Sport

Astăzi despre: „Tunarul” de pe semicerc: Gheorghe Gruia - unul dintre cei mai mari handbalişti români din toate timpurile „Mâna de Aur” a handbalului românesc. A fost dublu campion mondial şi medaliat cu bronz olimpic. Pleca dintre noi în urmă cu 7 ani

Ziarul de Vrancea
9 dec 2022 2678 vizualizări

Gheorghe Gruia Marinescu (n. 2 octombrie 1940, București - d. 9 decembrie 2015, Mexico City) a fost un handbalist român, care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României. Gruia a fost campion mondial în 1964, în Cehoslovacia, și în 1970, în Franța, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, și campion european cu Steaua, în 1968. A fost de opt ori campion al României cu Steaua, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.

Gruia a fost unul dintre handbaliștii care nu au trecut prin filiera clasică de selecție, juniori – tineret – seniori. A fost selecționat după ce a fost văzut întâmplător jucând volei la echipa Steaua București. După trei luni de instruire intensivă a debutat în Divizia A și, după un tur de campionat, a fost cooptat direct în lotul național de seniori. În 1978, el a plecat în Mexic, contribuind semnificativ la dezvoltarea handbalului din această țară. În anul 1992, a fost numit de către IHF drept „cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor”.

A decedat la 9 decembrie 2015, în Ciudad de México, în urma unui atac de cord. Federația Română de Handbal a decis ca, printr-o ceremonie specială din ianuarie 2016, să retragă definitiv din naționala României tricoul cu numărul 10 purtat de handbalist.

Cariera

La echipe de club

Gheorghe Gruia a fost, încă din tinerețe, atlet și sportiv. El a combinat mai întâi practicarea mai multor sporturi, atletismul, voleiul și handbalul. În timp ce era junior, a câștigat campionatele naționale de juniori la aruncarea suliței și la triplu salt, iar la vârsta de 21 de ani juca deja în prima ligă de volei din țara noastră.

Până la urmă, a ales să se concentreze pe un singur sport, iar acesta a fost handbalul. În 1961 a ajuns la Steaua București, club la care avea să obțină mari performanțe. În 1963, avea să câștige primul său titlu de campion al României (era totodată primul titlu al României câștigat de Steaua, după trecerea de la handbalul în 11 la cel în 7).

Avea să fie primul său titlu dintr-o serie de opt, ultimul în 1973, an în care avea să se și retragă din jocul de handbal de mare performanță. Cu Steaua, a mai reușit un succes extraordinar, în anul 1968: Cupa Campionilor Europeni, după finala de la Frankfurt pe Main împotriva cehoslovacilor de la Dukla Praga, meci câștigat cu scorul de 13-11 de formația militară.

La finala Cupei Dunării, petrecută în 1964, la Budapesta, tot cu Dukla Praga, Gruia s-a îmbolnăvit foarte grav, având o febră de 40 de grade, și o stare foarte proastă, cu dureri în gât și transpirație rece.[4] A apelat la doctorul cehoslovac, deoarece formația Steaua nu avea medic, iar verdictul acestuia era crunt 3-4 zile la pat, ceea ce însemna că acesta rata finala, care avea loc în seara acelei zile. Întrebat dacă Gruia va putea totuși juca, doctorul cehoslovac a fost ferm: acesta putea intra în teren doar dacă era nebun, pentru că era foarte probabil să se aleagă cu o miocardită de care nu va mai scăpa niciodată. Până la urmă, Gruia a luat medicamente, a intrat în teren, iar doctorul cehoslovac a sfătuit jucătorii formației sale ca Gruia să fie lăsat în pace, deoarece nu reprezenta un pericol. Aceștia l-au ascultat pe doctor, însă Gruia, în starea deplorabilă în care se afla, a reușit să marcheze peste 7 goluri pentru Steaua, sub privirile înmărmurite ale doctorului formației Dukla, care se închina la fiecare reușită a românului.

Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal. Din 1978, el s-a mutat în Mexic, fiind trimis mai întâi cu scopul de a antrena echipa națională a statului nord-american, însă a devenit un promotor al acestui sport în această țară, după ce a observat că handbalul nu fusese încă deloc popularizat acolo.

Echipa națională

Gheorghe Gruia nu a evoluat niciodată pentru echipele naționale de juniori sau de tineret ale României, fiind selecționat direct la echipa mare, la doar un tur de campionat de la debutul său în prima ligă de handbal. În 1964, avea să joace primul său mare turneu final alături de echipa națională (după ce în 1962 cucerise bronzul la Campionatele Mondiale Studențești din Suedia).

La Campionatul Mondial de Handbal Masculin din Cehoslovacia, Gruia va deveni pentru prima oară campion mondial. În finală, România avea să treacă, cu scorul de 25-22, de selecționata Suediei, iar Gruia avea să marcheze un gol în finală pentru „tricolori”. Între 12 și 21 ianuarie 1967 a avut loc, în Suedia, Campionatul Mondial de Handbal, iar România a reușit să câștige bronzul. Gheorghe Gruia a fost unul din principalii marcatori ai competiției, cu 34 de goluri (patru mai puține decât golgheterul vest-german Herbert Lübking). În finala mică împotriva URSS, Gruia a marcat 12 goluri, iar România a învins cu 21-19, câștigând locul al treilea și medaliile de bronz.

În 1968, a câștigat Campionatele Mondiale Universitare, disputate în Germania. A urmat a doua victorie la Campionatele Mondiale, în 1970, la turneul disputat în Franța. A marcat 30 de goluri la turneul de Campionat Mondial câștigat în finală cu 13-12 împotriva Germaniei de Est, finală în care a punctat de patru ori. În clasamentul marcatorilor de la acest turneu final a ieșit al doilea, cu un gol mai puțin decât rusul Vladimir Maksimov.

