Astăzi despre: O voce de excepţie, un destin dramatic Joe Dassin. A cântat în germană, rusă, spaniolă, italiană și greacă, pe lângă franceză și engleză. La 42 de ani, cel de-al cincilea infarct i-a fost fatal
Joseph Ira Dassin (n. 5 noiembrie 1938, Brooklyn, New York City, New York, SUA – d. 20 august 1980, Papeete, Polynésie française, Franța), cunoscut ca Joe Dassin, a fost un cântăreț și compozitor americano-francez de origine evreiască. Joe Dassin s-a născut la New York, tatăl său fiind regizorul american Jules Dassin, iar mama sa era violonista maghiară Béatrice Launer. A copilărit la New York și Los Angeles. După ce tatăl său a fost trecut pe lista neagră a Hollywoodului în anii 1950, s-a mutat cu familia în Europa.
Joe Dassin a fost una dintre cele mai apreciate voci ale „memoriei muzicii internaţionale” din secolul al XX-lea. Intrat în galeria marilor artişti, alături de Edith Piaf, Jacques Brel, Georges Brassens ori Claude François, Joe Dassin a devenit un adevărat fenomen social, un romantic al timpului său, intrând în istorie cu melodii care au rămas celebre, precum “Aux Champs-Elysées”, „La vie se chante, la vie se pleure”, „Si tu penses à moi”, “L’Été Indien” sau “Et si tu n’existais pas”.
Joseph Ira Dassin s-a născut la New York, la 5 noiembrie 1938, părinții săi fiind regizorul de film de origine poloneză Jules Dassin și violonista cu rădăcini maghiare Béatrice Launer.
Mare iubitor al lumii filmului, Jules Dassin a ales să-şi urmeze pasiunea, mutîndu-se, alături de familie, la Los Angeles, însă succesul a întârziat să apară, iar în anul 1950, întreaga familie se mută la Paris.
Joe Dassin a urmat colegiul Rosey, primind ca bonus, din partea părinţilor, o educaţie aleasă.
La vârsta de 16 ani, Joe vorbea fluent trei limbi, absolvind şi bacalaureatul, la Grenoble, cu calificative de excepţie.
În anul 1955, însă, părinții lui divorțează, iar Joe, profund afectat de situația familială, a decis să se întoarcă în SUA şi să se înscrie la Universitatea „Ann Arbor” din Michigan, unde a studiat medicina şi antropologia.
În această perioadă, alături de colegul său de cameră, Alain Guiraud, întemeiază un duo muzial, care oferea recitaluri în campusurile universitare.
Joe a fost nevoit să muncească pentru a se întreţine, fiind, pe rând, sociolog, expeditor de mărfuri sau camionagiu, în acelaşi timp începând să şi compună piese muzicale.
Nu a putut să-şi satisfacă stagiul militar, fiindu-i descoperite serioase probleme cardiace.
În anul 1958, tatăl său, devenit o autoritate în lumea filmului, l-a rugat pe Joe să înregistreze câteva teme muzicale pentru următorul său film, „La Loi”, având-o pe Gina Lollobrigida în rol principal.
În anul 1959, Dassin jr. a lansat un EP la casa de discuri Versailles, iar un an mai târziu, interpreta „Jamais le dimanche”, muizică ce avea să se regăsească pe coloana sonoră a peliculei „Never on Sunday”.
După absolvirea facultăţii şi obţinerea doctoratului în antropologie, Joe revine în Europa, stabilindu-se în Italia.
În anul 1962, tatăl său îl ia ca asistent de regizor pentru producţia „Topkapi”, al doilea film important al lui Jules.
În această perioadă, Joe este invitat să cânte la Radio Luxembourg și să scrie pentru revista Playboy.
La 13 decembrie 1963, Joe o cunoaşte pe Maryse Massiera, viitoarea sa soţie, cei doi stabilindu-şi reşedinţa la Saint-Cloud, împreună cu mama lui Joe.
În perioada următoare, artistul scrie pentru The New Yorker, dublează filme americane, joacă în filmele „Nick Carter et le trèfle rouge” și „Lady L” şi este regizor al piesei de teatru „What’s New Pussycat?”.
Deşi el nu-şi dorea să devină cântăreţ, o prietenă foarte bună, Catherine Regnier, secretară la casa de producție americană The Columbia Broadcasting System, cea care i-a apreciat vocea profundă, plăcută şi simțul remarcabil al ritmului, l-a determinat să semneze primul său contract profesionist şi primul contract cu un artist francez din istoria casei americane de discuri CBS.
La 26 decembrie 1963, Joe înregistra patru melodii sub forma unui EP, însă primele 1.000 de exemplare ale discului nu s-au vândut.
