat cu muzicieni importanţi ai lumii – trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianiştii Friedrich Gulda şi Guido Manussardi, şi a cântat şi cu nume mari ale muzicii de jazz de la noi, Anca Parghel şi Teodora Enache.
Printre realizarile discografice în domeniul jazz-ului se numără: ”Jazz made in Romania” (1987); ”Confesiuni” (I, II, III); ”To His Friends” (1997); ”Jazz Behind the Carpathians” (1999); ”Jazz antifanariot” (2002); ”Jazz Made in Romania-Live in San Francisco” (cu Teodora Enache, 2002), ”Jazz Bestament” (2005); ”Chamber Jazz Music” (2008); ”Inside Stories-Jazz Poems” (2009).
Eminent instrumentist de jazz, Johnny Răducanu a abordat şi compoziţia, scriind numeroase piese de jazz, dar şi de muzică uşoară, cum sunt ”Vechiul port”, ”De mult într-o carte”, ”Nu veni, nu pleca”, ”Mă cheamă marea”, ”Iarna, iarna”.
A compus, de asemena şi ilustraţia muzicală a unor piese de teatru importante – ”Livada de vişini” şi ”Don Juan”.
A trecut prin cinci by-pass-uri, era bolnav de ani buni de diabet şi primea din partea statului român o pensie de … 420 de lei.
Johnny Răducanu a trecut la cele veşnice la 19 septembrie 2011, în locuința sa din Strada Oltarului din București, în urma unui atac de cord. A fost înmormântat la Cimitirul Mănăstirii Cernica, la 21 septembrie 2011.
Pe numele său real Răducan Crețu, s-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețul Șolcan.[2] S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător activ al tinerei generații, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii românești de jazz.
A fost căsătorit cu Geta Costin între 1962 și 1970.
Johnny Răducanu a murit în data de 19 septembrie 2011 în locuința sa din str. Oltarului din București.
Discografie
Jazz în trio – Seria Jazz nr. 4 (Electrecord, 1966)
Jazz în țara mea (Jazz in my country) (Electrecord, 1967)
Confesiuni (Electrecord, 1979)
Confesiuni II – Seria Jazz nr. 19 (Electrecord, 1982)
Confesiuni 3 – Seria Jazz nr. 21 (Electrecord, 1986)
Jazz Made in Romania (Electrecord, 1987)
To His Friends (Alpha Publishing, 1996)
Jazz Behind the Carpathians (Green Records, 1999)
Jazz antifanariot (Anastasia, 2002)
Jazz Made in Romania - Live in San Francisco (cu Teodora Enache) (Mediaround Inc. / Intercont Music, 2002)
Jazz Bestament (Tescani Productions, 2005)
Chamber Jazz Music (Soft Productions, 2008)
Inside Stories - Jazz Poems (Tvr Media, 2009)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Cand am cunoscut-o, la inceputul anilor '60, era genul acela de femeie, si frumoasa (blonda, inalta si subtire), si desteapta. De formatie filolog, a fost cea mai iubita studenta a lui George Calinescu. Colega cu Monica Lovinescu, cand aceasta a plecat la Paris, cu o bursa, Geta trebuia sa mearga in Germania, la Universitatea de la Heidelberg. Nu s-a dus. A ramas acasa, din iubire pentru mama ei, o vieneza de neam mare, maritata aici cu un profesor universitar de la Iasi. Au venit la Bucuresti, la inceputul anilor '40, odata cu familia lui Ionel Teodoreanu si a altor intelectuali moldoveni de elita, care au sporit luminile culturale ale Capitalei de atunci. Era de o eruditie care te lasa fara respiratie. Am traversat impreuna perioada comunista cea mai cumplita. N-a vrut copii, pentru ca nu a vrut sa-i aduca pe lume si sa-i creasca in comunism.
"Ca Ulise la Penelopa"
- Chiar asa: de ce nu ati ramas in alta tara, sa va bucurati de libertate, cand in Romania era cel mai dur comunism?
- Ma intorceam la ea, de fiecare data. Ca Ulise la Penelopa. Ea ma astepta. Dar stia ca un artist are nevoie in primul rand de libertate. De aceea, cand ma intorceam acasa, dupa contracte de trei, de sase luni, imi spunea, de fiecare data: "Iar te-ai intors?!...". Iti dai seama? Mergeam la Londra, intr-un spectacol condus de marele actor britanic, Sir Peter Ustinov, iar eu abia asteptam sa ma intorc in tara, in plin comunism, unde stateam la coada doua zile pentru un carton de oua si o punga cu tacamuri de pui. Iar ea ma certa, stia ca acolo imi voi gasi implinirea artistica, nu aici. Peter Ustinov ma ruga sa raman in Anglia, imi spunea: "Johnnica, esti cel mai talentat om pe care l-am cunoscut!". Cantam la pian, la clavecin, compuneam, improvizam, si l-am impresionat foarte mult, ii placea grozav de mine. La fel si altor actori si oameni mari pe care i-am cunoscut: Peter OToole, Robert Redford ("Double R", i se spunea), Anthony Quinn (care era si un mare sculptor)... Ar trebui sa scriu si despre asta, desi nu-mi place sa fac tapaj despre mine. Geta imi spunea mereu ca trebuie sa ma pun in lumina, sa vorbesc despre realizarile mele. Uite, am acolo fotografiile si extrasele din ziare, ordonate pe dosare, cronologic. Ea m-a invatat sa fiu ordonat cu hartiile mele. Ii datorez foarte mult, mi-a fost singurul mare prieten. Mi-e foarte greu fara ea, nu mai am nici cu cine sa ma cert. Nu mai am nimic, decat muzica.
