VIDEO | Acuzații de plagiat la adresa ministrului Educației
Și-ar fi atribuit mare parte dintr-o lucrare universitară. Sorin Cîmpeanu se declară hărțuit: Obiectivul principal al acestui articol este blocarea legilor Educației.
Ministrul Educației este vizat de noi acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Sercan susține că Sorin Cîmpeanu și-ar fi atribuit cea mai mare parte a unei lucrări universitare pentru uzul studenților. De la nouă pagini, în ediția din 2000, actualul ministru apare ca autor pentru 92 de pagini, șase ani mai târziu. Sorin Cîmpeanu neagă acuzațiile și se declara hărțuit. El s-a confruntat cu suspiciuni de plagiat și în privința tezei de doctorat.
Jurnalista Emilia Sercan susține că, în ediția din 2000 a unei lucrări universitare cu titlul „Irigații, desecări, combaterea eroziunii solului. Irigarea culturilor", Sorin Cîmpeanu figurează ca autorul a două din cele 30 de capitole. În ediția din 2006, însă, numele actualului ministru apare în dreptul a încă 13 capitole. Emilia Sercan spune că, în 2000, acestea, sub o formă aproape identică, fuseseră semnate de alți doi profesori universitari. În replică, ministrul spune că lucrarea e un simplu material didactic pentru un grup mic de studenți.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Este vorba de îndrumătoare de lucrări, de caiete de seminar, care nu au ISBN, ca să lămurim - este vorba despre un colectiv de cadre didactice la fiecare disciplină, de preluare a acestei discipline, că se face schimbul de generații. E vorba de felul în care se lucra cu profesorul Ioan Pleșa, îndrumătorul meu de doctorat. Sunt hărțuiri care datează de multă vreme. Am înțeles că obiectivul principal al acestui articol e blocarea legilor Educației”.
Singura legătură cu legile Educației, susține în replică Emilia Sercan, este că, în forma actuală, proiectele prevăd prescrierea plagiatului la trei ani după faptă. Potrivit jurnalistei, ministrul legiferează în interes propriu.
Emilia Sercan: „Legislaţia din România este foarte clară în privinţa originalităţii creaţiilor, indiferent dacă vorbim de o carte, o teză de doctorat, un curs universitar, o lucrare practică. Dacă nu contează, domnul Cîmpeanu de ce a simţit nevoia să-şi pună numele pe respectivă lucrare, de ce a simţit nevoia să-şi treacă la fiecare capitol în parte numele său, înlăturând numele persoanelor care semnaseră respectivul curs anterior? Eu pot să vă spun că am văzut toate aceste cursuri şi pe spatele fiecăruia există un preţ. Acele cărţi au fost comercializate”.
Nu e prima oară când ministrul răspunde acuzațiilor de plagiat. Cu o luna în urmă, el a publicat concluziile specialiștilor privind teza sa de doctorat. Potrivit raportului, lucrarea nu s-a abătut de la norme.
Text informații + VIDEO:stiri.tvr.ro