Social

Spitalul Vidra, la sapă de lemn! Unitatea are arierate de 126.000 lei

Raluca Manolache
4 iul 2012 1441 vizualizări
Deşi sunt probleme cu banii, unitatea are un stoc de medicamente care acoperă necesarul pentru următoarele două luni

Spitalul comunal Vidra, la sapă de lemn! “Unitatea funcţionează în condiţii de dezechilibru financiar ridicat”, aceasta a fost concluzia comisiei de control formată din reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Public (DSP), Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, care a verificat la sfarşitul lunii iunie cum s-au cheltuit banii la Spitalul din Vidra şi cum a reuşit unitatea să strangă arierate către furnizori. S-au identificat şi cauzele care au dus la această situaţie. Astfel, cheltuielile înregistrate în 2011 şi primele cinci luni din acest an au depăşit cu peste 39% veniturile realizate şi, la momentul negocierii contractului cu CAS, s-a stabilit un volum mai mic de servicii decat cel realizat. Deşi sunt probleme cu banii, unitatea are un stoc de medicamente care acoperă necesarul pentru următoarele două luni. Comisia de control a mai constatat că, dacă în 2010 spitalul nu înregistra arierate, la 31 martie 2012 spitalul avea datorii de 240.000 lei, iar la data de 20 iunie 2012 acestea au mai scăzut pană la 126.000 lei. După vizita acestei comisii, şi managerul Spitalului Vidra, medicul pneumoftiziolog Ion Doldor, a solicitat Ministerului Sănătăţii schimbarea sa din funcţie. Cererea acestuia a fost înregistrată la DSP şi transmisă către Ministerul Sănătăţii, dar pentru moment nu s-a primit nici o adresă de la Bucureşti cu privire la conducerea spitalului. La 30 de zile după ce se va constitui Consiliul de Administraţie al spitalului, postul de manager va fi scos la concurs. Medicul Ion Doldor a fost numit cu delegaţie la şefia spitalului Vidra în 2009, iar solicitarea de demisie a fost depusă cu începere de la 1 iulie. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.