Calendarul zilei: Istoria zilei de 27 septembrie
27 septembrie este a 270-a zi a calendarului gregorian și a 271-a zi în anii bisecți. Mai sunt 95 de zile până la sfârșitul anului
1914: Moare regele Carol I al României după o domnie de 48 de ani și este succedat de Ferdinand I al României (foto) (dată stil vechi 27 septembrie/10 octombrie).
Evenimente
1914: Moare regele Carol I al României după o domnie de 48 de ani și este succedat de Ferdinand I al României (foto) (dată stil vechi 27 septembrie/10 octombrie).
1066: William Cuceritorul și armata sa au pornit de la gura râului Somme, începând cucerirea normandă a Angliei.[1]
1130: Roger al II-lea este proclamat rege al Siciliei de către antipapa Anacletus al II-lea.
1331: Are loc Bătălia de la Płowce, între Regatul Poloniei și Ordinul Teutonic. Polonezii sunt învinși, însă liderii lor scapă să fie capturați.[2]
1529: Începe Primul Asediu al Vienei de către otomani sub conducerea lui Soliman Magnificul.[3]
1590: Papa Urban VII moare la 13 zile după ce a fost ales ca papă - cel mai scurt pontificat din istorie.
1777: Revoluția americană: Lancaster, Pennsylvania, devine capitala Statelor Unite pentru o zi după ce Congresul a evacuat Philadelphia.
1821: Mexico își câștigă independența față de Spania.
1822: Savantul francez Jean-François Champollion anunță că a descifrat, cu ajutorul inscripției de pe "piatra de la Rosetta", hieroglifele Egiptului antic.
1825: În Anglia se inaugurează prima linie de cale ferată din lume, linie ce făcea legătura între orașele Stockton și Darlington.
1854: Nava cu aburi americană SS Arctic se ciocnește pe timp de ceață cu vaporul francez Vesta pe coasta Newfoundland. Patru ore mai târziu SS Arctic s-a scufundat. Din aproximativ 400 la bord (250 de pasageri, 150 membri ai echipajului), au supraviețui doar 24 de pasageri bărbați și 61 membri ai echipajului; toate femeile și copiii au murit. Nimeni nu a fost chemat să dea socoteală pentru dezastru și nici o anchetă oficială nu a fost demarată.
1874: Berna. România semnează, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1.07.1875.
1896: Împăratul Franz Joseph al Austriei, împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, inaugurează la Orșova (pe atunci în Austro-Ungaria) canalul navigabil de la Porțile de Fier.
1905: Albert Einstein publică studiul „Depinde inerția unui corp de conținutul lui de energie?” în revista științifică Annalen der Physik. Această lucrare cuprinde conceptul care mai târziu va fi simbolizat de celebra relație E = mc2.
1910: A avut loc primul raid aerian din România; aviatorul Aurel Vlaicu a parcurs traseul Slatina-Piatra Olt, în cadrul unor manevre militare de toamnă.
1914: Moare regele Carol I al României după o domnie de 48 de ani și este succedat de Ferdinand I al României (dată stil vechi 27 septembrie/10 octombrie).
1922: Regele Greciei, Constantin I este forțat să abdice în favoarea fiului său George al II-lea.
1926: A avut loc, la Paris, primul Congres internațional al cinematografului, sub egida Societății Națiunilor.
1939: Al Doilea Război Mondial: Varșovia capitulează în fața trupelor germane care au asediat orașul timp de zece zile.
1940: Al Doilea Război Mondial: Este încheiat, la Berlin, „Pactul Tripartit” între Germania, Italia și Japonia, prin care cele trei țări își promit ajutor multilateral pentru instaurarea unei „noi ordini” mondiale.
1959: Taifunul Vera a lovit insula niponă Honshu, ducând la uciderea a peste 5.000 de oameni.
1962: S-a înființat Universitatea din Timișoara (în prezent, Universitatea de Vest).
1991: Au început, la București, lucrările Congresului Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, primul congres de după război al acestei formațiuni politice. A fost ales președinte al partidului Corneliu Coposu (27-29).
1996: Conflictul din Afganistan. Talibanii cuceresc Kabulul, îl executa pe președintele Najibullah și instaurează un „sistem islamic complet”; închid școlile pentru fete, interzic femeilor să lucreze și stabilesc pedepse islamice.
1998: Motorul de căutare pe internet Google revendică retroactiv această dată ca ziua sa de naștere.
1999: România a depus la Bruxelles „Programul național anual de pregătire a aderării la NATO”.
2001: Guvernul României a adoptat Planul Național de Aderare la NATO, având ca scop admiterea României la summit-ul de la Praga din 2002; în urma acestui summit, România a fost invitată să adere la Alianța Nord Atlantică; în 2004, România a devenit membră a NATO.
