Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Radu confirmă:nu mai vine la naţională

Ziarul de Vrancea
5 apr 2013 470 vizualizări
Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a declarat, după meciul pierdut în faţa formaţiei Fenerbahçe, scor 0-2, în sferturile de finală ale Ligii Europa, că în mod sigur nu va răspunde următoarelor convocări la prima reprezentativă.

 "Da, cu siguranţă voi spune pas următoarelor convocări. Probabil voi avea o discuţie cu Victor Piţurcă după perioada aceasta foarte grea pe care urmează să o avem. Mai multe v-a spus domnul Becali. Nu am avut evoluţii foarte apreciate la naţională şi asta este tot ce pot spune. Sunt jucători care pot duce greul echipei naţionale, nu este nicio pierdere", a spus Radu la Dolce Sport.

"Cainii" şi-au primit banii

Fotbaliştii formaţiei Dinamo şi toţi angajaţii clubului au încasat, ieri salariile pe luna februarie, acţionarul Ionuţ Negoiţă achitand suma de aproximtiv 200.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării "alb-roşii". Acţionarul Ionuţ Negoiţă a declarat în mai multe randuri că intenţionează să achite într-un timp scurt salariile restante ale fotbaliştilor, o primă tranşă de bani fiind virată de omul de afaceri imediat după preluarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Dinamo.

Final Four în Cupa Romaniei

Turneul Final Four al Cupei Romaniei la baschet masculin va debuta astăzi cu participarea echipelor "U" Mobitelco Cluj, CSU Ploieşti, Gaz Metan Mediaş şi BC Timişoara.  În semifinalele competiţiei, programate sambătă, se vor juca meciurile "U" Mobitelco Cluj-CSU Ploieşti (ora 17.00), respectiv BC Timişoara-Gaz Metan Mediaş (19.30). Învinsele vor disputa finala mică, duminică, de la ora 15.30, iar învingătoarele din semifinale vor lupta pentru Cupa Romaniei, începand cu ora 18.30.  În 2012, Cupa Romaniei a fost caştigată de BCM U Piteşti, după o finală cu BC Timişoara, performanţa permiţandu-i să evolueze în FIBA Eurochallenge.

Proscrisul Lance

Armstrong nu va putea participa la competiţia de nataţie de la Austin, la care americanul era înscris pentru trei probe. Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) ceruse, joi, ca organizatorii US Masters Swimming să nu accepte participarea lui Armstrong la competiţia ce va avea loc în acest week-end, în Texas. Potrivit ediţiei online a cotidianului Statesman, Armstrong (41 de ani) urma să participe la US Masters Swimming şi să concureze alături de alte persoane la categoria sa de varstă. "Este o competiţie locală şi nu ştiu ce se petrece acolo, dar am ţinut să amintim de regula conform căreia toţi membrii afiliaţi la FINA trebuie să recunoască şi să respecte deciziile tuturor instanţelor semnatare ale Codului Antidoping. Dacă această regulă nu se va aplica am putea fi determinaţi să decidem o sancţiune, dar cred că nu se va ajunge acolo", a declarat joi seară, pentru AFP, directorul executiv al FINA, Cornel Mărculescu.

Ciclist cu coasta ruptă

Rutierul belgian Tom Boonen a suferit o fractură de coastă, la sfarşitul săptămanii trecute, în Turul Flandrei, a anunţat echipa Omega Pharma. Boonen, care avea dureri la torace de două zile, a fost supus, joi dimineaţă, unor investigaţii ce au relevat o fractură la coasta a zecea. Tom Boonen a căzut la 19 kilometri de la startul în Turul Flandrei. Duminică seară, rutierului i s-a stabilit un prim diagnostic: contuzii pe partea stangă a corpului (la şold, la cot) şi la genunchiul drept (s-au aplicat patru puncte de sutură). Ca urmare a acestei accidentări, Boonen a renunţat la participarea la cursa Paris-Roubaix, care va avea loc maine.

Un steag cat un stadion

Suporterii echipei uruguayene Nacional au desfăşurat, joi, în tribunele stadionului Centenario din Montevideo, "cel mai mare steag din lume", cu ocazia meciului cu formaţia mexicană Toluca, din Copa Libertadores. Steagul, cu o lungime de 600 de metri şi o lăţime de 50 de metri, a acoperit trei tribune. Steagul a fost confecţionat şi finanţat de 5.000 de suporteri, ale căror nume au fost scrise pe uriaşul drapel în culorile clubului. albastru, alb şi roşu. Costurile totale au fost de 70.000 de dolari.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.