Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Petrescu şi-a prelungit contractul cu Dinamo

Ziarul de Vrancea
25 feb 2013 534 vizualizări
Antrenorul Dan Petrescu şi clubul Dinamo Moscova au ajuns la un acord pentru activarea opţiunii de prelungire a contractului tehnicianului, a declarat directorul sportiv al grupării ruse, Dmitri Galiamin.

"Petrescu avea un contract pe un an, cu opţiune pentru încă doi. Opţiunea de prelungire cu doi ani a fost activată acum. Astfel, Petrescu va rămane la Dinamo încă două sezoane şi jumătate", a spus Galiamin. Dan Petrescu a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo Moscova în august 2012, iar acum contractul său este valabil pană la finalul sezonului 2015/2016. Dinamo Moscova ocupă în prezent locul IX în clasamentul campionatului rus, cu 30 de puncte. Cand conducerea tehnică a fost preluată de Petrescu, echipa se afla pe ultima poziţie a clasamentului.

Lucescu, egal cu Iordănescu

Tehnicienii Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă au fost incluşi în clasamentul celor mai buni antrenori în perioada 1996-2012, întocmit şi publicat, luni, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Iordănescu şi Lucescu se află pe locul 51, cu cate 36 de puncte, la egalitate cu spaniolul Juande Ramos. Selecţionerul Romaniei, Victor Piţurcă, ocupă poziţia 136, cu 14 puncte, la egalitate cu belgianul Eric Gerets, cu sarbul Ivan Jovanovic, cu francezul Jean Tigana, cu columbianul Luis Fernando Montoya, cu portughezul Paulo Bento şi cu olandezul Ruud Gullit. Primele trei locuri sunt ocupate de Alex Ferguson, Arsène Wenger şi José Mourinho.

A murit la petrecere

Un tanăr de 18 ani din Brăila, campion balcanic la înot, a murit, duminică seară, la o petrecere organizată de un prieten, Poliţia declanşand o anchetă în acest caz. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, duminică seară băiatul, Octavian Ciocan, a participat, alături de mai mulţi tineri cu varste cuprinse între 15 şi 18 ani, la o petrecere unde au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, tanărului i s-a facut rău şi a mers într-o altă cameră, iar la scurt timp a fost găsit de către prieteni în stare de inconştienţă. În jurul orei 22.00, tinerii au chemat o ambulanţă, însă cadrele medicale care au ajuns la faţa locului nu i-au mai putut salva viaţa băiatului de 18 ani. "Medicii care au ajuns la faţa locului au încercat să îl resusciteze pe tanăr timp de 40 de minute, fără succes. Concluziile echipajului de ambulanţă sunt că acesta a făcut un stop cardio-respirator", a declarat, ieri, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila, Silviu Radu. Poliţiştii au dechis un dosar penal în acest caz, pentru moarte suspectă. Octavian Ciocan era campion balcanic la înot, multiplu medaliat la diverse competiţii, el obţinand patru medalii de aur, două de argint şi două de bronz.