Muzica sa avea să fie remarcată abia după ce Radio Luxembourg și Europe 1 i-au inclus piesele în playlisturile lor.
1973 (Photo by STAFF / AFP)
A urmat înregistrarea altor patru melodii, toate coveruri, însă vânzările nu erau semnificative.
Abia la al treilea EP înregistrat, posturile de radio au avut o reacție pozitivă, iar discul s-a vândut în 25.000 de exemplare.
La 18 ianuarie 1966, Joe s-a căsătorit cu Maryse, iar de aici şi cariera sa muzicală avea să cunoască un parcurs fericit. A înregistrat „Comme la lune”, urmată de „Le tricheur”, apoi Joe merge la Londra, înregistrează „You Were on My Mind”, care a devenit, ulterior, „Ça m’avance a quoi?”, principala piesă de pe următorul său disc, lansat în aprilie.
În ianuarie 1967, André Salvet și Bernard Chevry au creat MIDEM şi celebrele premii, care îl vor consacra pe Joe Dassin ca prezentator, o persoană care vorbea două limbi de circulaţie internaţională, cu atât de multă ușurință. A urmat succesul cu „Excuse Me, Lady” şi concertele în deschiderea lui Salvatore Adamo, prin care Joe a câștigat admirația publicului, precum și aprecierea managerului de turneu, Georges Olivier, care i-a mărit onorariul.
În 1968, în timpul unei vizite în Italia, împreună cu Jacques Plait, va promova cinci dintre cântecele sale, apoi în mai 1968, participanții la marile mișcări de stradă au descoperit în cântecele lui Joe motivaţia pentru continuarea propriilor bătălii, în acea perioadă epuizându-se din magazinele de muzică stocurile de discuri cu melodiile interpretate de Joe.
A urmat prelungirea contractului cu CBS, un turneu de promovare în Italia şi înregistrarea, la Londra, a unor melodii care au devenit, toate, hituri.
„Ma bonne etoile”, interpretată la TV, a stârnit entuziasmul Franţei, iar „Le petit pain au chocolat”, cântată de artist, a făcut ca în brutăriile din întreaga țară, rulourile cu ciocolată să înregistreze cereri enorme.
În acelaşi timp, CBS nu făcea față cererilor din partea magazinelor de muzică, iar grupul englez The Tremeloes a realizat coveruri în limba engleză pentru melodiile lui Joe din limba italiană.
În februarie 1969, CBS a scos pe piață un single cu două hituri din trecut, „Bip-Bip” și „Les Dalton”, iar la Londra, erau imprimate șase noi titluri, între care „Les Champs-Élysées”, „Waterloo Road” și „Le Chemin de papa”.
La 1 aprilie 1969, Joe a suferit un atac de cord, însă după o lună de suferinţă, revine în studiouri, pentru albumul și single-ul ce conțineau „Les Champs-Élysées” și „Le Chemin de papa”.
Henri Salvador, gazda unui program de televiziune care l-a avut invitat, îi sugerează lui Joe ideea de a se îmbrăca într-un costum alb, ţinută care avea să devină nelipsită din apariţiile sale publice.
Celebritatea lui Joe Dassin ajunsese la apogeu, iar muzica sa cucerea noi redute, fiind de remarcat intrarea în topurile muzicale olandeze şi germane.
În 1970, Joe realizează un turneu de succes în 10 ţări din Africa, iar un an mai târziu a primit șase Discuri de Aur, odată cu lansarea melodiei sale „La fleur aux dents”.
În 1972, a înregistrat primele melodii prelucrate cu ajutorul sintetizatorului, coverurile „La complainte de l’heure de pointe” (À vélo dans Paris) și „Le moustique”, devenind hituri.
În 1973, Maryse a rămas însărcinată, Joe era fericit şi a ales să se mute la țară unde a cumpărat un teren pentru a-și construi o casă, la vest de Paris, însă soţia sa a născut prematur, iar copilul a murit cinci zile mai târziu. A fost momentul în care artistul a început să cunoască o puternică depresie, care, se spune, avea să-l însoţească până la finalul vieţii.
Această stare avea să se transpună şi în muzica sa, următoarele înregistrări fiind primite cu mari rezerve.
Abia către finalul anului 1974, cu „Si tu t’appelles mélancolie” și „Vade retro”, Joe ajungea din nou în topuri.
În 1975, Dassin a înregistrat variante în limbile germană, italiană, spaniolă şi engleză ale melodiei „L’été indien”, devenită melodia sa specială şi cel mai mare succes al său în Franța, Germania, Spania şi America de Sud.
În 1976 sunt înregistrate single-urile „Salut” și „Et si tu n’existais pas”, iar la scurt tip apare şi hitul acelei veri, „Il était une fois nous deux”.
