Educație

Boris Marian - membru al filialei București a US din România: Un prozator vrâncean remarcabil, Gheorghe Mocanu

Ziarul de Vrancea
11 iul 2022 1024 vizualizări

Citiți în continuare aprecierile lui Boris Marian - membru al filialei București a Uniunii Scriitorilor din România la adresa scriitorului odobeștean Gheorghe Mocanu

Prietenul GHEORGHIȚĂ MOCANU a avut amabilitate să-mi trimită recentul său volum de proză „DIHONIA", care mi-a produs reale satisfacții estetice. Bun stilist, cu o operă deja constituită, începând cu 2004, debutul în volum, ne dezvăluie un autor care își trage seva dintr-o zonă plină de legende, dar și din moștenirea literaturii clasice românești, inlusiv din umorul marelui CARAGIALE, pe care alți comentatori nu l-au pomenit. Primele nuvele - Lică Nebunul, Generalul Țandără, Dihonia, Avocatul „Lemn Tănase” mustesc de umor balcanic, unele personaje având nume cu semnificație. Memorabil este acest LICĂ NEBUNUL care în rătăcirea sa reușește să păcălească o urbe. Avocatul LEMN TĂNASE este chiar o bâtă care se aplică pe spinarea impricinaților. DIHONIA redă atmosfera de cenaclu literar pe care o cunosc mulți, nelipsind amatorismul unor participanți, dar nuvela este desprinsă din biografia scriitorului. PARTEA centrală a cărții este destinată povestirilor, aici intervine tandrețea funcțională a autorului - -„Mlăuț văzu apoi un străin alăturându-se grupului de polițiști. Un chip pe care nu-l recunoscu nicăieri, prin cămăruțele creierului său. Părea un om bun, după zâmbetul pe care nu înceta să și-l arate. Din când în când, se uita spre el și zâmbetul acela se arăta și mai pronunțat. Era ca și cum ar fi vrut să-i transmită un mesaj al prieteniei. Un semnal din care el ar trebui să înțeleagă că acel om îl simpatizează, chiar îl iubește. Nu știa de ce, de fiecare dată când acel om se uita spre el, se uita și camaradul său”. PARTEA a treia o constituie schițele în care umorul revine la locul său, umor prevestit chiar de titluri:

„La Minciună”, "Chiar așa"!, "Votul lui Amorel Pufulete" ș.a. CONFLICTELE nu merg la extrem, există o bonomie benefică care încurajează optimismul în ciuda obstacolelor vieții. O proză generoasă, măiestrie de prozator experimentat care promite în continuare performanțe memorabile.

BORIS MARIAN


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.