Sport

Atmosferă curat preelectorală în boxul romanesc: Conu' Rudel faţă cu reacţiunea

Ziarul de Vrancea
10 oct 2012 1062 vizualizări
Conform antrenorului Titi Tudor, preşedintele FR Box l-ameninţat pe Leonard Doroftei şi l-a jignit pe Francisc Vaştag. Rudel Obreja neagă aceste acuzaţii şi îl propune pe Vastag în fruntea Federaţiei

Fostul antrenor al lotului naţional de box, Titi Tudor, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Federaţiei Romane, Rudel Obreja, i-a jignit pe foştii pugilişti Leonard Doroftei şi Francisc Vaştag. "Am asistat la şedinţa Biroului Federal şi în loc de demisie am văzut un atac al lui Rudel Obreja la adresa a două monumente ale boxului romanesc: Leonard Doroftei şi Francisc Vaştag! Nu este posibil ce s-a întamplat. Cuvintele pe care le-am auzit de la un preşedinte care ne vorbeşte de demnitate şi onoare pur şi simplu nu pot fi reproduse. Despre Doroftei a spus ca este «dus cu capul la propriu» şi i-a promis o corecţie fizică pentru că a îndrăznit să îi ceară demisia de la Federaţia Romană de Box. Pe Feri nu a îndrăznit să îl ameninţe cu bătaia poate pentru simplul motiv că Feri este la altă categorie. Dar a spus că în ultimii şapte ani nu a făcut nimic pentru box. Obreja a susţinut, incredibil, că nu contează ce a făcut Feri ca boxer, dacă în ultimii ani nu s-a implicat la federaţie alături de el! Acest om pur şi simplu nu are bun simţ", a spus Tudor.

Antrenorul ploieştean, supranumit "Prosop", fiindcă mestecă întotdeauna prosopul cand stă în colţul ringului a spus că Obreja este un om fără caracter: "Oamenii trebuie să cunoască adevărata faţă a lui Obreja. La televizor vorbeşte frumos. Păcat că nu are caracter în viaţa de zi cu zi, îndepărtand pe toţi cei din box care ar putea să-i ia locul.. A anunţat alegeri pentru funcţia de preşedinte. Probabil doar pentru că a fost ameninţat de ANST cu tăierea finanţării a acceptat. ", a precizat Tudor.

Obreja: "Nu mă bag în albie, că mă mănancă porcii"

Preşedintele Obreja a declarat, în replică că lumea boxului a început să-şi formeze o părere despre fostul campion mondial Leonard Doroftei, infirmand spusele lui Titi Tudor, iar despre Vaştag a spus că este cea mai potrivită persoană să ocupe funcţia de preşedinte al federaţiei.  "Nu e adevărat că am ameninţat, probabil că încearcă să facă tot felul de presiuni şi chestii de genul ăsta. Nu am ce comenta, nu vreau să mă bag în albie pentru că mă mănancă porcii după aia. Să vedem dacă a doua zi, după ce plec eu, pe 23 noiembrie, o să curgă lapte şi miere. Eu pe Feri Vaştag l-am vrut înapoi în box, am insistat foarte mult ca el să revină şi am spus public că din punctul meu de vedere astăzi este cel mai bun om care poate prelua funcţia de preşedinte al federaţiei. Deci nu aveam cum să vorbesc urat despre Vaştag. Despre Doroftei mă abţin, lumea a început să-l cunoască încet-încet. E suficient", a conchis Rudel Obreja, precizand că el nu mai poate candida pentru că AIBA nu permite. 
Doroftei: "Dacă eram la oină, ne luam la bate"

Leonard Doroftei a comentat astfel presupusele declaraţii ale lui Obreja:  "Au, îmi aplică o corecţie fizică? Asta e, dacă m-am întors acasă aşa îmi trebuie. M-am întors să fiu bătut de Obreja. El uită că stă de vorbă cu Leonard Doroftei, campion mondial. Sau poate este într-o situaţie foarte nasoală şi nu îşi dă seama ce vorbeşte. Nu am nimic personal cu Rudel Obreja, dar dacă nu pleacă de acolo ce să facem? Chiar suntem proşti? Eu nu ştiu ce caută un om ca el acolo în federaţie, cu astfel de exprimări. Ajunge să ne fie frică să mai spunem ceva în ţara asta", a declarat Doroftei, care a mai făcut o propunere:  "El reproşează tuturor nu numai mie, el se ceartă cu toată lumea, cu AIBA cu Vaştag, cu Doroftei. în loc să-şi rezolve treburile se ceartă cu noi. Şi acum vrea să ne şi bată. Nu ştiu dacă şi pe Vaştag, poate ar fi fost mai bine să se bată cu naşu că e mai mare. Bine că nu suntem la oină, că ne luam la bate. Omul chiar are o problemă cu AIBA, ce să facem acum, ştergem o istorie cu buretele? Ai avut cinci ani la dispoziţie, rezolvă problema şi lasă boxul în pace! Eu asta i-am spus", a mai spus Doroftei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Titi, acum 4236 zile, 17 ore, 47 minute, 30 secunde
Nu sunt fan box, dar Obreja a reusit sa faca din FRB oaia neagra a boxului profesionist. RUSINE ! Se vede ca este neprofesionist si ca nu iubeste sportul care la facut cunoscut ! SA PLECE SI TOTI SA-L citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.