Timp Liber

Astăzi despre „Stăpânul Inelelor” Dan Grecu Primul român campion mondial la gimnastică

Ziarul de Vrancea
26 sep 2023 930 vizualizări

Dan Grecu (n. 26 septembrie 1950, București, România) este antrenorul coordonator al Lotului olimpic masculin de gimnastică, vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică, arbitru internațional de gimnastică și fost gimnast român de valoare mondială, laureat cu bronz la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal 1976.

În cei peste zece ani de activitate competiţională internaţională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare şi la trei ediţii ale cupei mondiale, cucerind pentru gimnastica românească primele titluri de campion mondial şi european

 

 

Dan Grecu s-a născut la București la 26 septembrie 1950, într-o familie cu cinci copii, tatăl ofițer de grăniceri. Toți cinci au făcut gimnastică de mici, dar numai Dan și Valentin au făcut gimnastică de performanță. Și-au petrecut copilăria în mai multe orașe: Craiova, Iași, București. A făcut cunoștință cu gimnastica, la Iași,în anul 1958, având ca prim antrenor pe Octavian Ungureanu. După 1962 revenind la București se legitimează la Școala Sportivă, iar după puțin timp la Clubul Sportiv Școlar Viitorul, unde i-a fost mentor Mircea Bădulescu.

După 1969, anul legitimarii la Clubul Sportiv Dinamo, unde rămâne până în 1980, când se retrage din activitate și devine antrenor la Dinamo București și la Lotul Masculin de Gimnastică al României.

Prima reușită a carierei de gimnast este promovarea la Lotul Național în anul 1970, când a participat la Campionatele Mondiale de la Ljubljana din fosta Iugoslavie, unde s-a clasat pe locul 8 cu echipa, la un campionat extrem de puternic cu peste 20 de participanti. Doi ani mai târziu, la Olimpiada de la München, s-a clasat în primii 35 de gimnaști ai lumii, intrând deja în atenția specialiștilor de pe toate continentele, care se ocupau de acest sport.

La Campionatele Europene de la Grenoble, la inele, a reușit să câstige argintul sau cu alte cuvinte prima medalie românească din gimnastica. În 1974 a fost invitat în Brazilia la un turneu internațional, unde au participat toate stelele gimnasticii mondiale. Tot în acel an la Campionatele Mondiale de la Varna, a obținut și prima medalie de aur din istoria gimnasticii românești, evident, la inele.

Victoriile au continuat, dar marele regret al lui Dan Grecu râmane faptul că nu a reușit să câștige o medalie de aur la Olimpiadă. La Europenele de la Berna din 1975 a câștigat din nou aurul la inele și a sperat că va fi învingător la Olimpiada de la Montreal, din 1976. Acolo a luat locul 6 cu echipa și s-a calificat în trei finale, paralele, sărituri și inele. Din păcate la inele, nu a obținut decât medalia de bronz, deoarece, după o ruptură de biceps aparută la individual compus, a participat la finale, după administrarea unei injecții anestezice permise, evident, la jumatate din posibilitățile sale. A vrut să renunțe la activitatea competițională, dar a fost convins să coninue, obținând și alte succese: aur la Campionatele Mondiale Universitare de la Sofia din 1977, apoi bronzul la Mondialele din Franța, un an mai târziu și argintul în SUA la Campionatele Mondiale din 1979.

    „ Totul părea să meargă bine și speranța mea de a câștiga o medalie din cele mai prețioase la Olimpiada de la Moscova din 1980 a renăscut. Totuși, ca un făcut, în plin concurs, ruptura de biceps reapare, simțind atunci că îmi explodează umărul și fiind nevoit, din păcate, să abandonez.”

    —Dan Grecu

După Olimpiada de la Moscova din 1980, Dan Grecu a renunțat să mai participe la concursuri, retrăgându-se și dedicându-se antrenoratului, lăsând în urmă adversari cu care a luptat de la egal la egal: rușii Nicolai Andrianov și Alexei Detiatin, dar și pe japonezul Nakaiama.