Imi revad in minte galeria prietenilor pierduti, ei tineri si gloriosi, eu batran si singur, si imi e tare dor de ei. Dar dintre toti, Geta Costin imi lipseste cel mai tare, si nu am cu cine s-o inlocuiesc. A plecat dincolo acum un an, inaintea Craciunului, si de atunci nu prea mai am chef de nimic. Am trecut prin multe episoade grele in viata mea, dar moartea ei nu se compara, ca intensitate a suferintei, cu nimic. Aproape cincizeci de ani am fost impreuna, cincisprezece ani ca sot si sotie, iar apoi ca foarte buni prieteni. Tot ce stiu am invatat de la ea. Si chiar daca n-am fost un invatacel prea bun, ba chiar unul din cei mai prosti, tot am invatat ceva. De la ea am invatat sa discern ce e rau si ce e mai bun. Nu stiu daca am fost indeajuns de recunoscator pentru asta. Si nici regretele nu-si au rostul. Mi-as da un pumn in cap, dar asta nu rezolva nimic. A fost de o toleranta si de o generozitate magnifica, indurandu-mi capriciile, nu ca pe o povara, ci ca pe un dat de la Dumnezeu. Si-a facut o datorie din a ma forma, din a-mi organiza mintea, din a ma face util si placut in societate.Asa mi s-a mai ascutit si mie spiritul. Uite, acolo, pe pian, o poza in care dansam cu ea. E de acum zece ani. A suferit mult. In ultimele luni, chiar il certa usor pe Dumnezeu, zicandu-i: "Dumneata nu vezi ca m-ai bagat intr-o agonie care dureaza de prea mult? Ce rost are?". A murit in somn. A murit discret, cum a vrut, ca un om de spita aleasa. Cativa prieteni au fost dupa dansa, atat. Cand am cunoscut-o, i-am promis ca n-o voi parasi nici in mormant, asa ca am facut la Cernica un monument pentru amandoi. Ne vom odihni alaturi. Cand am vazut ca-i coboara cosciugul in groapa, i-am spus: "Viu si eu curand!". Asa vreau si eu sa mi se intample. Imputernicitul care ma va inmormanta, Ion Caramitru, sa se duca dupa trei zile la televiziune si sa anunte: "Acum trei zile l-am inmormantat pe Johnny Raducanu!". Nu ma sperie deloc pragul acesta, dintre viata si moarte. Dar mi-am pus in gand sa ajung la 80 de ani, la anul, si-atunci o sa fac "tapaj" mare! Dupa care, fie ce-o fi!...
- La varsta dvs., iubirea si afectiunea mai sunt de folos? Dragostea are varsta?
- Cand inaintezi in varsta, dragostea poate fi primita si distribuita altfel decat la tinerete: nu neaparat mecanica e importanta. E un sentiment greu de atins, acela de camaraderie suprema, sincera, nepervertita, neconditionata, e un spatiu care nu e la indemana oricarui cuplu, acela al iubirii in sensul predicat de Hristos, pentru celalalt, la fel ca pentru tine insuti. E un sentiment reciproc de pretuire umana, spirituala. E o altfel de necesitate, o alta fateta a relatiei dintre un barbat si o femeie, care vad ca lipseste cu desavarsire cuplurilor din ziua de azi. In general, relatiile din cadrul cuplului in societatea moderna au luat-o razna... Nimic nu mai functioneaza cum trebuie... E o spoiala, doar. Nu stiu cati tineri mai reusesc sa se simta mai buni, mai curati, cu adevarat transformati de sentimentul acesta inaltator, iubirea. Iar televiziunea si ziarele ii smintesc cu totul. Numai instruirea si cultura ne pot scoate la limanul civilizatiei. Cand eram tanar si furam cu ochiul oleaca de glezna de femeie, visam la ea o luna. Astazi, fetele merg pe strada cu buricul gol si cu blugi-lalea, dezvaluindu-si feminitatea in fata tuturor mitocanilor. Bine ca a venit iarna, ca se imbraca si ele mai gros.(Formula As)
Citiți și
Astăzi despre Johnny Răducanu, plîns de rudele de la Focşani
