Politică

Pesediștii se laudă cu turiștii de la Bachus, deși suntem la coada țării la turism

Mihai Boicu
24 sep 2017 1440 vizualizări

Vrancea este locul patru la coadă la turiști străini, cu 2337 turiști străini în 2016, mai puțini decât în 2012 u numărul total al turiștilor este la mai puțin de jumătate față de 1990

Proiectul PNL de a realiza un festival al turismului și tradițiilor vrâncene a fost respins în Consiliul Județean, așa cum era de așteptat din partea majorității PSD. Liberalii au folosit și titulatura nefericita de ”festival”, în condițiile în care au criticat tot timpul festivalurile organizate de CJ. Reprezentanții CJ au spus că în timpul Festivalul Viei și Vinului Bachus 2017 se acordă importanță și tradițiilor și turismului din Vrancea, prin standurile amplasate în centrul Focșaniului. În timpul discuțiilor, liberalul Ovidiu Burduja a întrebat câți turiști vin în Vrancea, la care nu i s-a pus un răspuns pe loc. Social – democratul Cătălin Răducanu a arătat însă că la Festivalul Viei și Vinului vin turiști străini. Este posibil ca evenimentul organizat de Consiliul Județean să aducă turiști români și turiști străini, măcar cei care cântă în Piața Unirii, dar acest lucru nu contează prea mult la nivelul întregului județ, deoarece în Vrancea vin foarte puține persoane să viziteze județul, după arată datele Institutului Național de Statică. Județul Vrancea a fost vizitat anul trecut doar de 2337 turiști străini, în creștere cu 20,78% față de anul precedent, dar foarte puține cu județele din fruntea clasamentului unde au venit sute de mii de persoane din alte țări. În clasamentul la nivel național, sub Vrancea se mai află doar județele Giurgiu, Botoșani și Teleorman, ceea ce arată că stăm foarte prost la capitolul turism. Situația nu s-a schimbat de la an la an, au fost doar ușoare fluctuații, ce arată că impactul manifestărilor organizate și proiectelor CJ nu prea s-a văzut. Din 2012 și până în prezent, numărul turiștilor a fost, pe an: 2012 – 2632,  2013 – 2741, 2014 - 2317, 2015 – 1935 și 2016 – 2337. Și la numărul total al turiștilor stăm la fel de prost. În anul 1990,Vrancea era vizitată de 95.710 de persoane, în timp ce anul trecut au venit doar 41.350. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Bogdan, acum 2429 zile, 17 ore, 29 minute, 2 secunde
Singurii "turisti" care vin la Bachus sunt cei care vin de la tara la oras sa asiste la marlaneala asta de festival imputit. Cine nu crede sa stea la intrarile in oras in zilele de festival si se va citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.