În octombrie 1976, 60 de muzicieni și 80 de backing vocaliști au înregistrat, alături de artist, „Le Jardin du Luxembourg”, o melodie de 12 minute.
În mai 1977, Joe divorţează de soţia sa, iar către finalul anului variantele în limba spaniolă ale melodiilor „À toi” și „Le Jardin du Luxembourg”, îi aduc pe spanioli și sud-americani în extaz.
La 14 ianuarie 1978, Joe se căsătoreşte cu Christine Delvaux, iar la 14 septembrie, s-a născut primul său fiu, Jonathan.
În 1979, piesa sa „Le dernier slow” reuşeşte să îl concureze în topuri pe Julio Iglesias, iar „Blue Country” devine „albumul renașterii sale”.
Joe Dassin si Olivia Newton-John, 1978. AFP PHOTO GEORGES BENDRIHEM (Photo by GEORGES BENDRIHEM / AFP)
În acelaşi an, în mod surprinzător, hotărăşte să se despartă de soția sa, care era însărcinată pentru a doua oară. Motivul ar fi fost gelozia exagerată a acesteia.
În 11 ianuarie 1980, apare „Blue Country”, considerat albumul maturității sale artistice, apoi starea de sănătate a lui Joe, în special afecțiunile cardiace, au început să-i creeze serioase probleme.
În iulie, în timpul suferinţei produse de ulcer, Joe suferă un nou atac de cord, apoi, la finalul lunii, hotărăşte să ia o pauză din cariera artistică şi să plece la refacere.
În drum spre Tahiti, Joe a suferit un alt atac de cord, în timpul escalei la Los Angeles. Ajunge în cele din urmă la destinaţie, dar, pe fondul stării de depresie, continuă să fumeze şi să abuzeze de alcool.
La 20 august 1980, aflat în restaurantul „Chez Michel et Eliane”, din Papeete, Insula Tahiti, Polinezia Franceză, Joe s-a prăbușit inert, al cincilea atac de cord fiindu-i fatal, la doar 41 de ani.
A fost înmormântat în Mausoleul Beth Olen din cimitirul Hollywood Forever în Hollywood, California.
(rador.ro)
Și-a făcut studiile la Școala Internațională de la Geneva și la Institutul Le Rosey în Elveția. A revenit apoi în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Michigan din Ann Arbor. După colegiu, s-a mutat în Franța, unde s-a angajat la un post de radio. Aici a fost convins de o casă de discuri să-și înregistreze compozițiile.
La începutul anilor 1970 cântecele lui Joe Dassin au atins primele poziții ale topurilor din Franța, devenind un artist renumit în această țară. Faptul că era poliglot l-a ajutat să înregistreze cântece și în limbile germană, rusă, spaniolă, italiană și greacă, pe lângă cele în franceză și engleză.
Joe Dassin s-a căsătorit cu Maryse (al cărei prenume real era Yvette) Massiéra la data de 18 ianuarie 1966, la Paris. Fiul lor, Joshua, s-a născut prematur, cu două luni și jumătate înainte de termen, la data de 12 septembrie 1973, și a murit cinci zile mai târziu. Devastați de tragedie, Joe și Maryse s-au despărțit, divorțul fiind însă pronunțat abia în 1977.
La data de 14 ianuarie 1978, Joe s-a căsătorit cu Christine Delvaux în localitatea Colignac (Var). Au avut împreună doi copii: Jonathan (născut la 14 septembrie 1978) și Julien (n. 22 martie 1980). Christine a încetat din viață în decembrie 1995.
Joe Dassin a murit din cauza unui infarct în timpul unei vacanțe în Tahiti, la data de 20 august 1980. Trupul său este înmormântat în Mausoleul Beth Olen din cimitirul Hollywood Forever în Hollywood, California.
Discografia
Album An Cântece
Je change un peu de vent 1964
Je change un peu de vent
Il a plu
Dis-moi, dis-lui
Ce n'est pas une fille
Isabelle, prends mon chapeau
Guantanamera
A New York 1966
Excuse me lady
Sometime lovin
Guantanamera
Je change un peu de vent
Celle que j'oublie
Comme la lune
Petite mama
Joli minou
Dans la brume du matin
Vive moi
Katy cruel
Ça m'avance à quoi?
Les deux mondes de Joe Dassin 1967
Les Dalton
Pauvre Doudou
Tout bébé a besoin d'une maman
The last thing on my mind
Saint James Infirmary Blues
L'ombre d'un amour
Paper heart
Marie-Jeanne
Hello hello!
