Timp Liber

Astăzi despre: rebelul pe care nici partidul nu a reuşit să-l tundă: Florian Pittiș - extrem de îndrăgit actor de teatru şi film, regizor, traducător, interpret de muzică folk, vocea consacrată a emisiunii „Teleenciclopedia”

Ziarul de Vrancea
5 aug 2023 4007 vizualizări

Florian Pittis (n. 4 octombrie 1943, București - d. 5 august 2007, București) a fost un actor de teatru, voce, radio și televiziune român, regizor, traducător, interpret și textier de muzică folk, realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântece ale Andei Călugăreanu, ale lui Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și ale altora. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

Actor, regizor, interpret de muzica folk, realizator de emisiuni radio si fan al echipei Rapid, Florian Pittis a incetat din viata la varsta de 63 de ani, la Institutul Oncologic din Bucuresti.
A urmat cursurile Liceului “Gheorghe Lazar” din Capitala, la sectia real – matematica, a fost student la Politehnică, iar in 1966 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC), la clasa actorului Radu Beligan

Începând cu anul 1971, a început să poarte părul lung, şi a declarat întotdeauna că nu are de gând să renunţe la el, chiar dacă în acele vremuri, astfel de rebeli nu erau bine văzuţi. Peste ani, Pittiş îşi aminea că adesea era chemat la organele de partid, cele care cenzurau şi muştruluiau artiştii. Povestea Florian Pittiş că, de cum intra în sala cu activişti de partid, nici n-apuca bine să inchidă uşa în urma sa şi turuia: „Bună ziua, eu nu mă tund !”.


A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban și Alexandru Tocilescu. A tradus și a regizat piese de teatru. În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio cu Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, iar mai târziu în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația Pasărea Colibri, la care activează până în 2001 și împreună cu care înregistrează patru albume.

I se spunea “Moțu”, porecla despre care Pittis a precizat, intr-un interviu aparut in august 1999 in revista Formula AS, ca i-a dat-o bunica din partea tatalui. Era alintat “Moțu” pentru ca era primul nepot, care urma sa duca numele familiei mai departe si din acest motiv era “mai cu moț”.

 

 

„Mi-aduc aminte de o discuţie cu reprezentant al Securităţii, care se ocupa de Bulandra. Stând de vorbă cu mine, mi-a spus: «Mă, ţie nu ţi-e frică?». «De ce întrebi?» «Aşa, că eşti cu gura mare.» «Uite care e treaba. Eu am avut nota 7 numai la purtare. În rest, sunt deştept. Nu e aşa că aveţi un dosar atât de gros despre mine? Nu e aşa că, dacă vreţi să-mi faceţi rău, îl activaţi? Iar dacă aveţi un dosar gol-goluţ despre mine şi vreţi să-mi faceţi rău, îmi găsiţi 100 de dolari în Larousse?» A început să râdă: «Eşti deştept!». «Asta am zis-o eu primul!», i-am răspuns. Şi atunci de ce era să-mi fie frică? Dacă voiau să-mi facă rău, îmi făceau oricum“, povestea Florian Pittiş despre atitudinea sa faţă de autorităţi, în- tr-un interviu acordat Televiziunii Române, în anii liberi ai democraţie, când nu mai conta cât de lung are părul.

 

 

Actor, regizor, interpret de muzica folk, realizator de emisiuni radio si fan al echipei Rapid, Florian Pittis a incetat din viata la varsta de 63 de ani, la Institutul Oncologic din Bucuresti.

A urmat cursurile Liceului “Gheorghe Lazar” din Capitala, la sectia real – matematica, iar in 1966 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC), la clasa actorului Radu Beligan. Pasiunea pentru teatru a inceput in anul 1958, cand a intrat in Cercul dramatic infiintat la liceu de actorul Petre Gheorghiu de la  Teatrul Municipal “Lucia Sturza-Bulandra”. In acelasi an a facut figuratie in spectacolul “Omul cu martoaga”, la Teatrul National, unde a intrat cu ajutorul tatalui, care, pensionar fiind, facea, la randul sau, figuratie acolo.