Măcar pe turci îi batem la handbal
Vicecampioana la handbal masculin ştiinţa Bacău a obţinut, pe teren propriu, prima victorie din grupa D a Cupei EHF, scor 26-24 (15-13), cu Beşiktaş JK, în cea de-a treia etapă.  Tot duminică s-a disputat şi cealaltă partidă din grupă, dintre HBC Nantes şi SC Magdeburg, scor 20-27 (8-13). În prima etapă, formaţia antrenată de Eliodor Voica a cedat, pe teren propriu, în faţa francezilor de la HBC Nantes, cu 18-21, iar în cea de-a doua a pierdut, în deplasare, cu SC Magdeburg, scor 25-33. După trei etape, SC Magdeburg este lider, cu 6 puncte, urmată de HBC Nantes, cu 4, Ştiinţa Bacău, cu 2, şi Beşiktaş, cu 0 puncte. Pe 9 martie se va disputa, la Istanbul, returul partidei cu Beşiktaş.
Programul poloiştilor romani, la Mondiale
Forul internaţional de profil (FINA) a anunţat programul meciurilor din grupele Campionatului Mondial de polo de la Barcelona, Romania urmand să debuteze în compania Italiei, în 22 iulie.  Tricolorii vor evolua în grupa D, ei aflandu-şi adversarele ieri. Astfel, Romania a fost repartizată în grupă cu Italia, Germania şi Kazakhstan.  Potrivit anunţului FINA, tricolorii vor avea următorul program: cu Italia (22 iulie), cu Kazakhstan (24 iulie) şi cu Germania (26 iulie). Romania va debuta astfel chiar în compania campioanei mondiale şi totodată vicecampioana olimpică, Italia. În 28 iulie sunt programate meciurile din runda eliminatorie, în 30 iulie sferturile de finală, pentru ca în 1 august să aibă loc semifinalele, iar două zile mai tarziu partidele pentru clasarea finală pe locurile 5-6 şi 7-8, respectiv finala mică şi finala mare.
Maradona s-a întors în Italia
Fosta vedetă a echipei SSC Napoli, Diego Maradona, a revenit, ieri, în Italia, pentru a-şi lămuri problemele pe care le are cu fiscul italian, informează Gazzetta dello Sport. Maradona a sosit pe aeroportul din Roma, la ora 14.11, cu o cursă de la Dubai. "A venit aşa cum a promis, deoarece iubeşte Italia şi vrea să lămurească opinia publică că nu a comis nicio evaziune fiscală", a declarat la aeroport avocatul lui Maradona, Angelo Pisani. Diego Maradona a fost condamnat în 2005 de Curtea de Casaţie la plata de 37,2 milioane de euro, din care 23,5 milioane de euro penalizări, pentru că nu şi-a plătit la timp impozitul pe venit. însă justiţia italiană a decis ulterior să reia procesul din cauza unei erori de procedură.
Gattuso debutează ca antrenor
Căpitanul echipei FC Sion, Gennaro Gattuso, a preluat şi responsabilităţile de antrenor al formaţiei elveţiene, ca urmare a unei decizii luate de conducerea clubului după înfrangerea de duminică, din meciul cu FC Thun, scor 0-4. În prezent, FC Sion ocupă locul patru în clasamentul campionatului elveţian, fiind departe ambiţiile afişate de preşedintele clubului, Christian Constantin, care vrea ca echipa să joace în sezonul viitor în Liga Campionilor.  "Ca urmare a prestaţiei dezastruoase a echipei FC Sion în meciul din deplasare cu Thun şi în faţa lipsei evidente de implicare a echipei, conducerea clubului a decis să îi confrunte pe jucători cu responsabilităţile lor. În acest scop, începand de astăzi şi pană la noi ordine, aceştia îşi vor gestiona ei înşişi activităţile. Conducerea i-a încredinţat responsabilitatea ierarhică a grupului căpitanului Gennaro Gattuso. În ceea ce-l priveşte pe antrenorul Victor Muñoz, acesta a făcut un pas înapoi", se arată într-un comunicat al clubului elveţian. Potrivit cotidianului Le Matin, Victor Muñoz, numit la conducerea tehnică a FC Sion în luna ianuarie, a fost menţinut în organigrama clubului deoarece Gattuso nu are licenţă de antrenor.

Malesani, demis de la Palermo
Tehnicianul Alberto Malesani a fost demis din funcţia de antrenor principal al echipei Palermo, iar în locul său a fost chemat Gian Piero Gasperini. "Îi mulţumim lui Malesani pentru activitatea sa. Decizia pare să fie unica viabilă în această perioadă dificilă", se arată pe site-ul echipei din Serie A. Malesani era antrenorul echipei Palermo din februarie 2012, cand a devenit succesorul celui adus acum la conducerea formaţiei italiene, Gasperini. Formaţia Palermo a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sambătă seară, pe teren propriu, cu echipa Genoa, în etapa a XXVI-a a campionatului Italiei. Palermo ocupă ultimul loc în clasamentul campionatului italian, cu 20 de puncte.
Dedicaţie pentru Papa
Antrenorul echipei Manchester City, Roberto Mancini, i-a dedicat victoria de duminică din meciul cu Chelsea, scor 2-0, Papei Benedict al XVI-lea, informează Gazzetta dello Sport. "Pentru noi, catolicii, această duminică este ultima cu Papa Benedict al XVI-a şi îi dedicăm lui această victorie. De asemenea, îi mulţumim pentru tot ce a făcut în cei opt ani de pontificat", a declarat Mancini. Echipa Manchester City a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Chelsea Londra, într-un meci din etapa a XXVII-a a campionatului englez. Golurile învingătorilor au fost marcate de Yaya Touré ('63)  şi Tevez ('85).

Sancţiuni extinse
FIFA a anunţat, ieri, că a extins la nivel mondial suspendarea a 58 de jucători şi oficiali chinezi implicaţi în scandalul meciurilor trucate pentru pariuri. Săptămana trecută, Comisia de Disciplină a Federaţiei Chineze de Fotbal (CFA) a exclus pe viaţă persoane şi a aplicat amenzi de sute de mii de dolari cluburilor, în cadrul celui mai mare scandal de meciuri trucate pentru pariuri. Printre persoanele excluse pe viaţă din fotbal sunt şi foştii preşedinţi ai federaţiei chineze, Nan Yong şi Xie Yalong, ambii aflaţi în închisoare, dar şi preşedintele clubului Dalian Aerbin, Xu Hong. Două cluburi implicate în scandalul meciurilor trucate din 2003, Tianjin Teda şi Shanghai Shenhua, au fost amendate cu cate 160.000 de dolari şi vor începe sezonul viitor cu penalizări de puncte. De asemenea, gruparea Shanghai Shenhua a fost deposedată de titlul cucerit în 2003. O serie de alte cluburi au primit sancţiuni mai mici.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.