Ultimul său turneu final avea să îi aducă prima medalie olimpică, un bronz la Munchen, în Germania de Vest (1972), el câștigând acest titlu după ce a marcat 37 de goluri. România a ieșit doar pe trei, învingând în finala mică, cu scorul de 19-16, formația similară a Germaniei de Est. "Mâna de Aur" a handbalului românesc încheia astfel în forță ultimul turneu final la care a participat alături de tricolori.

Bibliografie

Horia Alexandrescu, Gruia, Mister Handbal, Vivaldi, 2009 ISBN: 978-973-150-033-1

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

"La echipa naţională de handbal era o vorbă. Antrenorul, nea Nicu Nedef, ne spunea: «Mă, voi să vă apăraţi, că în atac i-o daţi lui Guriţă şi ştie el ce are de făcut!»", povesteşte în cartea sa Cristian Gaţu, fostul coechipier al lui Gheorghe Gruia.

Gheorghe Gruia nu a evoluat niciodată pentru echipele de juniori şi de tineret ale României. A fost un fenomen cum nu s-a mai întîlnit pînă azi. A ajuns la handbal după ce a jucat volei. După doar un tur de campionat, a fost selecţionat la prima reprezentativă!

În 1964, la turneul final din Cehoslovacia, Gruia cîştiga primul său titlu mondial. Avea 24 de ani şi doar doi ani şi jumătate de handbal. La următoarele ediţii, interul român va deveni unul dintre jucătorii de bază ai echipei.

La Mondialul din 1967, în Suedia, Gruia a fost al doilea marcator al competiţiei, cu 34 de goluri, patru mai puţin decît golgeterul Lubking. În finala mică, împotriva URSS, a marcat 12 goluri, iar România a cîştigat cu 21-19. A fost imposibil de oprit, deşi ruşii au pus doi oameni să-l marcheze, la un moment dat.

Eroul de la Paris

În 1970, la Mondialul din Franţa, România cucerea încă un titlu mondial. Era al doilea pentru "Guriţă", omul care a fost iar vicegolgeter, după rusul Maximov, cu doar un gol în spatele acestuia! În finala cu RFG, care a avut nevoie de două reprize de prelungiri, Gruia a fost din nou factotum-ul!

"În timpul regulamentar, conduceam cu un gol, dar Gruia a greşit şi a pierdut mingea. Ne-au egalat nemţii. A fost foarte afectat. A venit la noi şi aproape plîngînd ne-a implorat: «Iertaţi-mă! Iertaţi-mă, mă voi revanşa»", a povestit Cristian Gaţu. Şi s-a ţinut de promisiune. A marcat imediat golul care a dat aripi României şi victoria a venit, 13-12.

În sfîrşit, golgeter

Ultimul mare turneu final l-a făcut la Olimpiada de la Munchen, în 1972. A fost şi ultimul turneu la care a participat, retrăgîndu-se apoi. A marcat 37 de goluri, cel mai bun marcator al Jocurilor Olimpice. România a terminat însă pe locul 3, 19-16 în finala mică împotriva RFG, după ce pierduse în semifinale, cu Iugoslavia, 13-14.

În 1992, Federaţia Internaţională de Handbal i-a conferit titlul de "cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor" şi a fost supranumit "Mîna de aur".

"Niciodată nu a fost bolnav!"

Cristian Gaţu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, a povestit aseară cu lacrimi în ochi. "Nu pot să cred că Guriţă nu mai este! Nu pot să cred! Am aflat că a murit pe la ora 20:30, ora României. A făcut infarct. El care nu a suferit cu inima, care nu a fost niciodată bolnav! Doamne, ce e viaţa asta... Am vorbit cu el la telefon, de ziua lui, era în formă şi-mi spunea că vrea să mai vină în ţară să mai stăm la poveşti", spunea Cristian Gaţu, neputîndu-se

opri din plîns.

În 1978 a plecat în Mexic

Gheorghe Gruia a părăsit România în 1978, fiind trimis cu scopul de a antrena echipa din America de Nord. A devenit un adevărat promotor al sportului cu mingea pe semicerc şi a fost profesor universitar la cea mai mare universitate din Mexic.

"Cînd m-am dus acolo mă aşteptam să găsesc o echipă, o sală, ceva. Ăia nici nu auziseră de handbal!", a povestit peste ani Gheorghe Gruia. A fost iubit şi respectat, iar mexicanii nu i-au mai dat voie să vină în ţară! El era omul responsabil cu golurile, dar şi cu buna dispoziţie.

Coechipierii săi l-au supranumit "Guriţă" nu pentru că vorbea mult, ci pentru că se descurca de minune cu cîntatul. "Cînd începea să cînte, se făcea linişte!", povestesc foştii coechipieri.

"Jucam cu sufletul pentru România!"

Gheorghe Gruia a povestit la întoarcerea sa în ţară şi care era motivaţia marilor jucători în anii comunismului. "Ne dădeam sufletul să cîştigăm orice meci. Ne băteam cu oricine, dar

adversarii tradiţionali erau ruşii, sîrbii şi nemţii. Noi luptam însă să ajungem să vedem Franţa, Suedia, ţările vestice. Păi, cine le vedea atunci? Paşaportul nu-l ţineai acasă, ci la federaţie. Asta era motivaţia noastră. Acum care să mai fie?", spunea Gruia în 2009, atunci cînd s-a întors în ţară cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani ai Federaţiei Române de Handbal.(gsp.ro)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.