My funny Valentine
Viens voir le loup
Les Champs-Élysées 1969
Le chemin de papa
Le petit pain au chocolat
Les Champs Élysées
Siffler sur la colline
Mon village du bout du monde
Mé que mé que
Un peu comme toi
Ma bonne étoile
La violette africaine
La bande à Bonnot
Le temps des oeufs au plat
Sunday Times
La fleur aux dents 1970
La fleur aux dents
L'équipe à Jojo
C'est bon l'amour
Le Portugais
Le grand parking
Un garcon nommé Suzy
Au bout des rails
Un petit air de musique
La luzerne
Un cadeau de papa
Je la connais si bien
L'Amérique
Elle était oh!... 1971
La ligne de vie
La mal-aimée du courrier du coeur
Bye bye Louis
Allez, roulez!
Sylvie
Les joies de la cuisine
Elle était oh...!
Le chanteur des rues
À la santé d'hier
Pauvre Pierrot
Si tu peux lire en moi
Le général a dit
Joe 1972
La complainte de l'heure de pointe
Un peu de paradis
Louisiana
Julie, Julie
Le roi du blues
Taka takata
Le moustique
Salut les amoureux
Ma nana
Vaya-na-cumana
C'est ma tournée
S'aimer sous la pluie
13 chansons nouvelles 1973
A chacun sa chanson
On s'en va
Dédé le kid
Pourquoi pas moi?
Allons danser, Valerie
Les plus belles années de ma vie
La dernière page
Qu'est-ce que j'ai pu faire hier soir?
Quand on a seize ans
Oh la la!
Ton côtè du lit
Quand on a du feu
Fais-moi de l'électricité
Si tu t'appelles Mélancolie 1974
Si tu t'appelles Mélancolie
Vade retro
Messieurs les jurés
Six jours à la campagne
L'amour etc
Entre deux adieux
Le service militaire
Annie de l'année dernière
Marie-Madeleine
Je te crois
Ce n'est rien que du vent
Ma dernière chanson pour toi
A l'Olympia 1974
L'Amérique ( ouverture )
A chacun sa chanson
Salut les amoureux
Le moustique
On s'en va
Quand on a seize ans
Ton côtè du lit
Le berger ( sketch )
Sweet Georgia Brown ( duo de flutes dans le nez avec Jean Hebrard )
Pot-pourri américain
Les plus belles années de ma vie
Dede le kid
Quand on a du feu
C'est la vie, Lily
Marie-Jeanne
Fais-moi de l'électricité
Pot-pourri francais
L'Amérique
Le costume blanc 1975
Et si tu n'existais pas
Il faut naître à Monaco
Chanson triste
Le costume blanc
L'albatros
Alors c'est qu'est-ce que c'est?
Ca va pas changer le monde
Salut
Carolina
C'est la nuit
Ma musique
Piano mécanique
Le Jardin du Luxembourg 1976
Le Jardin du Luxembourg
Il était une fois nous deux
À toi
Le café des trois colombes
Comme disait Valentine
Laisse-moi dormir
Que sont devenues mes amours?
Les femmes de ma vie 1978
La femme idéale
La première femme de ma vie
Noisette et Cassidy
La demoiselle de déshonneur
Dans les yeux d'Emilie
Quand on sera deux
Maria
Mon copain Julie
Marie-Ange
J'ai craqué
Petit ballon
La rue Marie-Laurence
15 ans déjà 1979
La vie se chante, la vie se pleure
Un lord anglais
Toi, le refrain de ma vie
Qu'est-ce que tu fais de moi?
Pour le plaisir de partir
Happy Birthday
La fan
Coté banjo, coté violon
Blue country (English version: Home made ice cream) 1979
Blue country (Home made ice cream)
Faut pas faire de la peine à John (You don't mess around with Jim)
Un baby, bébé
On se connaît par coeur
La saison du blues
Polk salad Annie
La fille du shérif
Joe Macho
Si je dis je t'aime
Le marché aux puces (The guitar don't lie)
Little Italy 1982
Ouverture: Le hold-up (introduzione: rapina)
Joe: regarde toi (La corte)
Marcella: Et l'amour (E l'Amore)
Joe: Quand la chance passe (Casino)
Marcella: La mer (Mare)
Marcella: Tant pis pour moi (Giusto o no)
Joe: Je viens comme un voleur (Il posto giusto)
Duo: La fete (la festa)
Joe: Sandy (Sandy)
Duo: Apres la fête (Jesus)
Joe: C'est fini
Joe: A mon fils (Sebastian)
Duo: Martine (Martina)
Note
^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ Joe Dassin, GeneaStar
^ Joseph Dassin, Roglo
^ „Joe Dassin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 27 aprilie 2014
^ Joe Dassin, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
^ Joe Dassin, Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017
