Sport

Sezonul de handbal debutează la finalul acestei săptămîni-Lucian Tucan: „Unii vor ca antrenorul să scoată bagheta magică şi să cîştige meciul”

Dan Chiriac
14 sep 2011 1597 vizualizări
Antrenorul echipei de handbal CSM Focşani 2007 trage un semnal de alarmă: „Vrem performanţă, dar avem salarii de doar 600 de lei şi ălea plătite odată la patru luni u echipele de handbal din Vrancea încep sezonul 2011/2012 u juniorii I, de la LPS Focşani şi CSS Adjud joacă în deplasare la Tecuci, respectiv la Suceava

Echipa de handbal CSM Focşani va debuta duminică în noua ediţie de campionat, urmînd să evolueze în deplasare în compania formaţiei CSM 2010 Bacău. Adversarele focşănenilor în acest campionat, în afara echipei băcăuane vor fi Dinamo Bucureşti, Universitatea Galaţi, LPS Piatra Neamţ, Universitatea Tîrgovişte, CS Triumf Municipal Călăraşi, Politehnica Iaşi, Universitatea Bucovina Suceava, AS Club de Handbal Teleorman Alex, CSM Focşani 2007, HC Dunărea Brăila, HC Vaslui, CS Interhandbal Bucureşti, CS Universitar Ştiinţa Bucureşti. După meciul de la Bacău, în care elevii lui Tucan speră să obţină cel puţin un punct, CSM 2007 va debuta pe 25 septembrie şi în faţa propriilor suporteri. Adversara focşănenilor va fi echipa din Călăraşi, care avea obiective îndrăzneţe pentru acest campionat, dar a renunţat la ele după ce sponsorul echipei, Gheorghe Nagy, a murit în această vară. „Pentru noi acest debut de campionat este cel mai greu. Bugetul echipei este redus la jumătate faţă de anul 2010. Cel mai mare salariu în rîndul jucătorilor este de 600 de lei. Aceşti bani nu pot ajunge unui om normal, aşa încît toţi handbaliştii trebuie să muncească în altă parte. Sîntem obligaţi să le permitem să meargă la muncă şi doar dacă au timp să vină şi la antrenamente. Eu ca tehnician trebuie să accept acest lucru, iar duminică să cîştig meciul. Unii ar dori ca antrenorul să scoată bagheta magică, să dea de două ori din ea şi să obţină victoria. Mai mult, deşi au doar 600 de lei cel mai mare salariu, jucătorii nu-şi primesc la timp banii, ca şi cum cei de la întreţinere sau de la bancă ne-ar păsui pe noi patru luni. Asta e situaţia echipei şi vom vedea ce vom putea face în acest campionat”, ne-a spus Lucian Tucan. În ciuda problemelor existente, CSM Focşani 2007 a reuşit să transfere trei jucători - Nemuţ - LPS Focşani, Munteanu - Alba Iulia şi Busuioc - Piatra Neamţ. Focşănenii se vor baza în acest sezon pe următorii jucători: Rusu, Cloşcă, Nemuţ, Muntean, Popa, Neaţă, Negrea, Busuioc, Anca, Maftei, Voicu, Stancu, Prodan, Necoară, Secară, Becică.

Juniorii dau drumul la treabă

Tot duminică va începe campionatul şi pentru junioarele I de la LPS Academica Focşani. Focşănencele, pregătite de Doina Ene, vor juca în compania echipelor Gr. Şcolar 1 Mai Ploieşti, Nova Force Giurgiu, LPS Brăila, CSS Bacău şi CSS Constanţa. În prima etapă, LPS Academica Focşani va întîlni la Giurgiu pe Nova Force. În etapa a doua, LPS Academica va debuta în faţa propriilor suporteri în compania celor de la CSS Constanţa. La junioare II, fetele de la LPS Academica Focşani vor începe campionatul pe 30 septembrie, cînd este programat primul turneu de sală, la Brăila. Pe lîngă focşănence vor mai evolua formaţiile LPS  Brăila, CSS Galaţi, HC Galaţi, CSS Slobozia şi Nova Force Giurgiu. Federaţia Romană de Handbal a anunţat şi componenţa seriilor pentru campionatele naţionale de juniori. Echipele masculine de la LPS Focşani şi CSS Adjud de juniori I vor debuta în campionat la finalul acestei săptămîni. În Grupa A, CSS Adjud va juca alături de echipele LPS Suceava, LPS Botoşani, LPS Piatra Neamţ, LPS Iaşi, CSS Bacău, CSS Oneşti şi LPS Vaslui. Adjudul va juca în prima etapă în deplasare cu LPS Suceava. În Grupa B, LPS Focşani se va duela cu CSS Galaţi, CSS Tecuci, LPS Brăila, LPS Iolanda Balaş Soter Buzău, CSS 1 Constanţa, CSS Medgidia şi CSS Călăraşi. În prima rundă, handbaliştii focşăneni vor juca în deplasare cu CSS Tecuci. La juniori II, campionatul se va desfăşura sub formă de turnee. Astfel, LPS Focşani va face parte din seria B, unde au mai fost repartizate LPS Iaşi, LPS Vaslui, LPS Brăila şi LPS Galaţi. Primul turneu are loc săptămîna viitoare, între 23 şi 25 septembrie. La juniori III, primul turneu de sală are loc între 7 şi 9 octombrie. Cele două echipe vrîncene, LPS Focşani şi CSS Adjud fac parte din Grupa A şi vor avea ca adversari pe CSS Bacău, LPS Vaslui şi CSS Oneşti. Handbaliştii de la cele două cluburi vrîncene au ca obiectiv o comportare cît mai bună în acest campionat şi calificarea cu cît mai multe echipe la turneele semifinale. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.