Educație

Repartizarea nu fi afectată de „ambiguitatea” de la romană

Ziarul de Vrancea
27 iun 2012 1144 vizualizări
Liviu Pop, ministrul interimar al Educaţiei, a declarat ieri că baremul la limbă romană nu a fost greşit, însă i-a invitat pe elevii care au răspuns greşit să facă contestaţie.

Potrivit ministrului, răspunsul contestat de la limba romană reprezintă 0,15 puncte în ponderea finală a mediei şi peste 40% - 50% dintre elevi au răspuns corect. „Avem soluţia de rezolvare, nu putem modifica baremul, dar repartiţia computerizată nu va fi afectată de răspunsul dat la acest subiect. Baremul nu a fost greşit, avem parghiile să rezolvăm anumite probleme în afara examenului propriu – zis. În momentul de faţă, elevii sunt invitaţi să facă contestaţie dacă au răspuns greşit la subiectul respectiv, este singura cale legală în baza căreia se mai poate repara ceva. În repartiţia computerizată, elevii nu vor avea de suferit din cauza acestei ambiguităţi lăsate de fostul ministrul al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a coordonat comisia care a elaborat aceste subiecte”, a declarat ministrul. Acesta a spus că legislaţia permite inclusiv suplimentarea cu locuri în clasă în liceele unde s-au înregistrat asemenea situaţii. Liviu Pop a declarat că problemele sesizate la conceperea subiectelor la evaluarea naţională reprezintă un semn că aceasta trebuie eliminată şi înlocuită cu admiterea la liceu. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Mara, acum 4328 zile, 8 ore, 26 minute, 5 secunde
In cei 42% care au raspuns subiectiva intra, din pacate, si cei de la scoala 10 , unde doamna directoare nu s-a putut abtine sa nu intre in salile de examen si sa le scrie pe tabla, exact sub camera citeste integral
catalin craiu, acum 4328 zile, 20 ore, 41 minute, 40 secunde
profesorii de romana sunt evaluati dupa spaga si comisioane,elevii de acesti profesorii,(model edmond nicolau-focsani)-SPAGA VARIANTA 2008-2009
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.