Sport

Alt scandal în sportul rus

Ziarul de Vrancea
27 ian 2020 704 vizualizări

AIU cere eliminarea totală a atleților din competițiile internaționale, deoarece oficiali de la Moscova au boicotat o anchetă de dopaj privitoare la vicecampionul mondial Daniil Lîsenko

Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU) a recomandat excluderea Rusiei din cadrul Federației internaționale de resort (World Athletics), țara fiind suspendată din noiembrie 2015 pentru un scandal de dopaj instituțional. AIU, responsabilă cu lupta antidoping în atletism, a solicitat, de asemeni, menținerea înghețării procesului care le permitea sportivilor ruși dovediți a fi „curați” să concureze sub drapel neutru la competițiile internaționale.

Aceste recomandări ale AIU au venit în contextul „afacerii Lîsenko”. Pe 21 noiembrie, președintele Federației ruse de atletism (RUSAF) și mai mulți oficiali au fost suspendați temporar de către AIU pentru „împiedicarea unei anchete” care îl viza pe săritorul în înălțime Danil Lîsenko. Aceștia au fost acuzați că au furnizat documente false pentru a-i permite vicecampionului mondial din 2017 să scape de o pedeapsă pentru încălcarea obligațiilor sale de localizare în cazul unor controale antidoping neanunțate. „Aceste recomandări au fost făcute de Consiliul AIU după ce a luat în considerare răspunsul RUSAF la acuzele publicate pe 21 noiembrie 2019, subliniind o serie de încălcări ale regulilor antidoping ale RUSAF cu implicarea oficialilor și a reprezentanților RUSAF în comunicarea de documente false și explicații eronate în cazul Danil Lîsenko”, se arată într-un comunicat al AIU, care precizează că RUSAF „a depus un răspuns preliminar la acuzații pe 2 ianuarie 2020 și un răspuns suplimentar pe 16 ianuarie 2020” și că „RUSAF a avut în total opt săptămâni pentru a răspunde acuzațiilor formulate”. Recomandările AIU au fost înaintate conducerii World Athletics.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.