Cariera in teatru

La IATC a intrat din a doua incercare, dupa ce a luat lectii de dictie si a lucrat ca electrician voluntar la Teatrul Bulandra, timp in care a urmarit toate spectacolele, seara de seara, si aproape toate repetitiile. Recordul de vizionare a fost la spectacolul „Cum va place”, pe care l-a vazut de 236 de ori. Pittis a afirmat ca “norocul” lui a fost Liviu Ciulei, care i-a propus, intr-o seara, sa  inlocuiasca un actor, iar mai tarziu, cand maestrul a devenit director la Teatrul Bulandra, l-a si angajat. In prima sa aparitie pe scena teatrului, in 1961, a jucat in rolul pajului din piesa “Cum va place?” de Shakespeare, in regia lui Ciulei, pentru ca doi ani mai tarziu sa fie deja in echipa teatrului condusa de Ciulei ca director artistic.

Ca actor la Bulandra a colaborat cu mari regizori, printre care si Andrei Serban sau Alexandru Tocilescu. A fost Alencon din “Elisabeta I” de Paul Foster, Alioska din “Azilul de noapte” de M. Gorki, Edmund si Jamie din “Lungul drum al zilei catre noapte” de Eugene O’Neill si Ariel din “Furtuna” de Shakespeare, toate in regia lui Liviu Ciulei.

De-a lungul carierei sale in teatru, Pittis a si pus in scena o serie de spectacole, printre care se numara “Cum se numeau cei patru Beatles” de Stephen Poliacoff, a carui premiera a avut loc pe 12 ianuarie 1980, “Cainele gradinarului” de Lope de Vega, cu premiera la 22 iulie 1988,  “Meditatiile Ritei” de Willy Russel, jucat prima oara  la 1 ianuarie 1989, si “Black & White” de Keith Waterhouse si Willis Hall, cu premiera la 23 ianuarie 1998. Florian Pittis a si jucat in primele trei piese.

S-a facut cunoscut si in spectacole de divertisment, mai ales cele de televiziune ale regizorului Alexandru Bocanet.

A format un trio de succes alaturi de Anda Calugareanu si Dan Tufaru. Dupa cum relata pentru Formula AS, acest ciclu din viata sa “a aparut dintr-o joaca (…) de un Revelion”, pe care l-a petrecut acasa la Alexandru Bocanet, unde a fost invitat, alaturi de Anda Calugareanu si de sotul ei, Dan Tufaru. In noaptea aceea au hotarat sa nu puna muzica, sa inchida radioul, televizorul si telefonul si sa cante impreuna. “Si ne-a iesit seara aia atat de bine, ca am hotarat sa o ‘facem’ si la televiziune”, a mai spus Pittis.

Vocea lui Florian Pittis a devenit, alaturi de cele ale Marianei Zaharescu si Luciei Muresan, o marca a uneia dintre cele mai longevive emisiuni TVR, “Teleenciclopedia”.

A avut si cateva roluri in filme ca „Gioconda fara suras”, „Adio”, „Draga Nela”, „Veronica se intoarce”, „Innebunesc si-mi pare rau”, iar vocea sa se poate auzi in varianta dublata a filmului de animatie „Masini”, din 2006.

Pasiune pentru muzica rock

Pasionat de rock, Pittis a popularizat acest gen muzical prin emisiuni radiofonice, auditii si cronici in mai multe publicatii. Purta par lung din 1971 si a declarat intotdeauna ca nu are de gand sa renunte la el. A fost marcat de filmul “Hair” si de Woodstock-ul din 1969, pe vremea cand se afla la Paris cu o bursa.

Intalnirea sa cu muzica a avut loc in timpul scolii generale. In 1956 a inceput sa indrageasca rock-ul, pe cand mergea la restaurantul Ceahlaul, unde o formatie canta piesa “Rock Around the Clock” a lui Bill Haley, la acordeon, tambal si nai. El a mai spus ca primul mare succes din viata lui s-a petrecut in muzica, la o serbare la gradinita, cand a cantat “Pe Mures si pe Tarnave”, imbracat in costum popular.

Primele spectacole de muzica si poezie le-a sustinut in anii ‘70, la Teatrul Bulandra, alaturi de actorul Ion Caramitru si de formatia Sfinx. Dupa ce au fost interzise, a inceput, in septembrie 1981, seria „Poezia muzicii tinere”, spectacol  in care prezenta marile succese ale Beatles din anii ‘62-’66, prelungite seara cu recitari de poezii si cu multa muzica. Dupa ce si acestea au fost interzise, a urmat  „Cantec despre mine insumi”, tot la Bulandra. A facut parte din Cenaclul Flacara condus de Adrian Paunescu.

In 1992 a fondat, la Ramnicu Valcea, grupul de muzica folk-pop “Pasarea Colibri”, impreuna cu Mircea Baniciu. Actul de nastere al trupei a fost semnat, practic, odata cu aparitia albumului „Nu trantiti usa!” al lui Mircea Vintila si Florian Pittis, la care au colaborat cu aranjamentul orchestral Mircea Baniciu si Vlady Cnejevici. In 2000, Florian Pittis a renuntat sa participe la spectacole. Printre albumele imprimate cu “Pasarea Colibri” se afla “In cautarea cuibului pierdut” (mai 1995), “Ciripituri” (august 1996), “Cantece de bivuac” (1999).

In martie 1999 a devenit directorul postului Radio Romania Tineret, care, in noiembrie 2004, s-a transformat in  “Radio 3net”, primul radio romanesc care a emis exclusiv pe internet

Fan al echipei Rapid

Pasionat de fotbal, Pittis a fost si fan al echipei Rapid si membru al Clubului Aristocratic Rapid. La infiintarea clubului, in 2001, a devenit prim-vicepresedinte al Consiliului Director si membru al Senatului, ales pe viata.

Dupa cum a declarat intr-un interviu din “Formula AS”, nu frecventa stadionul de fotbal, pentru ca aducea ghinion echipei, insa casa sa, mocheta, draperia si catifeaua de pe canapea si fotolii sunt visinii, culoarea echipei.

Sursa suplimentuldecultura.ro, cinemagia.ro. ro.wikipedia.org

Ce inseamnă Doamne să nu mai fiu !?! Ma pui la grea încercare...ultima din viața mea....

Vă salut,

Mă numesc Florian Pittiș și vă anunț că am cancer la prostată. Am 63 de ani, sunt director la un radio și de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea a fost concertul Roling Stones... Doctorii m-au avertizat ca sunt prea slăbit, că poate o să agravez ce a mai rămas din boala mea participând la concert ...Viața mea a fost extraordinar de frumoasă...Am fost rebelul cu plete în vânt... am trăit viața intens ca pe o minune, și nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Aș vrea să vă aduceți aminte de mine...și tind să cred că pentru voi am însemnat ceva... să fredonăm împreună Hei tramvai... și tras de cai...hei joben cum veneai la Mon Jardin ...Ce tânăr eram atunci și plin de viață....

Cum am primit vestea ? Ei bine dragilor, rău....Există un moment în viață când fiecare trebuie să își ia rămas bun...toți veți fi în locul meu cândva...Chiar tu care citești aceste rânduri cândva va trebui să îți infrunți propria moarte....Pe de-o parte mă înspăimantă...cum ar fi să nu mai fiu cu voi cei care ați ținut la mine să nu vă mai văd 100 de ani...1000 de ani...1 miliard de ani...o eternitate... .o veșnicie..un infinit..un neant....Eu, Florian Pitiș, nu voi mai fi... Copiii voștri poate nu vor apuca să asculte Pasărea Colibri. ... nu vor apuca să vadă emisiunile la Teleenciclopedia titrate de mine...încet-încet voi fi uitat de toți...sau sper eu nu chiar toți.... Ce mesaj să vă transmit acum? Nu știu, dragilor... trăiesc într-un vis rău.... și mă gândesc că toate astea nu mi se întâmplă mie.... marea trecere spre neant... spre neființă... Trebuie să am curaj.... o singură dată în viață treci într-o altă etapă... Aș vrea să vă spun...să vă iubiți mai mult...să prețuiți fiecare clipă ca și cum ar fi ultima.... Eu vă iubesc pe toți și se pare că EL mă va chema în ceruri... Îmi pare rău ca nu am realizat tot ceea ce îmi doream...îmi pare rău ca am lăsat atâtea lucruri neîmplinite... Dar nu...NU îmi pare rău de viața ce am trăit... Îți mulțumesc Dumnezeule pentru viața ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit..îmi pare rău că mă chemi așa curând la tine... vroiam să fac mai multe Doamne... vroiam să fac mai multe... Neantul mă cheamă și mă înspăimântă în același timp: eu să nu mai fiu ... EU? Să nu mai exist, să dispar pur și simplu în bezna uitării ? Ce înseamnă, Doamne, să nu mai fiu!?! Mă pui la grea încercare... ultima din viața mea... Dumnezeule, mă ia o frică mare ... oare exiști??? Doamne, nu mă lăsa în bezna neființei... eu vreau ca să mai fiu... te rog.... Nu vreau sa fiu doar o cruce intr-un cimitir..."


5 august 2007

Sursa: Teatrul Romanesc

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.