Prietenul GHEORGHIȚĂ MOCANU a avut amabilitate să-mi trimită recentul său volum de proză „DIHONIA", care mi-a produs reale satisfacții estetice. Bun stilist, cu o operă deja constituită, începând cu 2004, debutul în volum, ne dezvăluie un autor care își trage seva dintr-o zonă plină de legende, dar și din moștenirea literaturii clasice românești, inlusiv din umorul marelui CARAGIALE, pe care alți comentatori nu l-au pomenit. Primele nuvele - Lică Nebunul, Generalul Țandără, Dihonia, Avocatul „Lemn Tănase” mustesc de umor balcanic, unele personaje având nume cu semnificație. Memorabil este acest LICĂ NEBUNUL care în rătăcirea sa reușește să păcălească o urbe. Avocatul LEMN TĂNASE este chiar o bâtă care se aplică pe spinarea impricinaților. DIHONIA redă atmosfera de cenaclu literar pe care o cunosc mulți, nelipsind amatorismul unor participanți, dar nuvela este desprinsă din biografia scriitorului. PARTEA centrală a cărții este destinată povestirilor, aici intervine tandrețea funcțională a autorului - -„Mlăuț văzu apoi un străin alăturându-se grupului de polițiști. Un chip pe care nu-l recunoscu nicăieri, prin cămăruțele creierului său. Părea un om bun, după zâmbetul pe care nu înceta să și-l arate. Din când în când, se uita spre el și zâmbetul acela se arăta și mai pronunțat. Era ca și cum ar fi vrut să-i transmită un mesaj al prieteniei. Un semnal din care el ar trebui să înțeleagă că acel om îl simpatizează, chiar îl iubește. Nu știa de ce, de fiecare dată când acel om se uita spre el, se uita și camaradul său”. PARTEA a treia o constituie schițele în care umorul revine la locul său, umor prevestit chiar de titluri:

„La Minciună”, "Chiar așa"!, "Votul lui Amorel Pufulete" ș.a. CONFLICTELE nu merg la extrem, există o bonomie benefică care încurajează optimismul în ciuda obstacolelor vieții. O proză generoasă, măiestrie de prozator experimentat care promite în continuare performanțe memorabile.

BORIS MARIAN