Educație

Francezi în vizită la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focşani

Mihaela Vlădescu
4 oct 2016 3428 vizualizări
Timp de o săptămană, o delegaţie a unui liceu francez participă la un proiect educaţional ce are drept scop promovarea valorilor culturale locale

O delegaţie de francezi de la Lycée Professionnel du Haut Languedoc  din Saint Amans Soult se află în aceste zile la Colegiul Tehnic «Valeriu D. Cotea» Focşani, vizita făcand parte dintr-o serie de activităţi cuprinse în cadrul proiectului educaţional „Interferenţe”, ajuns la cea de-a treia ediţie. Acest proiect, potrivit reprezentanţilor Colegiului „Cotea”, răspunde nevoii de formare şi dezvoltare profesională, dar şi personală pe linia comunicării, interrelaţionării şi a promovării specificului naţional. Obiectivele majore ale acestei colaborări sunt: cunoaşterea şi promovarea valorilor culturale, a tradiţiilor şi a obiceiurilor din regiunile implicate, sudul Franţei şi Vrancea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare între parteneri şi promovarea dialogului intercultural. „Având în vedere necesitatea tot mai accentuată de promovare a valorilor culturale în contextul pierderii identităţii naţionale, aspect generat de globalizare, prin proiectul «Interferenţe»  ne propunem un schimb de experienţe pe teme culturale şi profesionale între instituţiile şcolare partenere. Deseori ne gândim la modul în care îi putem stimula pe elevi pentru a deveni cetăţeni responsabili şi creativi dacă nu tocmai prin calitatea relaţiei pedagogice a cărei bogăţie este dimensiunea ei interculturală. Indiferent de dimensiunile la care se raportează, interculturalismul intenţionează să dezvolte atitudini adecvate şi echilibrate privind diversitatea, să dezvolte încrederea în fondul cultural şi în deschiderea către ceilalţi. Prin participarea la un asemenea proiect, elevii au posibilitatea să comunice cu ceilalţi colegi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei din ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine », se arată în argumentul proiectului.

Excursii în ariile protejate şi o seară romanească

Străinii au fost în vizită la Primăria Focşani

 

Ediţia a treia a acestui proiect a debutat duminică, 2 octombrie 2016, prin sosirea grupului de elevi şi a cadrelor didactice de la Liceul din Saint Amans Soult. Programul activităţilor a continuat  luni cu festivitatea de inaugurare, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, după care oaspeţii au mers într-o excursie de documentare în ariile protejate de mediu, Rezervaţiile Cheile Tişiţei şi Lunca Siretului. „Devenit prioritate pentru noi, proiectul educaţional «Interferenţe», coordonat de directorul Paraschiv Remus, desfăşoară în săptămâna 03-08 octombrie 2016, activităţi  diverse şi atractive, dintre care amintim: excursia de documentare în Rezervaţia Naturală Biosfera Delta Dunării, în Ţara Bîrsei şi în zonele încărcate de tradiţie şi de istorie: Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. În speranţa unui feed-back pozitiv şi a continuării acestei inedite colaborări, oaspeţii sunt invitaţi în ultima seară a vizitei lor la o seară folclorică şi culturală «Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai», o manieră de a împărtăşi impresii, de a le mulţumi pentru interesul lor şi de a-i asigura, încă o dată, de dorinţa şi deschiderea noastră de a prelungi într-un timp nedeterminat aceste «Interferenţe»,” transmit reprezentanţii Colegiului „Valeriu D. Cotea”. Iniţiatorii acestui proiect, care se derulează încă din anul 2012, sunt Christophe Piau – directorul Lycee Professionnel Prive du Haut Languedoc „Andre Alquier”, Saint Amans Soult, France şi Remus Paraschiv – directorul Colegiului Tehnic „V. D. Cotea” Focşani, iar coordonatori sunt prof. Marc Cianni, prof. Sylvain Tillier, prof. Tatiana Hordună şi prof. Lăcrămioara Paraschiv. Responsabili cu activităţile desfăşurate în ţara noastră mai sunt profesorii Gheorghe Vlăjie, Ionică Săcăluş, Maria Arginteanu şi Oana Săcăluş. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.