Sport

Chinurile lui Victor Hănescu

Ziarul de Vrancea
1 mai 2012 487 vizualizări
Romanul s-a chinuit peste două ore să bată un spaniol la open-ul Serbiei, unde Adrian Ungur a fost eliminat dramatic *Alexandra Cadanţu îşi continuă ascensiunea

În cel mai important turneu masculin de tenis al săptămînii, Belgrad (419.000 euro), Victor Hănescu s-a calificat după chinuri mari, în faţa unui jucător venit din calificări şi clasat pe poziţia 671 ATP!. “Hane” a avut nevoie de mai bine de două ore, pentru a-l răpune pe Carlos Gomez (Spania) cu 6-2, 5-7, 6-3. Gomez a împlinit chiar ieri, în ziua întîlnirii, 22 de ani şi cea mai bună clasare a carierei sale a fost locul 552 ATP, în 9 mai 2011. La Belgrad, el a fost prezent în premieră pe tabloul principal al unui turneu ATP. Cel mai bine clasat jucător roman, Adrian Ungur, a fost eliminat în mod dramatic de croatul Ivan Dodig, scor 2-6, 7-6, 4-6. Dodig a cîştigat primul set şi a condus în al doilea cu 5-2. Romanul a revenit, a egalat la 5 şi a dus setul în tie-break, unde s-a impus cu 7-4. în decisiv, Ungur a condus cu 3-0 (un break), apoi a venit rîndul croatului să egaleze, la 3. La scorul de 4-4, Dodig a reuşit break-ul decisiv şi s-a impus după aproape două ore şi jumătate de joc. Cît despre Victor Crivoi, el nu a mai ajuns pe tabloul principal. El a pierdut partida decisivă din calificări, 6-3, 2-6, 3-6 contra croatului Antonio Veic, după un meci de două ore şi cinci minute. Alţi trei romani au mai fost prezenţi în calificările Serbia Open, Marius Copil, Petru Luncanu şi Gabriel Moraru. Copil şi Luncanu au pierdut în primul tur, iar Moraru în turul doi.
* În cadrul turneului de tenis feminin de la Budapesta (220 mii dolari), jucătoarea romană Alexandra Cadanţu s-a calificat în turul secund, după ce a dispus cu 6-2, 6-1 de jucătoarea slovacă Magdalena Rybarikova. Ea o va întîlni în turul secund pe poloneza Aleksandra Wozniak (94 WTA). În acelaşi turneu, Irina Begu (cap de serie nr. 8) a fost învinsă după un meci de aproape trei ore, cu 4-6, 7-5, 3-6 de italianca Alberta Brianti (104 WTA). Irina a fost finalistă anul trecut la Budapesta, cînd a pierdut în ultimul act, scor 4-6, 6-1, 4-6, în faţa unei alte jucătoare din Italia, Roberta Vinci.  Begu şi Brianti, fostă numărul 55 mondial, s-au mai întîlnit o dată în circuitul WTA, anul trecut, în primul tur la Marbella, cînd jucătoarea romană s-a impus cu 6-4, 6-1. La dublu, Irina, care face pereche cu Mandy Minella (Luxemburg) s-a calificat în sferturi, după victoria cu 2-6, 6-2, 10-7 în faţa cuplului Mervana Salkic/Sandra Klemenschits (Bosnia-Herţegovina/Austria).
* Un alt turneu important, de aceeaşi valoare, are loc în Portugalia, la Estoril, de unde nu avem veşti bune. Romanca Sorana Cîrstea a fost eliminată din primul tur de către spaniola Silvia Soler (66 WTA) cu scorul de 4-6, 4-6. Dacă s-ar fi calificat în turul II, Sorana ar fi întîlnit o altă jucătoare din Spania, Anabel Medina.
Clasamentele tenisului
Clasamentul ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 13. 020 p; 2 (2). Rafael Nadal (Spania) – 10.170 p; 3 (3). Roger Federer (Elveţia) – 8.880 p; 4 (4). Andy Murray (Marea Britanie) – 7.860 p; 5 (5). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) – 4.830 p; 6 (6). David Ferrer (Spania) – 4.280 p; 7 (7). Tomas Berdych (Cehia) – 4.080 p; 8 (8). Janko Tipsarevic (Serbia) – 2.820 p; 9 (9).Mardy Fish (SUA) – 2.725  p; 10 (-). John Isner (SUA – 2.620 p. ... 95 (-3). Adrian Ungur... 104 (-2). Victor Hănescu. La dublu, Horia Tecău a coborît două poziţii şi se află pe locul 11
Clasametul WTA: 1 (1). Viktoria Azarenka (Belarus) – 9.020 p; 2 (2). Maria Şarapova – 8.280 p; 3 (3). Petra Kvitova (Cehia) – 7.170 p; 4 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) – 6.630 p; 5(5). Samantha Stosur (Australia) – 5.825 p; 6 (6). Caroline Wozniacki (Danemarca) – 5.330 p; 7 (7). Marion Bartoli (Franţa) – 5.020 p; 8 (8). Li Na (China) – 4.940 p; 9 (9). Serena Williams (SUA) – 4.300 p; 10 (10). Vera Zvonareva (Rusia) – 3.775 p... 30 (-1). Monica Niculescu... 40 (0). Sorana Cîrstea... 47 (^8). Simona Halep... 56 (0). Irina Begu; ...74 (^6). Alexandra Cadanţu... 87 (-1). Edina Hall... 89 (-2). Alexandra Dulgheru... 146 (^2). Mihaela Buzărnescu.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.