Ca antrenor, rezultate bune nu au întârziat să apară. În 1984, la Reșița a fost înființat Centrul Național de pregătire pentru juniori și tineret. A plecat acolo, încercand să facă tot ce poate pentru ca acei copii talentați să poată deprinde tainele acestui sport. A avut satisfacții deosebite în timp, elevii săi obținand rezultate foarte bune. În 1989, la Stuttgart, toți componenții lotului care au trecut pe la Reșita au ocupat un meritoriu loc 6 pe echipe în campionatul mondial. La Olimpiada de la Seul, Marius Gherman a luat bronzul, iar in anul 1995, în Japonia, echipa României a obținut medalia de bronz. Atlanta 1996 a reprezentat un alt succes pentru elevii săi, care s-au întors în țară cu 2 medalii de argint, Marius Urzică, la cal cu mânere și Dan Burincă la inele. La Olimpiada de la Sydney 2000 a obținut un loc 6 pe echipe, Marius Urzică campion olimpic la cal cu mânere și un loc 6 Marian Drăgulescu la sol. Succesele au continuat să apară și la Campionatul Mondial care s-a desfășurat la Gent 2001, unde a obținut un loc 6 pe echipe, locul 4 individual compus Dan Potra, locul 1 Marian Drăgulescu-sol, locul 1 Marian Drăgulescu la sărituri, locul 1 Marius Urzică la cal cu mânere.

Realizări deosebite a avut la Campionatele Europene de la Patras, Grecia în 2002 unde a obținut locul 1 cu echipa, locul 1 la individual compus - Dan Potra, locul 3 la sol Marian Drăgulescu, locul 2 la cal cu mânere - Ioan Suciu, locul 1 la cal cu mânere - Marius Urzică, locul 1 la sărituri Marian Drăgulescu.

La Campionatele Mondiale de la Anaheim din 2003 locul 6 cu echipa, Marian Drăgulescu locul 2 la sărituri, Marius Urzică locul 8 la cal, Ioan Suciu locul 6 la cal, Marian Drăgulescu locul 4 la sol.

Succes de răsunet a avut la Ljubljana la Campionatele Europene din 2004 unde a intrat în Cartea Recordurilor cu 5 titluri Europene din 8 posibile unde a obținut aur cu echipa, aur Marian Drăgulescu la individual compus, aur sărituri cu Marian Drăgulescu, aur la sol tot cu Marian Drăgulescu și aur la cal cu Ioan Suciu.

Palmares ca gimnast

    1972-1980: Campion național, multiplu campion balcanic

    1973: Campion mondial universitar la inele la Campionatele Mondiale Universitare de la Moscova

    Prima medalie din gimnastica masculină româneasca la Campionatele Europene de la Grenoble unde a obținut medalia de argint

    1974: Prima medalie de aur din gimnastica românească , atât feminină cât și masculină , la inele la Campionatele Mondiale de la Varna, Bulgaria

    1975: Campion european la inele la Campionatele Europene de la Berna, Elveția

    1976: Medalie de bronz la inele și un loc 4 la sărituri la Jocurile Olimpice de la Montreal

    1977: Campion mondial universitar la Campionatele Mondiale Universitare de la Sofia, Bulgaria

    1978: Medalie de bronz la Campionatele Mondiale de la Strasbourg, Franța

    1979: Medalie de argint la inele la Campionatele Mondiale de la Forth Worth, SUA

    Finalist la inele (accidentare) (locul 6) la Olimpiada de la Moscova

Vezi și

    Lista medaliaților olimpici la gimnastică (bărbați)

    Listă de gimnaști români

    Lotul de gimnastică masculină a României la Olimpiada de vară, 2008

    Echipa masculină de gimnastică a României la Olimpiada de vară, 2008

respectiv

    Listă de gimnaste române

    Lotul de gimnastică feminină a României la Olimpiada de vară, 2008

    Echipa feminină de gimnastică a României la Olimpiada de vară, 2008

 

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 

La mulți ani, Dan Grecu!

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.