Sport

Lovitura de pedeaspă: Lăsaţi cearta, salvaţi sportul!

Dan Chiriac
29 feb 2012 1625 vizualizări
Am asistat în ultimele săptămîni la interminabile certuri între Daniel Gongu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea, şi Petre Plopeanu, actualul director al Comitetului director al CSM Focşani 2007, aflat în subordinea municipalităţii. De fapt, cei doi au făcut schimb de locuri, Gongu venind pe postul ocupat nouă ani de Plopeanu, iar acesta din urmă ocupînd o funcţie pe care Gongu a avut-o în trecut.

Acuzele au fost dure. “Nu a făcut nimic!”, “Nu ştie legea”, “Stă degeabă pe un scaun la birou”, “Nu vine la nici un meci”,”Nu a făcut nimic la Polivalentă timp de nouă ani” a tunat Gongu. “Nu are studii de specialitate”, “E împins politic”, “A dat un trening ca să-şi facă reclamă”, a răspuns Plopeanu. Dialogurile dintre cei doi par desprinse mai mult din repertoriul lui Gigi Becali. Nu discut despre cine are dreptate şi cine nu în toată această chestiune. Singurul lucru relevant în acest moment este că sportul vrîncean este sub limita de avarie. Nu cotează dacă Gongu sau Plopeanu au greşit mai mult sau mai puţin. Realitatea este că rezultatele sportului vrîncean în ultimii ani sînt dezastroase la nivel de seniori. La fotbal nu avem ce discuta! CSM Focşani a ajuns să fie surclasată la toate capitolele de FC Panciu, un oraş de vreo opt ori mai mic ca Focşaniul. Autorităţile locale din Focşani fac efectiv mişto de echipa de fotbal, ultima glumă fiind terenurile lăsate înzăpezite. Excepţie face doar echipa de futsal, care joacă în Liga întîi şi a ajuns într-o finală de cupă. În rest nu putem vorbi de sport la Focşani. Întrebaţi la Bucureşti de o echipă din Focşani. O să ţi să răspundă că ai înebunit! Nici la sporturile individuale nu stăm foarte bine. Poate doar Alin Moldoveanu, Alexandru Munteanu sau Cătălin Voicu să spună ceva şi în ţară. Trăim din rezultatele juniorilor, iar cei care se ocupă de aceşti copii merită toate felicitările! Numai că publicul vrea rezultate la seniori. “Aştept vremea cînd cel mai bun sportiv vrîncean va fi un senior!”, spunea Gicu Alecsandrescu, antrenorul celui mai bun sportiv vrîncean, după Gala Sportului 2011. Din păcate mai are de aşteptat! În toate aceste circunstanţe, Gongu şi Plopeanu ar trebui să se certe mai puţin şi să facă un miracol: să-i îndeplinească visul lui Gicu Alecsandrescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Dani Gongu, acum 4462 zile, 17 ore, 55 minute, 36 secunde
Vreau sa precizez ca nu-mi apartine comentariul de mai jos. Lui fister nu-i pot transmite decat faptul ca imi dau seama ca nu are nicio tangenta cu sportul, pt ca nu merit cu siguranta aceste critici citeste integral
Dani Gongu-pt fister, acum 4462 zile, 19 ore, 47 minute
Dur mai esti mai fister...Dar ori te simti lezat de criticile aduse? Sau te deranjeaza adevarul? Esti ruda cumva cu marele ZEU al sportului ,marele campion Petre Plopeanu?Daca tot te dai atat de citeste integral
fister, acum 4462 zile, 22 ore, 32 minute, 5 secunde
gongu asta e un freaca menta si un sfertodoct pe deasupra (cauta in dex gongule sa vezi ce-nseamna)..invata gascane sa vb,ascluta niste interviuri date de tine si fa-te de ras singur..rasule ca fara citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.