Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Sorana este bimilionară

Ziarul de Vrancea
3 apr 2013 498 vizualizări
Sorana Cîrstea a devenit, odată cu calificarea în optimile de finală ale turneului de la Charleston, a treia jucătoarea din Romania care depăşeşte suma de două milioane de dolari caştigată din tenis.

 Sorana Cîrstea, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 11, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului de la Charleston (SUA), după ce a beneficiat, în turul doi, de retragerea sportivei Anabel Medina (Spania), poziţia 59 în ierarhia mondială. Prezenţa în această fază a competiţiei îi asigură romancei un cec în valoare de 8.645 de dolari. Conform statisticii oferite de site-ul oficial al WTA, Cîrstea a acumulase pană luni 1,993 milioane de dolari americani (sumă brută) şi cu premiul de la Charleston ea va trece de două milioane de dolari. În clasamentul "all-time feminin", Irina Sparlea a "adunat" cei mai mulţi bani în carieră dintre jucătoarele romane - 2,6 milioane de dolari, fiind urmată de Monica Niculescu, care a obţinut 2,1 milioane de dolari premii.

Kuzenkova, deposedată de titlul mondial

Atleta rusă Olga Kuzenkova, medaliată cu aur în proba de aruncarea ciocanului la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, a fost suspendată doi ani pentru dopaj, a anunţat, Federaţia Rusă de Atletism. Eşantioanele furnizate de Kuzenkova la Camapionatele Mondiale de la Helsinki din 2005, unde a cucerit medalia de aur, conţineau substanţe interzise. Aceeaşi sancţiune a primit şi Svetlana Kriveleva, medaliată cu bronz în proba de aruncarea greutăţii la Jocurile Olimpice din 2004. Rezultatele obţinute de Kuzenkova în perioada 12 august 2005 - 11 august 2007 vor fi şterse, iar performanţele realizate de Kriveleva în perioada august 2004 - august 2006 vor fi anulate. Olga Kuzenkova a fost deposedată de titlul mondial cucerit în 2005, iar podiumul de la acea competiţie va fi următorul: 1. Yipsi Moreno (Cuba), 2. Tatiana Lisenko (Rusia), 3. Manuela Montebrun (Franţa).

Kroos ratează tot sezonul

Mijlocaşul echipei Bayern, Toni Kroos,  ar putea fi indisponibil pentru finalul acestui sezon, după ce s-a accidentat, marţi, în timpul meciului cu Juventus, din Liga Campionilor, informează site-ul oficial al clubului din München. Kroos s-a accidentat în minutul 14 al partidei de pe Allianz Arena, la un duel pentru balon cu fundaşul Stephan Lichtsteiner de la Juventus. Germanul a părăsit terenul sprijinit de doi membri ai stafului medical şi a fost înlocuit cu Arjen Robben.  Primul diagnostic al medicilor echipei Bayern indică faptul că jucătorul a suferit o ruptură a muşchilor aductori de la şoldul drept, ceea ce ar însemna o perioadă de pauză cuprinsă între şase şi opt săptămani. Antrenorul Jupp Heynckes se teme că internaţionalul german în varstă de 23 de ani ar putea sta departe de gazon "o foarte lungă perioadă de timp". Tony Kroos a avut e evoluţie foarte bună în acest sezon, în care a marcat nouă goluri şi a pasat decisiv de opt ori, în toate competiţiile.

Interzis pentru rugby

Gruparea engleză Manchester United a decis să retragă stadionul Old Trafford din cursa pentru găzduirea meciurilor de la Cupa Mondială de rugby din 2015, de teamă ca noua suprafaţă de joc ce va fi montată în această vară să nu se deterioreze. Pe "lista scurtă" în locul stadionului Old Trafford, organizatorii au decis să treacă arena Etihad a rivalilor de la Manchester City, care are însă cu 15.000 de locuri mai puţin decat "Teatrul Viselor".Această retragere a Old Trafford reprezintă o mare lovitură pentru Rugby World Cup Limited, firma care trebuie să vandă 2,9 milioane de tichete pentru a strange suma de 80 de milioane de lire sterline, pe care s-a angajat să o vireze către International Rugby Board, înainte de a primi dreptul de organizare a Cupei Mondiale. Cupa Mondială va avea loc între lunile septembrie şi octombrie 2015, iar United încearcă să evite programarea unor meciuri de rugby în aceeaşi perioadă cu partidele din grupele Ligii Campionilor la fotbal. Old Trafford va găzdui în iarnă două meciuri de rugby în 13, iar adminsitratorii arenei se tem că 30 de sportivi în acelaşi timp pe gazon ar periclita starea acestuia.

Carlos, treci la muncă!

Atacantul echipei Manchester City, Carlos Tevez, a fost condamnat, de un tribunal englez, la 250 de ore de muncă în folosul comunităţii după ce a fost surprins conducand o maşină care nu avea asigurare obligatorie, în timp ce avea permisul suspendat. De asemenea, carnetul de conducere al lui Tevez, care a pledat vinovat, a fost suspendat pentru şase luni. Tevez a recunoscut că se afla la volanul maşinii Porsche Cayenne de culoare albă, în timp ce ieşea dintr-un club de golf, la 7 martie. În momentul în care a fost arestat, Tevez i-a spus poliţistului care l-a oprit că "locuieşte la doar două minute distanţă de club".Tevez a primit şi o amendă de 1.145 de lire sterline.

Record la schimb de pneuri

Echipa Red Bull susţine că a stabilit un timp record în Formula 1, cu ocazia Marelui Premiu al Malaysiei, de la Sepang (24 martie), atunci cand mecanicii au schimbat pneurile monopostului pilotat de australianul Mark Webber în două secunde şi cinci sutimi. Precedentul record fusese înregistrat de mecanicii de la McLaren, care au efectuat operaţiunea similară la monopostul lui Jenson Button în 2,31 de secunde, în timpul Marelui Premiu al Germaniei, de anul trecut. Oficialii Red Bull precizează că, în Malaysia, au bătut de cinci ori recordul lui Button şi estimează că timpul pentru efecuarea unui schimb de pneuri ar putea coborî în acest an sub bariera de două secunde. "Am coborat sub record cu Vettel, 2,13 secunde la prima lui oprire. Două tururi mai tarziu, timpul la monopostul lui Mark a fost tot de 2,13. Echipa a stabilit recordul de 2,05, la a doua trecere a lui Mark pe la boxe. Alte două schimburi de pneuri au fost efectuate în 2,21 secunde şi 2,26 secunde", a anunţat team-ul austriac pe site-ul propriu.

Mascherano, fundaş central marţi seară, a fost înlocuit în minutul 84 cu Marc Bartra.

Fundaşul argentinian al echipei FC Barcelona, Javier Mascherano, înlocuit în timpul meciului cu PSG din Liga Campionilor, din cauza unei accidentări, va absenta de pe teren între patru şi şase săptămani, a anunţat clubul catalan, citat de AFP.
"El a suferit o leziune a ligamentului lateral intern (al genunchiului drept) şi va fi indisponibil între patru şi şase săptămani", a declarat antrenorul secund Jordi Roura.
"Am plătit scump acest meci", a continuat Roura, la conferinţa de presă de după întalnire, făcand referire şi la accidentarea lui Messi, la coapsa dreaptă.
Echipa franceză Paris Saint-Germain a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), meciul disputat cu formaţia spaniolă FC Barcelona, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Meciul retur va avea loc la 10 aprilie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.