2002: Timorul de Est, stat în sud-estul Asiei ce și-a declarat independența la 20 mai 2001, a devenit cel de-al 191-lea membru al ONU.
2007: NASA lansează sonda spațială Dawn pentru a studia primele două obiecte ca mărime din centura de asteroizi: protoplaneta 4 Vesta și planeta pitică Ceres[4].
2008: Astronautul chinez Zhai Zhigang devine prima persoană chineză care zboară în spațiu (Shenzhou 7).
Nașteri
1275: Ioan al II-lea de Brabant (d. 1312)
1389: Cosimo Medici, conducătorul de facto al Florenței (d. 1464)
1533: Stephan Báthory, rege al Poloniei și conte de Siebenbürgen
1601: Regele Ludovic al XIII-lea al Franței (d. 1643)
1722: Samuel Adams, politician american, al 4-lea Guvernator de Massachusetts (d. 1803)
1781: Regele Wilhelm I de Württemberg (d. 1864)
1827: Alexandru Papiu-Ilarian, istoric și filolog, membru al Societatii Academice Române (d. 1877)
1859: Ernst, Prinț de Saxa-Meiningen (d. 1941)
1871: Grazia Deledda, scriitoare italiană, laureată Nobel (d. 1926)
1880: Jacques Thibaud, violonist francez (d. 1953)
1886: Lucien Gaudin, scrimer francez (d. 1934)
1907: Francis Ambrière, scriitor francez, câștigător al Premiului Goncourt în 1940 (d. 1998)
1918: Martin Ryle, fizician și radioastronom englez (d. 1984)
1927: Mircea Anghelescu, actor român
1932: Geoff Bent, fotbalist englez (d. 1958)
1933: Grigore Hagiu, poet român (d. 1985)
1936: Constantin Drăgănescu, actor român (d. 2020)
1943: Prințul Amedeo, Duce de Aosta, pretendent la șefia Casei de Savoia, familia regală care a condus Italia între 1861 și 1946 (d. 2021)
1945: Vasile Tărâțeanu, poet român
1946: Nikos Anastasiades, politician cipriot, președinte al Ciprului în perioada 2013-prezent
1946: Vasile Mocanu, politician român
1947: Dick Advocaat, antrenor olandez de fotbal
1947: Meat Loaf, cântăreț american
1950: John Marsden, scriitor australian
1952: Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român
1953: Claudio Gentile, fotbalist italian
1958: Marin Barbu, antrenor român de fotbal
1969: Bogdan Suceavă, scriitor român
1972: Lhasa de Sela, cântăreață americano-mexicană (d. 2010)
1972: Gwyneth Paltrow, actriță americană
1976: Francesco Totti, fotbalist italian
1978: Mihaela Ursuleasa, pianista română (d. 2012)
1979: Shinji Ono, fotbalist japonez
1984: Daniela Crap, handbalistă română
1984: Avril Lavigne, cântăreață și textieră canadiană
1985: Ibrahim Touré, fotbalist ivorian (d. 2014)
1986: Stéphane Ruffier, fotbalist francez
1987: Cristian Ciocan, boxer român
1991: Simona Halep, jucătoare română de tenis de câmp
1994: Denisa Dedu, handbalistă română
Decese
1590: Papa Urban al VII-lea (n. 1521)
1651: Maximilian I, Elector de Bavaria (n. 1573)
1697: Valentin Frank von Franckenstein, poet și traducător german (n. 1643)
1700: Papa Inocențiu al XII-lea (n. 1615)
1760: Maria Amalia de Saxonia, soția regelui Carol al III-lea al Spaniei (n. 1724)
1769: Anna Karolina Orzelska, fiica nelegitimă a regelui August al II-lea al Poloniei (n. 1707)
1788: Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (n. 1764)
1882: Amedeo Preziosi, pictor maltez (n. 1816)
1917: Edgar Degas, pictor francez (n. 1834)
1961: Hilda Doolittle, poetă americană (n. 1886)
1965: Clara Bow, actriță americană (n. 1905)
1967: Leonard Colebrook, fiziolog și bacteriolog englez (n. 1883)
1972: Maria Lătărețu, cântăreață de muzică țărănească și populară română, de etnie romă (n. 1911)
1986: Cliff Burton, muzician și basist american (Metallica) (n. 1962)
1993: Nina Berberova, scriitoare rusă (n. 1901)
2003: Donald O'Connor, actor, cântăreț, dansator american (n. 1925)
2013: Jay Robinson, actor american (n. 1930)
2016: Sebastian Papaiani, actor român (n. 1936)
2017: Hugh Hefner, publicist american (n. 1926)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă