O filă din povestea Monahului Valerian Grecu, care și-a transformat casa într-o mică biserică
Monahul Valerian Grecu a mărturisit credința strămoșească și a fost prigonit timp de 24 de ani, fiind unul dintre călugării torturaţi în închisorile comuniste de la Gherla, Jilava, Văcărești, Aiud, Galați, Tecuci, Bârlad, Poarta Albă, Râmnicu Sărat, coloniile din Balta Mare, Periprava, Dumbrăveni (Sibiu).
În data de 19.08.2023 în “LIVADA CU SFINȚI”, din Str. Trandafirilor nr.15, Sat Corod, Județul Galați, a avut loc relansarea de carte a Monahului Valerian Grecu - “MONAHUL DIN LIVADA CU SFINȚI” - care este martor și mărturisitor luminos al unui fragment din istoria însângerată a României când ,,pușcăriile s-au transformat în catedrale”. Evenimentul a fost organizat de un grup de prieteni ai părintelui, care locuiesc în Vaslui și București. Acești oameni cu suflet mare au fost impresionați de povestea de viață a părintelui și au editat această carte. Au fost prezenți la eveniment preoții din localitate, părintele bibliotecar, dar și fostul primar al comunei, Vasile Cârjeu.
În data 16 august 2023, Părintele Valerian Grecu a primit binecuvântarea pentru organizarea evenimentului de la Preasfinția Sa Episcopului Casian Crăciun care, aflat cu treabă în zonă, l-a vizitat pe Părintele Valerian Grecu chiar în “LIVADA CU SFINȚI” a părintelui.
Monahul Valerian Grecu a mărturisit credința strămoșească și a fost prigonit timp de 24 de ani, trecând prin închisorile de la Gherla, Jilava, Văcărești, Aiud, Galați, Tecuci, Bârlad, Poarta Albă, Râmnicu Sărat, coloniile din Balta Mare, Periprava, Dumbrăveni (Sibiu).
Memoria vie a părintelui redeschide sinaxarul temnițelor, făcând posibilă întâlnirea cu mari personalități ale Ortodoxiei Românești: părintele Arsenie Boca, Ioan Iovan, Ilie Lăcătușul, Dimitrie Bejan, Daniil Sandu Tudor, Gheorghe Calciu Dumitreasca, Florea Mureșanu, Mina Dobzeu, Iustin Pârvu, precum și cu Maica Veronica și alți martiri ai regimului torționar comunist-ateu.
Părintele Pr. Constantin Necula citează despre Monahul Valerian Grecu următoarele: ,,O revelaţie de omenie şi de credinţă. Cuminte şi adânc ancorat în taina mărturisirii cu sânge a Mântuitorului, Bătrânul ne-a redat în cuvinte simple abnegaţia unor mucenici pentru Hristos. Paginile pe care le veţi citi sunt un adevărat pomelnic de martiri, un soi de colibă taborică a temniţelor comuniste. Numai în Lumina Învierii Domnului Hristos paginile acestea au sens de aducere de lumină. Veţi citi gânduri despre oameni (Părintele Ioan Iovan, Părintele Arsenie Boca, Părintele Ilie Lăcătuşu ori Dimitrie Bejan, Maica Veronica, Maica Mihaela ori fraţii de la Oastea Domnului) ai curajului absolut. Pentru orice tânăr român, cartea lui este un manual de istorie. Pentru adulţi, medicament de vindecare a amneziei istorice în care ne scăldăm laşitatea. Cartea redă cea mai elocventă ieşire din frică, din obsesia fricii. Pentru mine, lectura acestor pagini nu este altceva decât recitirea unei declaraţii de dragoste la adresa Bisericii, la adresa călugăriei, a portului preoţesc şi a frăţietăţii creştine.”
Monahul Valerian, unul dintre călugării torturaţi în închisorile comuniste, şi-a transformat casa părintească într-o mică biserică şi la venerabila vârstă de 92 de ani, călugărul se roagă atât pentru cei care îi trec pragul, cât şi pentru credincioşii ortodocşi de pretutindeni. Pe fiecare perete al casei sale sunt icoane şi poze cu martirii jertfiţi în închisorile comuniste. Are o voce divină şi niciodată nu oboseşte a povesti despre ceea ce simte pentru Dumnezeu, iar despre necazurile prin care a trecut, spune că au fost încercări, de care nu i-a fost frică şi pe care le-a învins cu demnitate.
