Timp Liber

„Tache, Ianke și Cadâr” se joacă pe 13 septembrie pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Focșani

Ziarul de Vrancea
25 aug 2022 1402 vizualizări

O piesă de succes se joacă în luna septembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor Focșani. Pe 13 septembrie, de la ora 20.00, se va juca piesa „Tache, Ianke și Cadîr”. Biletele se găsesc la agenția Casei de Cultură și online pe ticketstore.ro, cortina-ag.ro, blt.ro, iabilet.ro. Prețul unui bilet este 150 ron. 

Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 de Victor Ion Popa şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, unde a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

 La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

 Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

 Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.

SPECTACOLUL ESTE O COPRODUCTIE A TEATRULUI BULANDRA - CORTINA AG


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.