Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Încă o rușine în rugbiul românesc

Ziarul de Vrancea
16 dec 2018 1092 vizualizări

Meciul Timișoara Saracens – Northampton Saints, care ar fi trebuit să se dispute astăzi, în grupele European Rugby Challenge Cup, a fost anulat din cauza zăpezii care a făcut terenul impracticabil.

 European Professional Club Rugby a precizat, pe site-ul oficial, că meciul a fost anulat deoarece terenul de la stadionul Dan Păltinișanu a devenit impracticabil. “Arbitrul Joy Neville nu a avut altă opțiune decât să anuleze meciul. Deoarece continuă să ningă în România, nu au existat alternative pentru disputarea confruntării. Echipa Northampton Saints se întoarce în Anglia”, se arată pe site-ul epcrugby.com. La Timișoara s-au făcut eforturi, sâmbătă, pentru curățarea zăpezii de pe gazon, în acest scop mai mulți suporteri venind la stadion cu mult înainte de ora 14.30, la care ar fi trebuit să înceapă meciul contând pentru etapa a IV-a a grupelor Challenge Cup. Cu un în urmă, Timișoara Saracens a pierdut la masa verde jocul cu Stade Français, pentru că terenul era înghețat.

Mitrea marchează și în Cipru

Fotbalistul echipei Doxa Katokopia, Bogdan Mitrea, a înscris un gol în meciul pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-4, în fața formației AEL Limassol, în etapa a XIII-a a campionatului Ciprului. Mitrea a marcat în minutul 82. Bogdan Mitrea a jucat pe toată durata partidei, iar celălalt român de la Doxa, Răzvan Tincu, a intrat pe teren în minutul 49. AEL este lider în clasament, cu 31 de puncte, iar Doxa este pe opt, cu 14 puncte. Un alt jucător român, Gabi Tamaș, a înscris pentru Hapoel Haifa, cu care a consfințit victoria echipei sale în deplasare, cu 2-1, în fața formației Maccabi Netanya.

Zgârcitul păgubește

Fostul internațional Florentin Petre a declarat că Dinamo putea să-i transfere pe Dennis Man și Adrian Petre în urmă cu trei-patru ani, dar gruparea "alb-roșie" nu a fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro pe trei juniori de la UTA. "Știți că Man trebuia să vină la Dinamo? Acum trei-patru ani, m-a sunat cineva de  la UTA,  că are trei juniori pe care să-i duc la Dinamo. Eu am sunat la club, la Dinamo și le-am spus să dea 30.000 de euro pe acești trei juniori. că sunt jucători de viitor. așa, cum l-au pierdut pe Stanciu, i-au pierdut pe Man, pe Petre din Danemarca, și mai era unul, Ene, parcă”, a declarat Florentin Petre la Digi Sport. În vârstă de 20 de ani, Dennis Man a fost transferat de FCSB în septembrie 2016, iar Gigi Becali a declarat de curând că a refuzat o ofertă de 14 milioane de euro pentru internaționalul de tineret. Adrian Petre, tot 20 de ani, de asemenea internațional de tineret, a ajuns în vara anului 2017, în Danemarca, la Esbjerg.

Juventus s-a apucat de recorduri

Juventus Torino a înregistrat 15 victorii și un rezultat de egalitate, acumulând 46 puncte, în cele 16 etape scurse din actuala ediție a campionatului italian. Acesta este cel mai bun bilanț al unei echipe din istoria Serie A. Recorduile precedente aparțin tot echipei Juventus, 14 victorii și două rezultate de egalitate, în sezonul 1949-1950, și câte 43 de puncte acumulate în sezoanele 2006-2006 și 2013-2014. Juventus a câștigat, sâmbătă, derbiul orașului Torino, cu scorul de 1-0 (0-0), în etapa a XVI-a a campionatului italian Serie A. Meciul a avut loc pe Stadionul Olimpic, arena rivalei campioanei Italiei, FC Torino, iar golul a fost marcat de Cristiano Ronaldo, în minutul 70, din penalty. După reușita lui Ronaldo, Juventus a ajuns la 5.000 de goluri înscrise în Serie A, de asemenea un record. În această ierarhie, urmează Inter Milano, cu 4.863 de goluri și AC Milan, cu 4.645 de goluri.

A murit Mircea Petescu

Impresarul  Mircea Petescu a decedat ieri la vârsta de 76 de ani, în Belgia. Fostul mare jucător de la UTA și omul care i-a dus pe Gică Hagi la Real Madrid, pe Gică Popescu la PSV și pe Ioan Ovidiu Sabău la Feyenoord a avut parte, în ultimii ani, de o soartă nefericită din cauza bolii de care suferea.  Internat într-un azil de bătrâni, după ce soția sa a decedat în urmă cu nouă ani, Mircea Petescu era îngrijit cum se cuvine și se afla sub tratament, întrucât suferea de maladia Alzheimer. Născut pe 15 mai 1942, Mircea Petescu este din Pecica, județul Arad, și a evoluat la UTA (1959-1960, 1967-73), Știința Timișoara (1960-63), Steaua (1963-67) și FC Dordrecht (1973-75)  Petescu a antrenat echipe precum: NEC Nijmegen (1974-76), Telstar Velsen (1976-1977), Sparta Rotterdam (1977-79), Dordrecht (1979-83) și Go Ahead Eagles Deventer (1985-88)

Încheieturi cu bucluc

La două luni după ce a suferit o fractură de rotulă dreaptă, argentinianul Juan Martin Del Potro și-a reluat antrenamentele. El a postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care apare cu racheta în mână, surâzător. Del Potro, 30 de ani, reușise în acest an să revină în prim-planul tenisului mondial, după ce o altă problemă de sănătate, la încheietura mâinii, l-a scos din circuit de două ori, în 2010 și în 2014-2015. Argentinianul a suferit trei operații la încheietura mâinii stângi și una la dreapta. La 11 octombrie, Juan Martin del Potro a suferit o fractură de rotulă dreaptă în meciul cu croatul Borna Corici de la Shanghai.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.