Timp Liber

Astăzi este 1 Aprilie - Ziua Păcălelilor, dar şi Ziua Păsărilor

Ziarul de Vrancea
1 apr 2023 3295 vizualizări

1 Aprilie este cunoscută în popor mai ales ca Ziua Păcălelilor, aceasta fiind o zi în care se fac diferite farse. Rădăcinile acestei zile par să fie vechi, iar printre cele mai cunoscute farse se află trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau altele similare.

Explicaţiile pentru care se fac farse în această zi sunt numeroase, iar un adintre ele îşi are orginile în anul 1564, cand regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obişnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri, dar sub forma unor farse şi glume nevinovate. Scriitorul Mark Twain a definit 1 aprilie drept "ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului".  Iar farsa cea mai mare începe chiar de la originea incertă a zilei păcălelilor. Dincolo de ziua farselor, 1 Aprilie este Ziua a Păsărilor, o tradiţie ce datează din perioada interbelică, reînviată în anul 1993, la iniţiativa Societăţii Ornitologice Romane. Se obişnuia ca elevii, sub coordonarea profesorilor de ştiinţe naturale, să instaleze pe 1 aprilie sau în duminica apropiată cuiburile artificiale pe care le construiseră pentru păsări în timpul iernii. Societatea Ornitologică Romană încearcă stimularea profesorilor de biologie să readucă în actualitate Ziua Păsărilor. (Z.V.)

Ziua păcălelilor, legată de schimbarea calenadarului

Cea mai plauzibilă ipoteză, acceptată de majoritate, susţine că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În calendarul iulian, ziua Anului Nou era sărbătorită în jurul lui 1 aprilie. După schimbarea la calendarul gregorian, în 1582, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou pe la 1 aprilie au fost numiţi “nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii. Conform unei alte teorii, Ziua Păcălelilor ar avea de fapt legătură cu Festivalul hindus Holi, festival ce are loc la finele lui martie şi reaminteşte anual de victoria asupra răului. În zilele de sărbătoare ale festivalului, s-a păstrat obiceiul de a aprinde un foc mare, purificator. Evreii atribuie o origine biblică acestei zile, legând-o de Noe care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute în mod greşit uscat după ce apele au început să se retragă de pe uscat pe 1 aprilie. Obiceiul de a păcăli datează din perioada romanilor, fiind inclus în cadrul serbărilor Hilaria, închinate zeiței Cybele (divinitatea peșterilor și a Pământului) pe care romanii le organizau pe 25 martie.

1 aprilie pe glob

Indiferent de unde se trage, ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul. În Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost celebrată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, cel care cade victima unei păcăleli este numit “poisson d’ Avril” (peşte de aprilie). Acesta trebuie, conform tradiţiei, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac cu gămălie, pe spate. Hârtia trebuie ori să fie decupată în formă de peşte, ori să aibă un peşte desenat. Toate acestea din cauza faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al “Peştilor”. Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit “noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei. În Scoţia, acestuia i se spune “April qowk” sau “April cuckoo”(cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii. Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie “Ziua păpuşilor”, sau “Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.

Supersiții

Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului. Cele care trec de ora 12:00 vor aduce ghinion păcăliciului. Cei care nu tolerează sau nu gustă farsele vor avea şi ei ghinion. Se mai spune că, dacă o fată frumoasă reuşeşte să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Să te căsătoreşti la 1 aprilie nu e foarte indicat: bărbatul însurat în această zi va fi sub papucul nevestei până la sfârşitul vieţii. Copiii născuţi la 1 aprilie vor avea noroc pe aproape toate planurile, dar ar face bine să se ferească de jocurile de noroc, care le vor ruina viaţa.

Sursa www.istorie-pe-scurt.ro.


Cu toate că în memoria colectivă ziua de 1 aprilie este considerată a fi ziua păcălelilor, noi nu vă păcălim când vă spunem că aceată zi este consemnată ca fiind Ziua Internațională a Păsărilor. Este sărbătorită încă din 1906, când a fost adoptat și unul dintre cele mai importante documente privind protecția avifaunei, „Convenția Internațională a Păsărilor”. Anual, la nivel mondial, această zi este marcată în cadrul programului Unesco sub titulatura „Omul și biosfera”.

Ziua Internațională a Păsărilor în România

La noi în țară această zi a fost sărbătorită încă din perioada interbelică, preponderent în școli. Cu această ocazie elevii instalau cuiburi artificiale în copaci, pentru a primi păsările migratoare așa cum se cuvine. Deși uitată în perioada comunistă, această sărbătoare a fost reînviată de către Societatea Ornitologică din România. Începând cu anul 1994, această zi este sărbătorită în fiecare an, fiind marcată prin diferite activități de teren sau prezentări cu privire la situația păsărilor din țară, conștientizarea importanței acestora, precum și protejarea lor.

Păsările protejate prin lege din România

Fauna variată a țării noastre, deși diversificată datorită reliefului atât de variat, a avut de suferit de-a lungul timpului din cauza intereselor economice și a pierderii habitatelor. De aceea, în ultimii ani s-au dat mai multe legi de protecție a anumitor specii, majoritatea pe cale de dispariție, atât din țară, cât și la nivel mondial.

Printre speciile de păsări protejate prin lege din România se numără: pelicanul comun și creț, egreta mare, egreta mică, călifarul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, codalbul, nagâțul de stepă, culicul mic, gâsca cu gât roșu, șoimul dunărean, acvila țipătoare mică, dropia, vânturelul mic, gârlița mică, acvila de câmp, egreta, lopătarul etc.

Mai multe despre păsări puteți citi și în articolele dedicate migrației de primăvară și migrației de toamnă.

Text: Andreea Popescu romaniasalbatica.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.