Spitalele pot organiza licitaţii pentru cumpărarea de medicamente
Spitalele nu scapă de licitaţii, cel puţin pentru moment. Deşi Ministerul Sănătăţii îşi doreşte să organizeze o licitaţie centralizată pentru aprovizionarea spitalelor cu medicamente, materiale sanitare şi alte echipamente medicale, aceasta se mai amană chiar dacă se intenţiona a se evita cumpărarea produselor la suprapreţ. Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani a fost înştiinţat astfel că se prelungeşte desfăşurarea de achiziţii publice de către unităţile sanitare pentru necesarul aferent anului 2013, pană cel tarziu în semestrul I al anului 2014. Decizia a fost luată deşi în Monitorul Oficial a fost publicat ordinul prin care este aprobată lista medicamentelor, materialelor sanitare, echipamentelor medicale, echipamentelor de protecţie, a serviciilor,combustibililor şi lubrifianţilor pentru parcul auto pentru care se organizează proceduri de achiziţie centralizate. Odată cu punerea în aplicarea a licitaţiilor centralizate, spitalele ar urma să primească direct de la Ministerul Sănătăţii de la ace de unică folosinţă, feşi gipsate, fire de sutură, seringi, mănuşi de unică folosinţă şi pană la echipamentele computer tomograf, aparatele RMN, endoscoapele, dar şi medicamentele pentru HIV/SIDA, TBC şi talasemie, hemofilie. Pe listă mai figurează şi echipamentele pentru anestezie şi terapie intensivă, cele cardiovasculare, precum stenturi şi accesorii, defibrilatoarele, simulatoarele implantabile şi accesorii. Sunt luate în calcul şi echipamentele de protecţie pentru echipajele de intervenţie prespitalicească, serviciile de întreţinere aparatură medicală pentru ambulanţe, UPU, terapie intensivă, servicii de întreţinere aparatură imagistică, servicii de asigurare auto tip CASCO. (Raluca MANOLACHE)