„Părintele Iovan, unul dintre sfinţii închisorilor comuniste”
„După ani grei de închisoare şi apoi eliberaţi fiind, urmăriţi de securitate, ne-au arestat din nou, negăsindu-ne nimic politic ne-au băgat cu borfaşii, încadrându-ne la art. 153. Deci prin anul 1970, motivul arestării a fost acela că se făceau adunări religioase în frunte cu părintele Ioan Iovan, fiind adunările clandestine. Un preot care ne cunoştea ne-a pârât la securitate, apoi a urmat arestarea din nou, judecându-ne la penitenciarul din Tecuci. Negăsindu-ne nici un motiv politic, ne-au încadrat la un loc cu deţinuţii de rând şi ne-au transferat la penitenciarul din Galaţi. Acolo ne-au băgat într-o cameră în care se afla şi părintele Iovan. Acesta, văzându-ne, ne-a spus că atunci când vom ieşi de aici, să ne spălăm cu aghiazmă şi cele sfinte. Ce ne auzeau urechele şi ce vedeam cu ochii, era îngrozitor cu aceşti deţinuţi borfaşi. Părintele Iovan, tot timpul se ruga făcând Sfânta Liturgie zilnic, spunând la deţinuţi că el se canalizează în aşa fel încât nu aude când vorbesc ei. La aceste cuvinte s-a făcut o tăcere de mormânt, iar părintele a început să se roage, făcându-ne dezlegări şi îi împărtăşea pe toţi. Auzind acestea, conducerea închisorii l-au izolat pe părinte astfel că nu mai ştiam de dânsul nimic. După două săptămâni am primit pachete, mergând să iau pachetul era şi părintele Iovan care stătea şi el la rând pentru pachet şi am stat de vorbă cu dânsul. Părintele Iovan mi-a făcut dezlegarea şi m-a împărtăşit spunându-mi că nu voi rămâne cu el acolo la Galaţi. Mai târziu mi-a mulţumit, spunând că nu l-am trădat, apoi multe învăţături am primit de la el, la care m-am întărit atunci sufleteşte, apoi am luat pachetele împreună şi ne-am despărţit.”
,,În închisoare am văzut multe minuni dumnezeeşti”
„Îmi mai amintesc un lucru aici, că nu după mult timp, ne-au umplut păduchii şi ploşniţele şi, pentru a face curăţenie, ne-au mutat în biserica penitenciarului, pe toţi cei 130 de deţinuţi, stând cu saltelele pe ciment. Acolo am stat cam 25 de zile, după care ne-au băgat la dormitor pentru că în biserică se făcuse un atelier de rogojini şi coşuri. După o anumită perioadă de timp, ne-au transferat la Dumbrăveni, un penitenciar din Sibiu. Acolo ne-a întrebat pe fiecare pentru ce suntem condamnaţi, ajungând şi la mine am spus pentru ce eram condamnat, la care ei au zis că au fost nebuni că m-au băgat cu aceşti borfaşi. Acolo, iarăşi a fost greu, pentru că m-am îmbolnăvit şi nu puteam să-mi fac normele, fiind la fabrica de cărămidă, şi apoi un ofiţer a vrut să dea în mine cu arma şi m-a întrebat pentru ce sunt condamnat şi i-am spus că sunt călugăr, auzind acestea, s-a oprit din reacţia de a mă lovi, spunând că are şi el un moş călugăr. Apoi m-a luat în altă secţie unde se împacheta cărămida şi atunci am gândit că este o altă minune de la Dumnezeu, care mă ocrotea. După toate aceste suferinţe a urmat un decret şi m-au eliberat. Dar prigoana şi arestările nu au încetinit până a căzut comunismul. Închisoarea m-a călit şi am trăit bucurii care, acum, în libertate nu le mai pot simţi. Acolo am învăţat să scriu versuri, să spun rugăciuni.”
În anul 2022 Părintele Valerian Grecu a primit distincția “CRUCEA NORDULUI” acordată de Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, “în semn de adâncă prețuire pentru demnitatea cu care a pătimit un sfert de veac în temnițele comuniste, pentru exemplul de trăire jertfelnică și evanghelică cu care a înfruntat grele prigoane, precum și pentru mărturia trează și vie cu care întărește pe cei credincioși din zilele noastre”.
La 80 de ani, monahul din Corod a scris și versuri
Stau la geamul casei mele
Stau la geamul casei mele
Şi privesc departe-n zări.
Mi-amintesc zilele grele
Ca furtuna peste mări.
Mi-amintesc de tinereţea
Frântă-n chinuri şi suspine,
Aducându-mi bătrâneţea
Măngâierea rugii bine.
Simt şi acum suferinţa
Miilor, de cei care demult
Şi-au dat viaţa, dar credinţa
Le-a fost hrană, jurământ.
Parcă-i văd târâţi în lanţuri
Pe martirii însetaţi,
Torturaţi, căzuţi în şanţuri
Şi la moarte condamnaţi.
Văd cum curge sânge-n zare
Din a inimii fierbinte,
Şi-au ţinut credinţa tare
Şi crucea şi-au dus-o înainte.
Văd cătuşe, lanţuri, bâte,
Aruncate-n colb de drum.
Chipuri slute şi urâte,
Mă-nfioară şi acum.
Oameni transformaţi-n fiare
Torturau pe cei lihniţi,
N-aveau milă, nici iertare,
De cei slabi şi chinuiţi.
Mă văd bând o zeamă chioară,
Cu-n colţun de pâine amară.
Lacrima mi-era vioară
De la prânz până spre seară.
Şi cimentul, aşternutul,
Mă strângeam ca un covrig.
Nu cârteam, eram ca mutul,
Dârdâiam atunci de frig.
Simţeam sufletul că-mi cântă,
Când mă doborau pe jos.
Nu puteau să mă-nfrângă,
Cu mine era Iisus Hristos!
Stau la geamul casei mele
Şi privesc spre asfinţit,
Şi de acolo sus la stele,
Şi mai sus, la cel dorit.
Ştiu că va veni la mine
Într-o zi sau într-o noapte,
Eu mă rog să fiu la bine
Şi dau slavă pentru toate.
Luaţi aminte
Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte,
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!
Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşnicelor porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne-ntinată.
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!
Cum stăm jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri, amintim mereu,
Că este pe pământ o Românie.
Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe, sus necontenit,
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.
Cei care vor să îl cunoască pe monahul Valerian îl găsesc la casa sa din Corod sau pot suna la numărul de telefon 0785115709.
